Daniel Grunt 19.10.2011
Cezar Preda: Macovei, Voinescu si Baconschi sa-si faca singuri partid
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/cezar-preda-macovei-voinescu-si-baconschi-sa-si-faca-singuri-partid-434x326.jpg

Comentarii:

1 (ultimul in 19.10.2011)

Afisari:

2230 (ultima in 19.10.2011)

Rating:

(3 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Deputatul PDL Cezar Preda atacă fără menajamente ,,tripleta” Macovei-Preda-Voinescu. Într-un interviu pentru ziarul ,,ring”, Cezar Preda îi cataloghează pe ,,reformiştii” din partid ca ”profitori” şi îi acuză că dau sfaturi PDL ,,de pe blog” fără să se implice cu adevărat în activitatea formaţiunii politice.

Domnule Preda, cum de ajung oameni precum fostul şef al ANOFM, recent reţinut pentru luare de mită, să primească girul partidului pentru a ocupa funcţii atât de importante?
Şi funcţia, şi banii schimbă omul. Nu neapărat când un om ia în primire o funcţie importantă are apucăturile astea. Şi le formează pe parcurs. Astfel de apucături ne aruncă pe noi, PDL-ul, într-o situaţie foarte neplăcută. Este o lovitură pe care nu o meritam. Selecţia oamenilor care ocupă asemenea funcţii, clar, este realizată într-un mod defectuos. Am înţeles, până la convenţia din mai, că noi, cei mai vechi, eram o povară pentru cei noi - reformiştii, care au zis că trebuie să plece ăştia (adică noi, cei vechi), că nu putem să fim autentici, corecţi, nu avem un statut ca lumea, nu putem să aplicăm nu ştiu ce reguli. Acum realizez că, de fapt, toate acestea erau vorbe, de fapt, nu noi am oprit vreodată partidul să funcţioneze. Acum, în afară de ceea ce scriu pe bloguri, nu fac nimic. Scriu pe bloguri şi dau sfaturi partidului. Eu i-aş invita să cureţe acest partid.

,,Ne dau sfaturi după ce au profitat de-au rupt”
Vă referiţi şi la doamna Monica Macovei, care a declarat că PDL nu a urmat agenda reformatoare a preşedintelui Băsescu?
Am văzut că această frază a devenit deja mottoul unui cetăţean care se erijează acum în postura de părinte al unui nou concept politic. E vorba despre acel domn cu ”Noua Republică”, agreată şi de Sever Voinescu, şi de Monica Macovei, care spune că PDL nu a mai făcut reforma lui Traian Băsescu. Eu vreau să vă spun direct că astea sunt vorbe spuse pe blog. Doamna Monica Macovei este vicepreşedine al PDL, domnia sa nu trebuie să spună pe blog aceste lucruri, trebuie să spună, cu subiect şi predicat, în cadrul Biroului Permanent, cu ce nu este de acord. Să vină şi să spună: ”Nu sunt de acord că această persoană, care stă lângă mine şi este vicepreşedinte sau secretar, care deşi este trimisă în judecată, stă lângă mine. Eu nu o să mai stau în acest birou dacă aceşti oameni stau lângă mine”. Asta nu o spune în cadrul partidului deşi este şefa unei comisii de analiză împreună cu domnul Flutur la tot ce înseamnă marii şefi din România. Cu nume şi predicat să ne spună care sunt persoanele care trebuie să plece. Or, a spune pe blog şi a te ralia la şedinţele de la Hilton, unde se fac mari analize ale dreptei româneşti, că PDL a trădat ideile reformatoare, răspunsul meu este următorul: ipocrizie. PDL a fost cel mai fidel receptor la ceea ce a vrut preşedintele României să facă în această ţară. A fost partenerul lui Traian Băsescu în tot ceea ce a dorit Traian Băsescu să facă bine pentru România. Aşa că astea sunt poveşti.

Un proiect politic nu este o joacă pe blog
Dacă doamna Macovei va fi deranjată de afirmaţiile dvs. şi va decide să părăsească partidul?
Dacă vrea să facă un partid de dreapta autentic, să-i ia de mână pe cei trei-patru colegi şi să facă acel partid. Să facă partidul ăsta cu domnul Sever Voinescu, cu domnul Baconschi, cu domnul Cristian Preda. Domne, cine i-a împiedicat? Am înţeles, nu se mai pot uita la noi, nu le plac figurile noastre şi nu numai ale noastre, că noi am ieşit din decor. Păi, ce vrea, să-i omoare pe toţi şi să râmână dânşii patru cu 41 de filiale, cu 41 de organizaţii judeţene care au sute de mii de membri? Nu, e clară treaba, noi nu ne regăsim în profilul făcut de domniile lor. Să facă un partid nou, cu ce orientare vor, că va fi ordoliberal, că e pur de dreapta, că îl are pe domnul Valeriu Stoica ideolog, să-l facă, domnule, cine îi opreşte? Şi cu domnul Lăzăroiu, să o ia şi pe Alba-ca-Zăpada şi să facă un partid modern, domnule, extraordinar, care va fi votat de toată suflarea din România care munceşte, nu de România care nu are bani. Să facă partidul ăsta şi vă daţi seama că ar câştiga alegerile cu 51 la sută?

Sunteţi foarte supărat pe colegii dumneavoastră...
Da, pentru că este o ipocrizie. De fapt, sunt neputincioşi în ceea ce înseamnă un proiect politic. Un proiect politic nu este o joacă pe blog. Un proiect politic şi un partid care guvernează România nu sunt o joacă, sunt o echipă mare în care apar şi uscături, sunt o echipă care se modelează din mers, care aduce voturi şi capacitează militanţi. Deci, totul este o joacă pe blog. Dacă ar fi să intru acum în politică şi mi s-ar spune că politica se face pe blog, nu aş mai intra în politică. Eu ştiam că politica se face la uşa omului. În fine, o fi ceva modern la care nu mă pot eu adapta. Toţi ne dau sfaturi după ce au profitat de-au rupt de pe urma partidului.

Cine sunt aceşti profitori?
Parlamentari, europarlamentari, miniştri. Domne, n-am înţeles? Ei profită de acest partid, care pe urmă nu mai e bun? O ipocrizie fără margini, tolerată nu ştiu de ce.

Domnul prim-ministru Emil Boc mai este într-o bună relaţie cu domnul preşedinte Traian Băsescu? Vă întreb asta pentru că există voci care susţin că relaţiile dintre cei doi s-ar fi răcit în ultima perioadă. Dumneavoastră ce ştiţi?
Din câte îi cunosc eu pe amândoi, când nu vor mai avea o relaţie bună, Boc nu va mai fi prim-ministru. Ca să ne lămurim despre ce este vorba. Vedeţi-vă de treabă, dar nu-l lasă nici partidul. Partidul este strâns legat de acest proiect de reformare a României. Dacă se consideră de şeful statului că nu se urmează linia de reformare a statului român, pe care a agreat-o cu PDL, Boc pleacă. Cum adică, Boc e supărat cu preşedintele şi el face ce vrea? Astea sunt poveşti spuse de neputincioşi. Nu are cum să fie o relaţie proastă. Aici este vorba de putirinţă sau de neputinţă. E ca şi cum noi doi ne-am angaja să arăm o bucată de pământ, iar dumneata nu te pricepi aşa bine la arat, şi eu încep să-ţi spun: ”Ce faci? Tu rămâi în urmă. Ce faci, ari sau nu ari? Ai zis că eşti în stare să ari”. Astea se pot întâmpla.

Şi domnul Boc ară bine, nu?
Nu ştiu cât de bine, şi nici un şef al PDL-ului, cum sunt eu şef de organizaţie şi deputat, nu cred că ştie la fel cum ştie şeful statului cât de bine îşi face munca Emil Boc în funcţia de prim-ministru. Acolo e o foaie de parcurs. E o evaluare a miniştrilor. Ei pot să fie mai buni sau mai slabi, dar nu am văzut miniştri care ai aibă propria idee sau propria viziune în afara a ceea ce s-a convenit cu partidul.

Relaţia cu Băsescu
Mai este dezamăgit preşedintele de dumneavoastră, aşa cum a declarat urmă cu câteva luni?
Nu am de unde să ştiu. Şeful statului este un om care are capacitatea să evalueze. Domnia sa ştie cel mai bine când îl deranjează unul, când îl dezamăgeşte altul. Eu am muncit mult pentru partid şi vreau să muncesc în continuare. Nu sunt fericite momentele în care şeful statului, fostul tău şef de partid, spune aşa ceva, dar trebuie să trecem peste şi să muncim în continuare.

Dumneavoastră nu aţi fost dezamăgit de domnul preşedinte?
Eu nu pot să spun că sunt dezamăgit de un om decât atunci când omul acela ori a murit, ori nu mai se ocupă sub nici o formă de ceea ce s-a angajat să ducă la bun sfârşit. Eu am condus mii de oameni şi m-am ferit întotdeauna să spun unui subaltern că m-a dezamăgit şi mai ales în public, pentru că în România balcanică asta înseamnă, pe româneşte, că a dat drumul la câini. Sunt tot felul de trepăduşi în ţară care abia aşteaptă să spună un şef mare despre cineva că nu mai este în graţii, ca să sară cu tot ce pot ei mai murdar şi mai urât pe acel om. Eu, dacă am câştigat în viaţă, s-a întâmplat datorită sincerităţii. Am răspuns sincer de atunci că modul meu de a pune problema când şeful statului a încercat să canalizeze opţiunile interne ale partidului spre un anumit candidat şi eu m-am opus a fost puţin obraznic.

Dacă îmi permiteţi, v-aţi cam căutat-o cu lumânarea, nu?
Da, bineînţeles, şi chiar am meritat-o, pentru că uneori mă gândesc că de vreo două ori Traian Băsescu mi-a dat sfaturi. Mi-a spus să fac ceva şi nu am făcut şi cred că asta era a treia oară, iar ulciorul nu merge de trei ori la apă, când am intrat în tabăra care nu trebuia. Dar asta este, a trecut.

În ce relaţii mai sunteţi cu şeful statului?
Nu am o relaţie personală cu preşedintele. Îmi văd de treaba mea.

Vezi aici ce crede Cezar Preda despre Blaga, Videanu şi Berceanu.

Cine sunt cei mai corecţi miniştrii în opinia deputatului?! Află aici!

Marca cărui partid nu a putut-o înregistra Cezar Preda la OSIM?

 

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de armaghedon la ora 00:36 in data 22.10.2011

    PLAGIATOAREA MARIANA NICULESCU – FOSTA INSPECTOARE DE LA ISJ DOLJ, VREA FUNCTII LA GRUPUL SCOLAR CFR CRAIOVA Grupul Scolar de Cai Ferate Craiova a devenit celebru prin cazuri care intră în cartea recordurilor: plagiarism în lanţ. Adică un profesor plagiază, un alt coleg plagiază după primul plagiator şi devin unici în manifestările lor: plagiat după plagiatori. SA FACI PLAGIAT DUPA PLAGIAT SFIDEAZA NU BUNUL SIMT CI PROSTIA. Ce se întâmplă în acest grup şcolar condus de directoarea plagiatoare ADRIANA STANOI depăşeste graniţele judeţului şi ale ţării. Un cuib de peseudo-profesoraşi, deveniţi autori peste noapte, dau lecţii de moralitate copiilor noştri. Halal conducere, halal şcoală! Să lăsăm faptele să vorbească. Rămâne ca inspectorii din Ministerul educaţiei, societatea civilă să se autosesizeze pentru că a plagia şi a folosi plagiatul pentru evaluare în scopul obţinerii unui punctaj superior omului cinstit care este dat afară, este un caz cu iz penal. Să prezentăm unul din cazurile celebre prin asocierea unor profesoraşi într-un grup organizat având ca scop eliminarea oricărui posibil concurent la o poziţie fruntaşă în evaluările anuale care duc la eliminarea unor profesori valoroşi din sistemul de învăţământ. Un cuib de impostori fac legea în Grupul Scolar CFR Craiova. Să luăm cazul MARIANA NICULESCU, OPRICA PUIU şi prof. Dr. Ing. PATRASCU CRISTIAN. Profesoraşa Niculescu Mariana a atins un record absolut cu care va intra în cartea recordurilor : a plagiat un alt plagiat într-o manieră care arată nu numai degradarea morală a acestei « profesoraşe » ci a unui sistem lovit de o boală mortală : nonvaloarea. Fosta inspectoare de specialitate NICULESCU MARIANA, aciuită de vreo 2-3 ani la Grupul CFR după ce a căzut în dizgraţiile atât a PSD-ului cât şi a PDL-ului, atinge culmea plagiatului : a realizat un plagiat după o altă lucrare care la rândul ei era un plagiat. Citiţi şi vă cruciţi : această impostoare care este absolventă de Facultate de Mecanică a publicat o lucrare plagiată de poluare electromagnetică. Este de râs ca şi colegul ei Puiu Oprică, profesor de sport care peste noapte a devenit specialist în poluarea electromagnetică a mediului, realizând împreună cu Prof. Dr. Ing. Pătrăscu Cristian plagiatul care a inspirat această romancieră celebră care este NICULESCU MARIANA. Protagoniştii plagiatului sunt de la GRUPUL SCOLAR DE TRANSPORTURI CAI FERATE, Str. Constantin BRANCUSI nr. 15, CRAIOVA: 1. Prof. Gr. I ing . (mecanic) MARIANA NICULESCU, fostă inspectoare de specialitate la ISJ Dolj 2. Prof. Dr. Ing. (Electrotehnic) PATRASCU CRISTIAN, Grup Scolar CFR Craiova 3. Prof. Gr.I Oprica Puiu (profesor de sport) Scenariul celor trei este simplu: lucrarea “mea” ţi-o dau şi “ţie” pentru că nu are cine să evalueze plagiatul nostru. Evaluarea o face inspectoarea de specialitate care nu este de specialitatea noastră care evident este de plagiatori. TRAIASCA PLAGIARISMUL! Primul plagiat: Lucrarea “POLUAREA ELECTROMAGNETICA A MEDIULUI” este un plagiat notoriu realizat de profesorii plagiatori Pătraşcu Cristian şi Oprica Puiu. Lucrarea a fost publicată în volumul “PADUREA, PAMANTUL PLANETEI”, editura INFO 2010. Este o lucrare fără bibliografie, copiată de cei doi plagiatori în totalitate. Al doilea plagiat: Profesoara NICULESCU MARIANA în deficit de realizări ştiinţifice, pe baza bunelor relaţii cu plagiatorii colegi Pătraşcu Cristian şi Oprica Puiu, ia lucrarea sus amintită, se pune autoare singură şi o publică în revista DIDACTICA XXII editura REVERS 2011, nr. 19 sub acelaşi titlu. Niculescu Mariana- PLAGIAT “Poluarea electromagnetica”, revista DIDACTICA XXII nr. 19/2011 Niculescu Mariana- PLAGIAT “Poluarea electromagnetica”, revista DIDACTICA XXII nr. 19/2011 Niculescu Mariana- PLAGIAT “Poluarea electromagnetica”, revista DIDACTICA XXII nr. 19/2011 Niculescu Mariana- PLAGIAT “Poluarea electromagnetica”, revista DIDACTICA XXII nr. 19/2011 Niculescu Mariana- PLAGIAT “Poluarea electromagnetica”, revista DIDACTICA XXII nr. 19/2011 Niculescu Mariana- PLAGIAT “Poluarea electromagnetica”, revista DIDACTICA XXII nr. 19/2011 Niculescu Mariana- PLAGIAT “Poluarea electromagnetica”, revista DIDACTICA XXII nr. 19/2011 PATRASCU CRISTIAN, OPRICA PUIU – PLAGIAT “Poluare electromagnetică”. In volumul: PADUREA, PAMANTUL PLANETEI”, editura INFO 2010 PATRASCU CRISTIAN, OPRICA PUIU – PLAGIAT “Poluare electromagnetică”. In volumul: PADUREA, PAMANTUL PLANETEI”, editura INFO 2010 PATRASCU CRISTIAN, OPRICA PUIU – PLAGIAT “Poluare electromagnetică”. In volumul: PADUREA, PAMANTUL PLANETEI”, editura INFO 2010 PATRASCU CRISTIAN, OPRICA PUIU – PLAGIAT “Poluare electromagnetică”. In volumul: PADUREA, PAMANTUL PLANETEI”, editura INFO 2010 PATRASCU CRISTIAN, OPRICA PUIU – PLAGIAT “Poluare electromagnetică”. In volumul: PADUREA, PAMANTUL PLANETEI”, editura INFO 2010 PATRASCU CRISTIAN, OPRICA PUIU – PLAGIAT “Poluare electromagnetică”. In volumul: PADUREA, PAMANTUL PLANETEI”, editura INFO 2010 PATRASCU CRISTIAN, OPRICA PUIU – PLAGIAT “Poluare electromagnetică”. In volumul: PADUREA, PAMANTUL PLANETEI”, editura INFO 2010 PATRASCU CRISTIAN, OPRICA PUIU – PLAGIAT “Poluare electromagnetică”. In volumul: PADUREA, PAMANTUL PLANETEI”, editura INFO 2010