Dintre femeile celebre ale României, un loc aparte îl ocupă în istorie regina Elisabeta. Descendentă a unei vechi familii, ale cărei tradiţii datau încă din secolul al XII-lea, Elisabeta de Wied a primit o educaţie severă, în spiritul bine-cunoscutei rigori germane. Totuşi, predispoziţia pentru literatură (şi pentru artele frumoase în general) a rămas nealterată în sufletul tinerei prinţese.

Povestea a început pe 29 decembrie 1843 în castelul din Neuwied (Germania), acolo unde a venit pe lume Elisabeta de Wied, ca fiică a principelui Hermann de Wied şi a principesei Maria. Casa de Wied, cunoscută încă din secolul al XII-lea, a dat de-a lungul timpului o serie de savanţi, literaţi şi artişti, unul dintre primii ascendenţi fiind episcopul Coloniei, Arnold conte de Wied. Educaţia primită de tânăra prinţesă a fost corespunzătoare rangului şi familiei din care se trăgea, caracteristica fiind aceea de severitate tipic germană. Elisabeta de Wied, o fire veselă şi visătoare, constrânsă la această rigurozitate neconformă cu felul ei de a fi, s-a refugiat într-o stare de melancolie care avea să-i fie sprijin de-a lungul vieţii în momentele de cumpănă.

Căsătoria cu Carol de Hohenzollern
O primă bornă importantă din viaţa Elisabetei de Wied a fost în 1859 când, în timpul unei vizite la Berlin, avea să-l cunoască pe principele Carol de Hohenzollern. Într-o convorbire cu principesa Elisabeta, fostul comandant al principelui, contele de Moltke, a avut numai cuvinte de laudă la adresa viitorului rege al României. Abia 10 ani mai târziu, pe 3 noiembrie 1869, Carol de Hohenzollern, care era deja domnitor al României, şi Elisabeta de Wied aveau să se căsătorească. La aproape un an de la fericitul eveniment, pe 27 august 1870, principesa avea să dea naştere unei fetiţe, Maria.

Moartea prinţesei Maria, o rană de nevindecat
Viaţa viitoarei regine urma să fie însă umbrită de o dramă care avea să o afecteze pentru toată viaţa: mica prinţesă Maria va muri la doar trei ani şi şapte luni, în urma unei boli necruţătoare. A fost înmormântată în grădina parcului Cotroceni, aproape de biserica unde fusese botezată, pe crucea de pe mormânt fiind scris următorul îndemn: „Nu plângeţi, căci nu este moartă, ci numai adormită”. A mai primit încă o lovitură după moartea prinţesei Maria, medicii anunţând-o că nu va mai putea avea niciodată copii.

„Mama răniţilor” din Războiul de Independenţă
Declararea Independenţei Principatului României la 9 mai 1877 de Mihail Kogălniceanu în parlament a declanşat, practic, ostilităţile cu Poarta Otomană. Războiul a adus după sine moarte şi suferinţă, iar regina s-a implicat direct în operaţiunea de îngrijire a răniţilor. A înfiinţat spitale, servicii de ambulanţă şi îngrijire pentru suferinzi, dar s-a implicat şi în procurarea de medicamente şi de efecte medicale. Ca urmare a devotamentului şi a grijii deosebite pe care a avut-o faţă de soldaţii aflaţi în suferinţă, principesei Eisabetei i s-a dat supranumele de „Mama răniţilor”.

Eminescu i-a refuzat premiul
Preocupările literare ale reginei au fost dintre cele mai diverse, mergând de la creaţie până la sprijinirea tinerilor artişti prin înfiinţarea de burse sau direct, prin ajutor financiar, aşa cum a fost cazul cu pictorul Nicolae Grigorescu şi cu scriitorul Vasile Alecsandri. A scris ea însăşi poezie şi proză, publicând cu supranumele „Carmen Sylva”. A avut o mare admiraţie faţă de Mihai Eminescu, în ciuda opiniilor antimonarhice ale poetului. Regina i-a acordat lui Eminescu Premiul „Bene Merenti”, care consta şi într-o mare sumă de bani, însă creatorul „Luceafărului” l-a refuzat.

O viaţă dedicată operelor de binefacere
Printre societăţile de binefacere înfiinţate de regină se numără „Societatea Regina Elisabeta” (întemeiată în 1881 pentru ajutorarea săracilor), „Instituţia Surorilor de Caritate” (înfiinţată în 1879), „Societatea Policlinica Elisabeta” (fondată în 1896 pentru ajutorarea gratuită a tuturor bolnavilor săraci, fără deosebire de naţionalitate sau confesiune religioasă), precum şi institutul „Vatra Luminoasă” sau „Azilul Orbilor Regina Elisabeta”, fondat în 1909, centru care avea un liceu pentru cei cu deficienţe de vedere şi o şcoală postliceală sanitară. Regina Elisabeta a murit pe 18 februarie 1916, la nici doi ani după regele Carol I, care se stinsese pe 27 septembrie 1914.

„Fie ca amintirea nobilii ei vieţi să servească drept pildă femeii române în toate împrejurările.”, I. Remer-Anselme

I.Remer-Anselme, Femei celebre, Ed. Cartea Românească, 1923
http://ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta_de_Neuwied

1843 este anul naşterii reginei Elisabeta a României.