Final fericit pentru Gigi Becali în dosarul în care a fost învinuit de sechestrare de persoane în 2009 după ce miliardarului îi fusese furată maşina. Finanţatorul stelist a fost achitat, dar poate cere la CEDO despăgubiri pentru cele două săptămâni în care a fost arestat preventiv.
Gigi Becali nu s-a aruncat fără rost în apa sfinţită a Iordanului în deplasarea pe care a făcut-o alături de echipa pe care o finanţează, Steaua având programat, diseară, jocul cu Maccabi Haifa. Eliberat din arestul preventiv chiar în Vinerea Mare, în 2009, Becali a primit vestea achitării sale chiar în timpul sejurului în Ţara Sfântă. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat în dosarul său privind lipsirea de libertate a persoanelor care i-au furat automobilul în 2009. Completul de cinci magistraţi a decis achitarea patronului Stelei. În schimb, unul dintre bodyguarzii lui Becali, Marcel Popa, a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare.
14 zile de arest
Şi totuşi, povestea ar putea să nu se încheie aici, finanţatorul stelist având posibilitatea să ceară despăgubiri pentru cele 14 zile de arest preventiv. „Becali, ca orice cetăţean român, are dreptul să dea în judecată statul român. Însă numai la CEDO poate să obţină ceva. Ţinând cont că el a încercat să îşi facă singur dreptate, o justiţie paralelă, nu ştiu dacă va încerca să ceară despăgubiri pentru faptul că a stat în arest preventiv. Legal are însă acest drept”, a declarat pentru “ring” avocatul Cristian Gheorghiţă.
Meci cu principala contracandidată
Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, crede că Maccabi Haifa e mai valoroasă decât AEK Larnaca, cu care “roş-albaştrii” au remizat. “Este principala noastră contracandidată la locul doi. O echipă bună, o echipă ofensivă care nu stă foarte mult pe gânduri şi atacă pe toate liniile. Avem nevoie de goluri pentru a ne califica. Eu cred că Steaua are valoare şi chiar dacă nu am câştigat în această grupă, cel puţin în meciul cu Schalke am demonstrat că avem toate atuurile să ne calificăm. O văd mai valoroasă decât AEK Larnaca, pe care nu am reuşit să o batem. Avem de muncit pentru a ne califica”, a spus Răducan. Tehnicianul Ilie Stan ar putea alinia diseară următoarea formulă: Stanca, Martinovici, Geraldo, Brandan, Latovlevici, Prepeliţă, Bicfalvi, Bourceanu, Fl. Costea, T. Bălan şi Tatu.
Maccabi – Steaua, 20.00, ProTV
“Întâlnim o echipă foarte bună, cu tradiţie, care are jucători experimentaţi. Vom avea un meci dificil. Ca şi noi, Steaua are un început slab de sezon.”, Elisha Levi, antrenor Maccabi


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 11:06 in data 20.10.2011
Bine faci Gigi, dar sa plateasca acei care ti-au stricat imaginea si onoarea. Noua ne pare rau pentru tot raul care ti l-a facut Basescu tu tii cu el nu cu noi cei multi tot ne spui noua ca iesti de dreapta si de aceia intri in miscarea tradatorilor si fara nici un d-zeu noi ne ru8gam sa-ti lumineze calea cel de sus si nu intra in aceasta mocirla care ne-au adus la saracie lucie si umilinta
scris de NUMELE la ora 11:05 in data 20.10.2011
Bine faci Gigi, dar sa plateasca acei care ti-au stricat imaginea si onoarea. Noua ne pare rau pentru tot raul care ti l-a facut Basescu tu tii cu el nu cu noi cei multi tot ne spui noua ca iesti de dreapta si de aceia intri in miscarea tradatorilor si fara nici un d-zeu noi ne ru8gam sa-ti lumineze calea cel de sus si nu intra in aceasta mocirla care ne-au adus la saracie lucie si umilinta