Reprezentantele României în Europa League nu au reuşit decât două rezultate de egalitate în etapa a doua din faza grupelor.
Steaua, ce păcăleală!
După semieşecul cu Sportul, Roni Levi declara: „Se întâmplă să jucăm şi prost. Dar, la doar câteva zile distanţă, suntem în stare să reuşim meciuri precum cel cu Schalke”. Nu ştim pe cine a vrut să păcălească israelianul, în condiţiile în care considera drept un mare rezultat meciul în care Steaua nu reuşise niciun şut pe poartă cu ocupanta locului cinci din Bundesliga. Iată însă că roş-albaştrii şi-au dovedit impotenţa şi în faţa unei reprezentante a Ciprului.
Levi a demisionat la aeroport
Cu Tănase evoluând ca la final de carieră, Emeghara scos de la naftalină, Iliev oscilant şi Bourceanu părând apăsat de greutatea banderolei de căpitan, Steaua poate fi mulţumită că nu a plecat învinsă de la Larnaca. Ciprioţii au marcat primii, profitând de o gafă a lui Iliev, ai noştri au reuşit egalarea printr-o acţiune personală a lui Mihai Costea, dar nu au mai fost în stare să demonstreze că sunt capabili să învingă. Patronul Becali a luat foc, submediocrul tehnician israelian şi-a dat demisia pe aeroportul din Larnaca, iar Steaua îşi aşteaptă noul antrenor.
„Nu-l mai las pe MM să pună antrenor. Voi aduce un antrenor tânăr, ca la Dinamo. La Steaua nu va mai antrena cineva care nu cunoaşte limba română.”, GIGI BECALI
Coşmar cu repetiţie
După ce au încântat la Roma, cu Lazio, vasluienii lui Porumboiu păreau că au o misiune facilă în meciul de la Piatra Neamţ cu FC Zurich. Totul a început însă prost, elveţienii înscriind primii. Moldovenii au alergat după egalare, pe care au reuşit-o în mitanul secund, dintr-un penalty scos şi transformat de Wesley. Fără Koch, eliminat la faza loviturii de pedeapsă, Zurich a mai primit un gol, după un contraatac finalizat de Temwanjera. Bucuria nu a durat decât două minute însă. La fel ca în meciul cu Lazio, adversarii au reuşit egalarea, deşi jucau în 10 oameni. FC Vaslui rămâne cu două puncte, după două jocuri, într-o grupă infernală condusă de Sporting Lisabona.
Au murit frumos
Dintre toate cele trei reprezentante ale României, Rapidul a punctat cel mai mult la impresia artistică. Încurajaţi de peste 30.000 de fani, giuleştenii au deschis scorul destul de repede prin Alexa. PSV a egalat cu două minute înainte de pauză, dar Rapidul nu a dezarmat. Pasele s-au legat bine şi în partea a doua, iar elevii lui Răzvan Lucescu se îndreptau spre un demn rezultat de egalitate cu una dintre cele mai puternice formaţii ale Olandei. Naţional Arena nu poartă însă noroc românilor, cel puţin deocamdată, aşa că dezastrul a venit când nimeni nu se mai gândea la el: în ultimele două minute. Toivonen a înscris cu ceafa, apoi Matavz a răsucit cuţitul în rană. Rapid este singura echipă autohtonă care a pierdut ieri, dar a fost singura care a lăsat impresia că joacă un fotbal spectaculos. Calificarea se joacă.


Comenteaza aici: