Cătălin Sandu 24.10.2011
FRF se “muta” la DNA
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/frf-se-muta-la-dna-434x326.jpg

Comentarii:

1 (ultimul in 24.10.2011)

Afisari:

606 (ultima in 24.10.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Încet-încet, anchetele procurorilor DNA se extind şi la alte fapte. Săptămâna aceasta ar putea fi decisivă pentru câţiva dintre conducătorii fotbalului românesc. Printre cei vizaţi sunt Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir.

Abuz în serviciu este acuzaţia principală pe care procurorii o vor formula împotriva conducătorilor FRF în cazul dezafilierii Universităţii Craiova. În cursul acestei săptămâni, Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi ceilalţi membri ai Comitetului Executiv vor fi nevoiţi să dea cu subsemnatul la DNA. “FRF va răspunde tuturor invitaţiilor oricărei instituţii publice de a lămuri orice aspect în legătură cu activităţile sportive din cadrul acesteia, motiv pentru care a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală toate documentele solicitate până în prezent. De asemenea, toate persoanele care vor fi invitate la DNA se vor prezenta pentru a clarifica orice neînţelegere ivită în legătură cu interpretarea normelor sportive în vigoare. Menţionăm faptul că, la data de 19.10.2011, DNA a dispus restituirea în original a tuturor documentelor ridicate de la SC Centrul de fotbal Mogoşoaia SRL cu referire la dosarul 316/P/2011, fapt ce dovedeşte o corectă înregistrare şi evidenţiere scriptică a tuturor activităţilor din cadrul acestui centru sportiv”, a anunţat FRF pe site-ul oficial.

Cea mai mare pată…

Unul dintre membrii Comitetului Executiv citaţi de DNA este Marian Rusen. “Este cea mai mare pată de pe cariera mea, în viaţa mea nu am fost implicat în aşa ceva. Îmi pătez familia şi sănătatea mea, nu cred că există cineva care să se simtă bine fiind implicat în acest scandal. Sunt la pământ şi nu pot să-mi dau seama care este vina. La Comitetul Executiv ni s-au adus materialele subiectului Craiova. Orice membru afiliat trebuie să intre sub jurisdicţia regulamentelor FRF, care înseamnă că orice litigiu trebuie să treacă prin toate instanţele sportive. Ultima cale erau instanţele civile, ceea ce nu s-a întâmplat. Dezafilierea nu este permanentă, ci până la o Adunare Generală care să ratifice această speţă. Jucătorii Universităţii Craiova aveau deja memorii să devină liberi, fiind neplătiţi de luni de zile. Noi n-am votat declararea jucătorilor liberi de contract”, a spus Marian Rusen.

Cine face parte din C.Ex. al FRF?

Mircea Sandu - preşedinte
Dumitru Dragomir - prim-vicepreşedinte
Octavian Goga, vicepreşedinte, reprezentant al fotbalului amator
Cristian Borcea, reprezentant al cluburilor de Liga I
Marius Stan, reprezentant al cluburilor de Liga I
Cornel Şfaiţer, reprezentant al cluburilor de Liga a II-a
Marian Rusen, reprezentant al cluburilor de Liga a II-a
Ştefan Stana, reprezentant al cluburilor de Liga a III-a
Cristian Bobar, reprezentant al cluburilor de Liga a III-a
Paul Costaş, reprezentantul cluburilor cu activitate exclusivă de copii şi juniori şi reprezentantul cluburilor de Fotbal în sală
Marian Pălărie, reprezentantul cluburilor de fotbal feminin
Ion Crăciunescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor
Dumitru Costin, preşedintele sindicatului fotbaliştilor recunoscut de FIFPRO

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de NUMELE la ora 18:57 in data 24.10.2011

    sa le fie rusine la toti