Într-un interviu acordat săptămânalului „Centrul Vechi”, prof. dr. Constantin Dumitrache, fost manager al Institutului de Endocrinologie ”C. I. Parhon”, îşi aminteşte cu drag despre vânzătorii din consignaţiile de pe vremea studenţiei sale, despre parfumul Bucureştiului de altădată şi despre amenda primită de la un miliţian surdomut.
Pe Calea Victoriei, colţ cu 6 Martie, era un miliţian ”în borcan” care, îşi aminteşte prof. dr. Dumitrache, i-a ”ruinat” finanţele lui de student care trăia din bursă.”Oamenii erau mult mai civilizaţi atunci. Traversau doar pe la trecerea de pietoni. În studenţie m-a amendat un miliţian surdomut. Am plătit 40 de lei. Miliţianul ”din borcan” m-a taxat. Abia atunci am realizat că era surdomut”, îşi aminteşte endocrinologul.
”Iubeam dughenele Lipscaniului”
”Pe vremea mea, Smârdanul era hotar. De aceea au şi construit Palatul Parlamentului acolo, pentru că este un deal de granit şi clădirea nu se va dărâma niciodată. Lipscaniul era dincolo de hotarul imaginar, pe baltă. Iubeam dughenele Lipscanilor, ale armenilor şi evreilor, şi consignaţiile. Aici, toţi foştii boieri vindeau ce mai aveau prin casă şi îmi plăcea să merg acolo pentru că îţi spuneau povestea fiecărui lucru în parte. Am cumpărat odată o tabacheră şi am suferit doi ani pentru banii daţi, însă o mai am şi acum. Un adevărat obiect de artă. Doamna de la consignaţia de lângă Hotel Pallace m-a învăţat ce este acela un Galle sau un Lalique şi de ce aceste sticle sunt celebre.
„Parhon”, primul din lume
”România are cu ce se mândri. «Parhon» a fost primul institut de endocrinologie din lume, înfiinţat în 1946. În 1933, în România s-a înfiinţat prima catedră de endocrinologie din lume, în 1934 profesorul Parhon a ţinut primul curs de endocrinologie din lume, iar în 1939 a organizat primul congres din lume. În 1909, profesorul C. I. Parhon a scris primul tratat de endocrinologie din lume. Acest institut a avut patru directori până acum: Parhon, Milcu, doamna Pitiş şi eu. Şi acum avem noroc. Noul manager, dr. Diana Păun, este un om excepţional şi, ceea ce este cel mai important, nu este numită politic, ci pe criterii profesionale”, afirmă prof. dr. Dumitrache.
Clădirea, naţionalizată de la maici
”Înainte de a fi institut, aici a fost un spital de maici al unui ordin religios francez. Comuniştii au naţionalizat clădirea. Când generalul Charles de Gaulle a vizitat România, i-a cerut lui Ceauşescu să-i plătească despăgubiri pentru toate imobilele naţionalizate de la francezi. Ceauşescu a plătit, aşa că institutul este acum proprietatea statului”, explică endocrinologul.
”În opinia mea, Parhon a fost un nimic în politică, dar un monstru sacru în medicină.”, Prof. dr. Constantin Dumitrache
48 de ani au trecut de când prof. dr. Constantin Dumitrache trece, zilnic, pragul Institutului de Endocrinologie ”C. I. Parhon”.
”Facultatea de Medicină era un templu”
”Pentru generaţia mea, Facultatea de Medicină era un templu. Acum este haos. Studenţii aleargă, ţipă. Noi treceam cu respect pe lângă profesori. Am avut şansa să fim învăţăceii profesorilor Lupu, Proca, Bazil Teodorescu, Setlacec, Făgărăşanu, domnişoara Protopopescu, fiica fostului primar al Capitalei Pache Protopopescu. În perioada aceea, în medicină s-au scris marile tratate de 1.800-2.000 de pagini. Pe atunci ne lipseau informaţiile din Occident, însă profesorii noştri le strecurau în cărţile lor.
”Am cărat în spate un om”
”Astăzi, când leşină cineva pe stradă, oamenii trec impasibili pe lângă el. Odată, am cărat un om în spate până la spital. De pe Brezoianu până la Colţea. L-am găsit leşinat şi nu l-am putut lăsa acolo. Nu ar fi fost firesc. Nu pentru că eram medicinist, ci pentru că eram om. Altădată însă, spiritul meu civic a primit o lovitură. Pe vremea aceea îi făceam curte soţiei, eram prieteni. Mă duceam cu tramvaiul 5 să mă întâlnesc cu ea la Piaţa Galaţi. În acelaşi timp cu mine a coborât din tramvai un tip care a căzut. Un vecin al soţiei, care ştia că sunt medic, m-a chemat să-l ajut. Când l-am ridicat, individul a urinat pe mine. Era beat criţă”, ne povesteşte prof. dr. Dumitrache din peripeţiile sale de pe vremea studenţiei.
În numărul 15 al săptămânalului „Centrul Vechi” mai puteţi citi povestea celui mai cunoscut croitor din Centrul Istoric, un interviu savuros cu Dan Silviu Boerescu, dar şi încă o pagină întreagă despre alte păţanii ale prof. dr. Constantin Dumitrache din perioada studenţiei. Ziarul este distribuit peste tot în Centrul Istoric al Bucureştiului.
Citește aici interviul acordat de prof. dr. Constantin Dumitrache pentru ,,Centrul Vechi"




Comenteaza aici: