Andreea Matei 28.09.2011
Sotul sopranei Amelia Antoniu s-a mutat de acasa
http://admin.ziarulring.com/images/upload/vedete/sotul-sopranei-amelia-antoniu-s-a-mutat-de-acasa-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

3804 (ultima in 28.09.2011)

Rating:

(106 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Lucrurile păreau că s-au aşezat în viaţa lor după ce soprana Amelia Antoniu a fentat moartea, la propriu, anul trecut, când a stat în comă peste o lună, iar Dumnezeu le-a dăruit o fetiţă, Alexia, acum în vârstă de opt luni. Totuşi, divorţul de soţul ei, avocatul Niculae Gamenţ Antoniu, pare să meargă până la capăt, fără cale de întoarcere.

Soţul sopranei Amelia Antoniu, de la Teatrul de Operetă ”Ion Dacian”, ne declara, pe 11 septembrie, că el nu vrea să divorţeze, că au un copil şi că până pe 7 noiembrie, când aveau termen la judecătorie, speră să se rezolve problemele. Iată că soţia lui a urgentat procedura. Luni, la primul termen, Niculae Gamenţ nu s-a putut prezenta, din motive personale, aşa că Amelia a depus o cerere de preschimbare a termenului, iar judecătorul a decis că mâine, la ora 12.00, va avea loc înfăţişarea.

Vecinii susţin că doar bona se ocupă de copil
”Gura lumii” este slobodă. Vecinii sopranei ne-au declarat că micuţa Alexia este în principal în grija bonei şi că mama artistei nu se omoară cu rolul de bunică. ”Niciodată nu am văzut-o plimbând căruciorul. Pe bonă am văzut-o scoţând copilaşul în parc şi, mai rar, pe soţul Ameliei. Cred că mama Ameliei este o persoană autoritară care intră prea mult în intimitatea familiei fiicei ei. Tinerii ar trebui să-şi vadă de viaţa lor. De sâmbătă, soţul Ameliei s-a mutat. Nu mai locuieşte aici. Este păcat să se distrugă o familie frumoasă”, ne-a povestit o vecină a sopranei.

Soacra, la... casting
Apropiaţi ai cuplului Amelia şi Niculae Gamenţ Antoniu ne-au mărturisit că cei doi păreau că se înţeleg foarte bine. ”Locuiau în aceeaşi casă cu socrii, dar nu se deranjau. De când a apărut fetiţa, bunica îşi tot făcea drum la ei, iar intimitatea lor a avut de suferit. Era tot timpul prezentă între ei. Îi sufoca pur şi simplu. Mama Ameliei este şeful în familia aceea. Mai nou, a descoperit frumuseţea notorietăţii. Oriunde merge, se prezintă ca mama sopranei. Am înţeles că a participat chiar şi la un casting TV”, susţin apropiaţii cuplului.

Mama Ameliei se teme de copiii soţului ei
Apropiaţi ai cuplului ne-au dezvăluit că tatăl sopranei are copii din prima căsătorie, iar mama acesteia ar vrea să cumpere un teren şi să-şi construiască o altă locuinţă la care aceştia să nu aibă dreptul. ”Probabil tot din teama de a nu pierde ceva, mama Ameliei vrea să o divorţeze şi nu ar fi exclus să-i permită să se recăsătorească, tot cu Niculae, dar cu un contract prenupţial, potrivit noului Cod Civil”, explică apropiaţii cuplului.

”Amelia vrea să divorţeze, dar să rămână un cuplu cu Niculae, fără acte, iar el vrea să-şi facă o altă casă în care să locuiască doar cu soţia şi fiica lor.”, Apropiaţi ai cuplului Amelia şi Niculae Gamenţ Antoniu

Comenteaza aici: