Peste 200 de jucători din 14 ţări au concurat, la RIN Grand Hotel, pentru câştigarea celei de-a doua ediţii a Openului Internaţional al României la darts, organizat sub egida federaţiei internaţionale de profil, WDF.
Competiţia a fost câştigată de Joe Murnan, un britanic originar din Manchester, aflat pe locul 28 în ierarhia mondială BDO, care s-a impus în finală cu 6-2 în faţa slovacului Peter Martin. Acesta din urmă îl eliminase în semifinale pe românul Vlad Popa, care a ocupat la final locul trei, devenind astfel cel mai bine clasat jucător român.
Cimpoca a provocat surpriza
Un alt român a provocat marea surpriză a competiţiei în optimile de finală, eliminându-l, cu 4-2, pe Dean Winstanley, marele favorit al turneului, actualmente lider al ierarhiei mondiale WDF şi clasat pe locul doi în clasamentul BDO. De altfel, britanicul venise în ţara noastră cu statutul de mare vedetă, susţinând o serie de meciuri demonstrative în Bucureşti înainte de competiţia de la RIN Grand Hotel. În sferturile de finală însă, Cimpoca nu a rezistat presiunii şi a fost eliminat de cel care avea să câştige competiţia.
Anglia a câştigat şi la feminin
Şi în competiţia rezervată sexului frumos s-a impus o reprezentantă a Marii Britanii. Lorraine Farlam a trecut în finală de compatrioata ei Jane Shearing. De-a lungul întrecerii, Farlam a eliminat două dintre româncele bine cotate, Mădălina Ţapu şi Andreea Constantinescu.


Comenteaza aici: