Astăzi, de la 20.30, la ProTV începe al doisprezecelea sezon „Dansez pentru tine”, iar Pepe, Jojo, Mircea Solcanu, Andreea Ibacka, Alex (trupa Zero), Catrinel Sandu, Aylin Cadir şi Daniel Niţoiu vor avea primele reprezentaţii.
Alături de partenerii lor de dans şi de vis, vedetele vor avea o noapte grea, cu emoţii, rugăciuni şi dureri musculare. Prima seară de dans din acest sezon va fi una de bal.
Pepe îşi face cruce că a scăpat de accidentări
Cu două zile înainte de debutul noului sezon, concurenţii au avut prima repetiţie generală în platou, cu orchestră live. Surse din cadrul ProTV au dezvăluit pentru „ring” că a fost o zi grea, vedetele şi partenerii lor fiind înspăimântaţi. Au trecut repede peste emoţii, în timp ce Pepe ţine să-i mulţumească mereu lui Dumnezeu că n-a suferit nicio accidentare. „Pe lângă faptul că se încălzeşte foarte bine înainte, el ia şi suplimente naturiste pentru cartilagii şi vitamine”, a declarat aceeaşi sursă.
Soţia lui Cabral va dansa "alături de Mozart"
Concurenţii vor purta costume de epocă din colecţia MediaPro Pictures. Dacă la început echipele vor putea purta tunici, jabouri, pălării, mănuşi, la final, Pepe va fi un "ţigan baroc", Daniel Niţoiu - Regele Soare, Alex - pirat, Mircea Solcanu - bufonul Curţii Regale din „Fantoma de la Operă”, Andreea Ibacka va dansa "alături de Mozart", iar Jojo, Aylin şi Catrinel vor avea coregrafii ce vor îmbina menuetul cu elemente de balet şi dans contemporan.
Mihai Petre, Emilia Popescu, Beatrice Rancea, Wilmark şi Cornel Patrichi vor reveni la pupitrul de jurizare.


Comenteaza aici: