Bruce Beutler, Jules Hoffmann şi Ralph Steinman au fost distinşi, ieri, cu Premiul Nobel pentru Medicină pe anul 2011. Primii doi laureaţi menţionaţi au lucrat împreună la câteva lucrări revoluţionare asupra sistemului imunitar moştenit, descoperind astfel proteinele care îl activează. Este vorba despre proteinele receptoare, cele care recunosc microorganismele pătrunse în corp. Hoffmann a fost premiat totodată şi pentru lucrările sale asupra sistemului imunitar dobândit. „Laureaţii premiilor Nobel din acest an au revoluţionat felul în care noi înţelegem funcţionarea sistemului imunitar, descoperind principiile-cheie ale activării acestuia”, se relatează într-un comunicat oficial emis de comitetul Nobel. Ralph Steinman a descoperit celulele dendritice din sistemul imunitar. El a explicat în lucrările sale capacitatea acestora unică de a activa şi regla imunitatea dobândită, considerată ultima etapă a reacţiei imunitare, în cadrul căreia microorganismele sunt înlăturate din organism. În ceea ce priveşte premiile, laureaţii vor primi câte o medalie de aur şi 1,08 milioane de euro.


Comenteaza aici: