Tenismanul Victor Hănescu se menţine pe locul 81, cu 645 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, în timp ce Adrian Ungur a coborât pe poziţia 115 cu 497 de puncte. În primii 300 de jucători se mai află Marius Copil şi Victor Crivoi, informează site-ul atpworldtour.com. Marius Copil a urcat nouă poziţii, până pe 210, cu 237 de puncte iar Victor Crivoi a coborât de pe 220 pe 247, cu 199 de puncte.
La dublu, Horia Tecău a urcat o poziţie şi se află pe locul 10, cu 4.310 puncte.
Cuplul Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia) se află pe locul 5, cu 4.040 de puncte în clasamentul pe perechi în anul 2011.
Primele zece locuri în clasamentul de simplu sunt ocupate de următorii jucători:
* 1. Novak Djokovici (Serbia) 13.860 puncte
* 2. Rafael Nadal (Spania) 10.375
* 3. Andy Murray (Marea Britanie) 7.825
* 4. Roger Federer (Elveţia) 7.530
* 5. David Ferrer (Spania) 4.710
* 6. Robin Soderling (Suedia) 3.500
* 7. Tomas Berdych (Cehia) 3.230
* 8. Mardy Fish (SUA) 2.965
* 9. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 2.880
* 10. Gael Monfils (Franţa) 2.685.


Comenteaza aici: