Fosta realizatoare TV continuă cu succes recuperarea la domiciliul ei din Pipera sub atenta supraveghere a fiicei ei aflate în clasa întâi.
Echipa de medici austrieci de la clinica AKH din Viena, care supraveghează recuperarea completă a lui Teo, are un aliat de nădejde chiar în persoana Maiei Trandafir, fiica de şapte ani a vedetei. Teo a mărturisit pentru „ring” că, în ultimele cinci luni, rolurile s-au schimbat puţin după intervenţiile chirurgicale suferite ca urmare a diagnosticului de pancreatită acută de severitate medie, iar acum fetiţa este cea care are grijă de ea.
Doctorii nu-i dau voie în Parlament
„Ultima dată când am fost la Viena nu a fost nimic important, a fost, aşa, o reparaţie, atâta tot, şi acum mă simt bine. Recuperarea şi tratamentul se desfăşoară fără niciun fel de complicaţii deocamdată şi mă simt din ce în ce mai bine”, a declarat Teo pentru „ring”. Întrebată asupra revenirii sale în banca parlamentară, unde din mai 2010 exercită un mandat de deputat, Teo a recunoscut că aşteaptă „verde” tot de la echipa de medici: „Depinde foarte mult de felul în care mă voi simţi şi mai ales de ceea ce vor spune medicii, că nu depinde de mine”.
„Încă nu mă pot deplasa singură”
Tot de verdictul doctorilor depinde şi revenirea lui Teo la catedra Şcolii de Televiziune conduse de Vlad Ionescu, unde vedeta este recunoscută drept „sufletul şi spiritul instituţiei de educaţie”. „Dacă nu pot să mă deplasez încă singură din casă, vă daţi seama că nici nu mă pot duce la şcoală şi să fac treaba pe jumătate. Cu toate acestea, mi-aş dori foarte tare să-mi revăd studenţii”, a mărturisit fosta realizatoare TV.
Fac lecţiile împreună
Chiar dacă este doar „boboc”, Maia e omul de bază pentru mama ei şi o impresionează în fiecare zi pe Teo cu responsabilităţile pe care şi le asumă. „Fiica mea m-a sprijinit şi m-a ajutat dintotdeauna, temperamentul ei e de această natură, este o fată foarte afectuoasă. Are grijă să-mi iau medicamentele la timp, să beau suficientă apă şi să nu mă mişc prea mult”, a spus, fericită, Teo. Micuţa este bucuroasă să o aibă mereu alături pe mama ei şi îi cere sprijinul la temele pentru acasă. „Ca orice copil, Maia îmi mai cere ajutorul la lecţiile pentru şcoală”, a adăugat fosta realizatoare TV.
Coşmarul a început după revelion
Debutul acestui an a fost aparent bun pentru Teo. Crăciunul şi revelionul le-a petrecut cu Maia şi cu prietenii. Pe 7 ianuarie, de Sfântul Ion, vedeta a ajuns de urgenţă la Spitalul Elias, unde a fost internată la Terapie Intensivă. Cu toate că medicii au suspectat iniţial o criză biliară, investigaţiile ulterioare au dus către diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie. Pe 11 ianuarie a fost transferată de urgenţă la clinica AKH din Viena, unde a fost tratat şi preşedintele Traian Băsescu. După mai multe operaţii, Teo a revenit în ţară înainte de Paşte şi i-a făcut o mare surpriză Maiei. În timpul spitalizării, vedeta a fost sprijinită financiar şi moral de bossul MediaPro, Adrian Sârbu.
„Sper că totul este spre foarte bine în ceea ce mă priveşte.”, TEO TRANDAFIR
43 de ani are Teo Trandafir, una dintre cele mai longevive şi cunoscute realizatoare TV din România.


Comenteaza aici: