Azi noapte regizorul Liviu Ciulei a încetat din viaţă într-un spital din Munchen. Ring vă prezintă în exclusivitate singurul interviu cu regizorul premiat la Cannes, acordat în acest an publicaţiei noastre, cu ocazia zilei de naştere a lui Victor Rebengiuc. În ediţia de mâine vom publica fragmente inedite din acest, din păcate, ultim interviu plus fotografii exclusive din arhiva personala a regretatului cineast.

Vă rugăm să ne spuneţi ce mai face în prezent omul şi artistul Liviu Ciulei?
Nu fac mai nimic. Nu mă duc la teatru deoarece nici nu aud, nici nu mai văd prea bine. Mă întâlnesc mai mult cu arhitecţi, pentru că mi-a plăcut arhitectura. Nu prea mai sunt vizitat de oameni de teatru, chiar foarte puţin. Răzvan Vasilescu mă mai sună uneori. Cu Caramitru mă mai întâlnesc, pentru că are treabă aici, la Teatrul Naţional.

Cum l-aţi cunoscut pe Victor Rebengiuc?
Nu mai ţin minte foarte exact. Cred că l-am cunoscut când a fost concurs la noi, la Teatrul Bulandra.

Care a fost prima piesă în care l-aţi distribuit?
Primul spectacol în care l-am distribuit a fost „Omul care aduce ploaia”, în 1957. A avut rolul Jim Curry. Au urmat apoi mai multe reprezentaţii, în piese precum „Cum vă place”, de Shakespeare, în 1961, „Copiii soarelui”, de Maxim Gorki, în acelaşi an, precum şi „Un tramvai numit dorinţă”, de Tenesee Williams, în 1965, imediat după festivalul de la Cannes.

Un Marlon Brando autohton
Care au fost rolurile din piese regizate de dvs. în care a excelat Victor Rebengiuc?
A fost foarte bun în „Un tramvai numit dorinţă”. A fost excelent acolo, în rolul care în film l-a făcut celebru pe Marlon Brando. A fost de asemenea foarte bun în „Lungul drum al zilei către noapte”, de Eugene O’Neill.

Ce v-a determinat să-l alegeţi pe Victor Rebengiuc în rolul lui Apostol Bologa din „Pădurea spânzuraţilor?
A fost vorba de talentul lui. Am avut iniţial pe altcineva în distribuţie, care nu a mers. Am făcut vreo două săptămâni de filmare cu el şi nu răspundea. Era un băiat bun, dar prea tânăr. După aceea l-am ales pe Rebengiuc. Ţin minte că i s-a lipit nasul atunci cu o cu o pânză foarte subţire, un fel de tifon, ca să i-l ridice un pic, deoarece era niţel coroiat.

Cât contează măiestria regizorului şi cât talentul actorilor în realizarea unui film?
Este colosal de greu de răspuns despre nuanţele care fac diferenţa în teatru sau film. Nu depinde neapărat de măiestria regizorului. De pildă, am lucrat cu Al Pacino. El voia să joace neapărat un erou, în „Jungla oraşelor” a lui Brecht. I-am spus că nu e potrivit pentru rol şi el a spus că nu, vrea să joace asta. Au fost cinci spectacole cu public invitat. Nu i s-a potrivit rolul şi s-a oprit spectacolul. Un mare actor, aşadar, care nu realizează un rol.

„Nu am avut bani să-mi cumpăr doi cremwursti!”
Aţi avut dreptate, chiar dacă într-un sens negativ, cu Al Pacino, dar, într-un sens pozitiv de data asta, aţi nimerit actorul potrivit în „Pădurea spânzuraţilor”.
E foarte greu de spus cât a contat talentul lui Victor în film şi cât a fost contribuţia mea. E foarte greu de drămuit, nu se poate face asta. Regizorul dă indicaţii iar actorul trebuie să le realizeze. Este un schimb, un du-te vino artistic. Nu există reţetă, cinci grame regizorul, zece grame actorul. Nu! Nu există aşa ceva. Dacă reuşeşti, ca regizor, să sugerezi intrarea în pielea personajului, cum se spune, atunci ai succes, dacă nu, nu reuşeşti...

Se lucrează uşor cu un actor precum Victor Rebengiuc?
Se lucrează foarte, foarte uşor. Gândeşte, are intuiţie, ceea ce contează enorm. Talentul lui are ceva organic între gândire şi simţire. Cred că a făcut foarte bine rolul Apostol Bologa. A fost celebra scenă mută de la sfârşitul filmului, în care este o singură replică, în care ea spune: „Stai şi mănâncă!” Scena are cinci minute. Georges Sadoul, criticul şi istoricul de teatru francez, a zis că e sublimă.

Cum a fost primit în România „Pădurea spânzuraţilor”?
Filmul a fost bine primit de publicul din România. Ţin minte că după premieră nu am avut bani să-mi cumpăr doi cremwurşti (râde).

Cum aţi fost primiţi la Festivalul de la Cannes, în 1965?
Am fost foarte bine primiţi. De pildă, când am luat premiul de regie a venit la mine Rex Harrison, care era în comisie, tocmai avusese succes în „My Fair Lady”. A venit la masa mea după spectacol şi m-a felicitat.

Cum era atmosfera? Aţi avut emoţii?
A fost extraordinară atmosfera. După spectacol, când am mers la masă, unde erau unguri, ruşi, francezi, printre care şi Catherine Deneuve cu cele două surori ale sale, s-a sculat toată sala în picioare şi ne-a aplaudat. Emoţii au fost mai mult sau mai puţin.

A avut şanse filmul pentru un Palme d’Or?
Da, dar dacă era mai scurt puţin. Eu pe vremea aceea nu prea vedeam filme străine. Filmele ruseşti erau lente. Am avut pasul ăsta lent. Astăzi aş fi redus din film. Aş putea să consider că s-ar fi putut tăia în mod inteligent şi atent cam 20-25 de minute, fără ca filmul să piardă din calitate, dimpotrivă.

„Am împrumutat 500 de lei ca sa îmi fac smoching pentru Cannes”
Au fost intervenţii din partea cenzurii la montaj?
Ministru al culturii era atunci un om foarte înţelept, Constanţa Crăciun. Se începuse atunci cu nişte lucruri la montaj, hai să tăiem, hai să facem... Atunci ea a zis: „Ia lăsaţi-l pe dl. Ciulei în pace, că destul i-am stricat «Valurile Dunării»!” S-a scos până la urmă doar o singură replică din film, cea a lui Varga, în care spune „Mămăligarii ăia de români”. De altfel, Constanţa Crăciun a fost cea care mi-a împrumutat 500 de lei ca să-mi fac smochingul pentru plecarea la Cannes, pentru că nu aveam bani.

Privind în urmă la Victor Rebengiuc, acum, când are o carieră prodigioasă în spate, cum l-aţi caracteriza ca artist?
Victor Rebengiuc cred că este cel mai mare actor român. Înaintea lui a fost, umăr la umăr, George Constantin. Sigur, şi Ştefan Ciubotăraşu a fost un mare actor.

Aveţi un mesaj pentru Victor Rebengiuc de ziua domniei sale?
Sper că Victor va înnobila scândurile scenei româneşti cu acelaşi talent şi cu aceeaşi dăruire pe care a avut-o întotdeauna. Cred că este şi un patriot, în afară de faptul că este cel mai bun actor român. Este, într-adevăr, un mare actor.

„Revăzând filmul, mi se pare că o anumită scenă pe rolul meu am jucat-o cam melodramatic. Se putea transmite cu mai puţine mijloace lacrimogene.” - Liviu Ciulei