Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a inaugurat astăzi patru centre de îngrijire pentru copii din Bucureşti. Cele patru creşe, dintre care trei în sectorul 3 şi una în sectorul 6, au fost realizate de Municipalitate prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) şi fac parte din proiectul „Mai multe centre de îngrijire pentru copilul tău, mai multe oportunităţi de angajare pentru tine”.
„Este un program care vizează construirea de creşe pentru copiii de 0-3 ani şi încercăm, prin înfiinţarea a 13 creşe, să creăm atât locuri pentru cei mici cât şi 700 de noi locuri de muncă. Prin acest demers sprijinim tinerii având grijă de copiii lor, cu ajutorul unor persoane calificate, mai ales că primii ani de viaţă sunt foarte importanţi în dezvoltarea individului. Este adevarat că există un mare deficit în ceea ce priveşte locurile din creşe, însă trebuia să începem de undeva, nu mai puteam sta cu mâinile în sân”, a declarat Sorin Oprescu. An-Tan-Te, numele sub care vor funcţiona aceste centre, reprezintă un nou model de servicii de îngrijire pe timpul zilei, bazat pe conceptul de educaţie timpurie.Potrivit directorului DGASMB, Cosmina Simean: „aceste creşe sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0-3 ani, punându-se accent pe dezvoltarea fizică şi mentală. Programul este finanţat de Uniunea Europeană prin fonduri sociale europene şi cofinanţat de Consiliul Municipiului Bucureşti”.


Comenteaza aici: