Teatrul de Comedie găzduieşte mâine, de la ora 19.00, reprezentaţia piesei „O scrisoare pierdută”, în regia lui Alexandru Dabija. Noua montare scenică după textul clasic al lui I. L. Caragiale foloseşte muzica Adei Milea şi îi are în prim-plan pe Marius Florea Vizante în rolul lui Tipătescu, George Mihăiţă -Agamemnon Dandanache, Valentin Teodosiu - Zaharia Trahanache şi Marcel Iureş - Nae Caţavencu. Dorina Chiriac este Cetăţeanul Turmentat şi Mihaela Teleoacă, Zoe Trahanache, reuşind să completeze distribuţia de zile mari. Această montare a avut premiera la jumătatea lunii mai şi durează două ore şi 45 de minute. Viziunea regizorală semnată de Dabija şi recitalurile actoriceşti au calităţile unei versiuni de referinţă pentru priza pe care umorul clasic o poate avea la realităţile de astăzi. Biletele costă 25 de lei.


Comenteaza aici: