Unul dintre cele mai mari scandaluri din Capitală pe teme de mediu, din ultimii ani, s-ar putea solda cu penalizări de sute de mii de euro pentru fiecare dintre aleşii din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). “ring” a aflat ultimele noutăţi despre cum evoluează procesul dintre fostul proprietar al Parcului Bordei, Costică Costanda, şi CGMB.
În ultimul an de mandat, primarul Adriean Videanu a găsit o soluţie de salvare a Parcului Bordei care intrase, cu aportul fostului edil-şef al Capitalei Traian Băsescu, în posesia unui aşa-zis „rechin” imobiliar, Costică Costanda. Videanu, delegat de CGMB, a semnat un contract prin care se obliga să îi dea afaceristului un teren la schimb în Satul Francez pentru a renunţa la cel din Parcul Bordei. Pentru ca schimbul să fie reciproc avantajos, contractul obliga consiliul să îi confere lui Costanda dreptul să ridice pe terenul primit construcţii înalte de maximum cinci etaje. Consiliul a tărăgănat aprobarea acestui drept şi omul de afaceri a dat în judecată instituţia, cerând despăgubiri de 160 de milioane de euro pentru că nu putuse să folosească terenul potrivit contractului semnat cu Videanu.
„Situaţia nu este prea favorabilă consiliului”
Bâlbâiala aleşilor locali s-ar putea să îi coste pe fiecare multe sute de mii de euro, mai ales că la proces nu par să aibă prea multe şanse să câştige. “Partea proastă este că momentan instanţa nu a acceptat reevaluarea terenului lui Costanda. El cere 160 de milioane de euro în condiţiile în care preţurile au scăzut foarte mult din 2008 şi până în prezent. Pretenţiile lui Costanda ar putea fi de maximum 40 de milioane de euro, ceea ce ar însemna aproximativ 800.000 de plată pentru fiecare consilier general. Oricum, primăria are deja un proces început împotriva CGMB, prin care urmează să recupereze orice ban pierdut. Noi sperăm să câştigăm şi să nu plătească nimeni nimic, dar situaţia nu este prea favorabilă consiliului, pentru că este vorba despre un contract ce nu a fost respectat în totalitate”, ne-a explicat consilierul juridic al primarului Oprescu, George Iorgovan.
Dar dacă totul este un aranjament?
Surse din primărie ne-au spus că, de fapt, totul ar face parte dintr-un aranjament între Consiliu şi Costanda. Mai exact, consiliul ar fi amânat intenţionat votarea Planului Urbanistic Zonal ce i-ar fi permis omului de afaceri să ridice clădiri înalte. Ulterior, Costanda ar fi câştigat cele 160 de milioane de euro de la primărie, iar recuperarea banilor de la fiecare consilier general ar fi imposibilă din cauza hăţişului de legi prin care ar fi purtat procesul.
3 hectare de teren a primit Costanda în Satul Francez, la schimb pentru terenul din Parcul Bordei.
"Doar n-o să plătim toţi din buzunarul nostru ce a făcut Videanu. Videanu are de unde să-i dea banii lui Constanda." Victor Ponta, preşedinte PSD


Comenteaza aici:
scris de Anonimu' la ora 13:16 in data 30.09.2011
Sa plateasca!!!Toti sclavagii portocalioti din CGMB sa plateasca si nu numai ei....SI Videanu cu Basescu sa plateasca!Daca nu, sa le aruncam boabe de fasolo printre gratii la puscarie!!!
scris de razvan la ora 12:37 in data 30.09.2011
penibil...NIci un consilier general nu va plati nimic, iar daunele vor fi platite tot din buzunarul bucurestenilor. Basescu si Videanu l-au facut om pe Constanda