O zonă din centrul Turciei de o frumuseţe nepământeană, faimoasă pentru oraşele sale ascunse, săpate în rocă, sau pentru peisajele unice în lume, Cappadocia continuă să atragă oameni din toate colţurile lumii.
Cu milioane de ani în urmă, în zona Cappadociei erau vulcani activi. După ce s-au stins, au lăsat în urmă dealuri şi văi ce par desprinse dintr-o altă lume. O puternică erupţie a acoperit întreaga zonă, iar depunerile de tuf (rocă vulcanică moale) au fost permanent cioplite de ploi, vânt, dar şi de oameni, dând naştere unor forme ciudate. Unele au culmi netede, rotunjite, în timp ce altele sunt aspre şi crestate. Printre acestea se ridică stâlpi înalţi cu vârfurile de culoare mai închisă, ce au fost denumiţi “coşurile sânzienelor” (foto). Acestea sunt alcătuite din roci mai solide, reuşind astfel să reziste mai bine atacului de mii de ani al ploilor.
Natura, împletită cu istoria
Tuful este un material uşor de cioplit, iar oamenii antichităţii au profitat de acest lucru, căutând refugiu în stâncile din Cappadocia. Urmele lăsate de numeroasele popoare care au cucerit ori poposit prin această zonă sunt impresionante: întregi oraşe săpate direct în peretele dealurilor, galerii secrete care le permiteau fugarilor creştini persecutaţi de romani să scape de pedepse, biserici de o frumuseţe rară şi clădiri administrative. Încă nu se ştie cu exactitate numărul total al oraşelor de acest fel şi încă se mai descoperă noi clădiri ascunse de alunecări de teren.
Obiective importante
Goreme, în provincia Nevsehir, este cel mai vizitat oraş, găzduind Open Air Museum şi numeroase biserici. Urgup este un alt punct de atracţie, ca şi Valea Ihlara. Vă puteţi bucura, la preţuri accesibile, de şederea la un hotel săpat în stâncă (în medie 30 euro/noapte), izvoare termale sau zborul cu balonul peste regiunea idilică.
3 mii este numărul estimativ al bisericilor construite direct în stâncile Cappadociei.


Comenteaza aici: