Întreaga planetă ar fi trebuit să fie distrusă ieri de o cometă.
Alexander Retrov este cel care a ajuns la această concluzie. Bărbatul, un fost profesor de canto, care a ţinut zeci de discursuri pe această temă, a spus că pământul se va confrunta cu un seism uriaş ce va înghiţi ţări întregi. Retrov şi-a argumentat teoria pe baza alinierii cometei Elenin cu Pământul şi Soarele, eveniment ce va fi nefast pentru noi. “Vor fi cutremure puternice, fiecare vulcan va erupe, Pământul nu se va zdruncina puţin, ici şi colo, vorbim de rupturi de teren adânci de 400 de metri, vântul va bate cu 1.600 de km/h, temperatura de la suprafaţa Pământului va fi de peste 60 de grade Celsius, vor izbucni incendii violente peste tot în lume”, a precizat Alexander. După cum putem vedea, predicţia nu s-a împlinit, dar nu este cazul să ne relaxăm încă. Retrov a venit şi cu o alternativă. Dacă nu s-a întâmplat ieri marele eveniment, ei bine, pe 21 octombrie nu vom mai scăpa. Puteţi urmări unul dintre discursurile fostului profesor de canto mai jos.
NASA infirmă profeţiile apocaliptice legate de Elenin
Cometa Elenin a stârnit multe discuţii în rândul astronomilor amatori care erau îngrijoraţi de efectele acestei alinieri a cometei cu Pământul şi Soarele. NASA ne linişteşte însă: „Orice aliniere aproximativă a cometei Elenin cu alte corpuri cereşti nu are niciun efect, iar cometa nu va întâlni alte corpuri întunecate care să îi afecteze orbita şi nu ne va influenţa în niciun fel, aici, pe Terra”, au declarat specialiştii.



Comenteaza aici: