Delia Niculae 17.10.2011
Smiley vrea sa o auda pe Laura Cosoi cantand tangou
http://admin.ziarulring.com/images/upload/vedete/smiley-vrea-sa-o-auda-pe-laura-cosoi-cantand-tangou-434x326.jpg

Comentarii:

1 (ultimul in 17.10.2011)

Afisari:

1281 (ultima in 17.10.2011)

Rating:

(1 vot )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Antrenorul de la „Vocea României” mărturiseşte, într-un interviu acordat „ring”, că numeroasele proiecte în care este implicat în această perioadă nu-i afectează relaţia cu actriţa Laura Cosoi, pentru care ar compune special un hit cu ritmuri de tangou.

Cum comentezi nominalizările tale numeroase la RMA 2011?
M-au bucurat atât nominalizările, cât şi premiile obţinute. E un semn că oamenilor le place şi apreciază ce fac, iar asta nu poate decât să-mi facă mare plăcere.

Cum ai primit propunerea de a fi antrenor la „Vocea României”?
Cu zâmbetul pe buze şi cu mare bucurie pentru că mi-a plăcut foarte tare formatul, îmi plac colegii (ceilalţi trei antrenori) şi îmi place echipa de producţie, după părerea mea, cea mai bună de pe piaţa din România. Şi, nu în ultimul rând, pentru că „Vocea României” e primul show de talente care pune accent în primul rând pe voce. Mi se pare cel mai tare concurs de acest gen.

Te afli pentru prima dată în postura de antrenor. Care sunt atuurile tale, cum îţi vei motiva concurenţii?
Sunt o persoană altruistă, îmi place să ofer şi altora din ceea ce am. În plus, sunt atât pe scenă, în calitate de cântăreţ, cât şi în spatele ei, în calitate de producător, ceea ce îmi permite să le ofer concurenţilor din echipa mea o experienţă completă de 360 de grade.

„Ionel Istrati e făcut să fie star”
Ce anume te inspiră când compui o piesă?
Am nevoie de o anumită stare, indiferent care ar fi ea: tristeţe, bucurie, nostalgie. Mă inspiră tot ceea ce mi se întâmplă şi tot ceea ce văd în jurul meu.

Îţi mai aminteşti de poznele din copilărie? Mama ta povestea că ai fost la un pas să dai foc la casă când ai aprins nişte petarde. Ai mai avut astfel de incidente?
Eram un copil extrem de neastâmpărat şi am avut tot felul de incidente, izbituri, lovituri, cam tot ce conţine registrul acesta, dar din fericire nimic exagerat.

Care sunt noutăţile legate de trupa S.I.M.P.L.U.?
Anul acesta am lansat albumul „Dance or Die Trying” de pe care am extras deja două single-uri, iar al treilea e pe cale să apară în această iarnă.

Ionel Istrati a fost refuzat în 2010 la preselecţia pentru Eurovision din Moldova. Crezi că ar putea reprezenta într-o zi România sau Moldova la acelaşi concurs muzical?
De ce nu?! Ionel e făcut să fie pe scenă, să fie star. Cum zice Pavel Bartoş, „are privire, are trăire!”.

„Întotdeauna găsesc timp pentru noi”
„Românii au talent”, „Vocea României” sunt show-urile unde cei talentaţi pot urma o carieră. Mai au ei nevoie să participe la festivaluri?
Experienţa festivalurilor te căleşte şi te motivează. Show-urile de acest gen te pun altfel în evidenţă, chiar şi prin simpla participare, nu doar dacă ieşi câştigător. Festivalurile şi participarea la orice fel de concurs au şi ele o importanţă în conturarea carierei.

Cărui artist ai vrea să-i compui o piesă?

Nu m-am gândit la asta. Deocamdată mă concentrez asupra artiştilor de la Hahaha Production, dar sunt câţiva concurenţi de la „Vocea României” cu care abia aştept să intru în studio.

Fiind prins cu atâtea proiecte, mai ai timp pentru iubita ta?
Bineînţeles. Întotdeauna găsesc timp şi pentru noi!

Dacă Laura te-ar ruga să-i compui o piesă, ce stil ai alege?
I-aş compune un tangou.

„Mă pricep să fac muzică, să produc artişti, iar în următorii ani nu cred că mă voi apuca de altceva. În plus, asta îmi place cel mai mult să fac.",SMILEY

„Cred în toţi concurenţii la care m-am întors şi care sunt în echipa mea. Sunt convins că pot face cu fiecare dintre ei ceva. Sunt tineri, talentaţi şi au multe de oferit showbizului românesc.”, SMILEY

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de NUMELE la ora 00:25 in data 17.10.2011

    Smiley e super, dar la ,,Vocea României" legea - sau mai bine spus show-ul - o face Brenciu! Chiar sunt curios să văd cum se va descurca din postura de mentor.