Regele teatrului şi filmului românesc a murit. Un mare şi genial român, inegalabilul regizor Liviu Ciulei s-a stins departe de ţară, în Germania, la vârsta de 88 de ani, chiar în dimineaţa zilei în care, în Parlamentul României, se juca ,,pe viu” DISCURSUL REGELUI. Cum viaţa întotdeauna, dar mai ales în ultima vreme, ”bate filmul”, pe acest final de act nu putem rosti, evident, în şoaptă decât un adagio de o infinită melancolie, dedus din două fraze spuse, în exclusivitate pentru ”ring”, de maestrul Ciulei: ”Aşa este viaţa, ăsta este drumul vieţii. (...) Există un început, un mijloc şi un sfârşit. Ecuaţia trebuie să fie încheiată”.

Regizor şi scenarist, actor şi scenograf, arhitect ,,pursânge”, dar şi director artistic inegalabil, Liviu Ciulei a creat capodopere ale cinematografiei, precum ,,Pădurea spânzuraţilor”, premiat la Cannes (în 1965) şi ,,Valurile Dunării", premiat la Karlovy Vary (în 1960), dar şi monumentale puneri în scenă în România, la Teatrul ,,Bulandra”, sau în străinătate (în special la Teatrul ,,Tyrone Guthrie" din Minneapolis), dar şi în alte locuri unde, în faţa spectacolelor sale, s-a înclinat publicul din Italia, Germania, Olanda, Anglia şi multe alte ţări. DIN PĂCATE, câteva generaţii bune de actori se simt probabil mult mai sărace şi mai triste fără maestrul lor, lăsat, în ultima vreme, într-un poate nemeritat colţ de umbră. DIN FERICIRE, dacă se poate vorbi de fericire la pragul trecerii în eternitate a unui nemuritor, în urmă cu câteva luni, ”ring” a avut privilegiul unic în presa scrisă a ultimilor 20 de ani să obţină, de la Liviu Ciulei, în exclusivitate, un interviu memorabil. Ultimul pe care maestrul l-a acordat mediei din România! Un interviu retrospectiv şi în acelaşi timp... aproape profetic. Un interviu care, citit în registrul prezentului, pare un adevărat... TESTAMENT ARTISTIC. Un testament în care Liviu Ciulei, ca un sfinx pregătit să dea piept cu veşnicia, încearcă să spargă crisalida/carapacea propriei enigme şi să rezolve, în cuvinte simple, dar pline de subînţelesuri, întreaga ecuaţie a vieţii. A propriei sale vieţi.

Vă rugăm să ne spuneţi ce mai face în prezent omul şi artistul Liviu Ciulei?
Nu fac mai nimic. Nu mă duc la teatru deoarece nici nu aud, nici nu mai văd prea bine. Mă întâlnesc mai mult cu arhitecţi pentru că mi-a plăcut arhitectura. Nu prea mai sunt vizitat de oameni de teatru, chiar foarte puţin. Răzvan Vasilescu mă mai sună uneori. Cu Caramitru mă mai întâlnesc, pentru că are treabă aici, la Teatrul Naţional.

Cum l-aţi cunoscut pe Victor Rebengiuc?
Nu mai ţin minte foarte exact. Cred că l-am cunoscut când a fost concurs la noi, la Teatrul „Bulandra”.

Un Marlon Brando autohton
Care au fost rolurile din piesele regizate de dvs. în care a excelat Victor Rebengiuc?
A fost foarte bun în „Un tramvai numit dorinţă”. A fost excelent acolo, în rolul care în film l-a făcut celebru pe Marlon Brando. A fost, de asemenea, foarte bun în „Lungul drum al zilei către noapte”, de Eugene O’Neill.

Ce v-a determinat să-l alegeţi pe Victor Rebengiuc în rolul lui Apostol Bologa din „Pădurea spânzuraţilor?
A fost vorba de talentul lui. Am avut iniţial pe altcineva în distribuţie, care nu a mers. Am făcut vreo două săptămâni de filmare cu el şi nu răspundea. Era un băiat bun, dar prea tânăr. După aceea l-am ales pe Rebengiuc. Ţin minte că i s-a lipit nasul atunci cu o pânză foarte subţire, un fel de tifon, ca să i-l ridice un pic, deoarece era niţel coroiat.

Cât contează măiestria regizorului şi cât talentul actorilor în realizarea unui film?
Este colosal de greu de răspuns despre nuanţele care fac diferenţa în teatru sau film. Nu depinde neapărat de măiestria regizorului. De pildă, am lucrat cu Al Pacino. El voia să joace neapărat un erou în „Jungla oraşelor” a lui Brecht. I-am spus că nu e potrivit pentru rol şi el a spus că nu, vrea să joace asta. Au fost cinci spectacole cu public invitat. Nu i s-a potrivit rolul şi s-a oprit spectacolul. Un mare actor, aşadar, care nu realizează un rol.

,,Nu am avut bani să-mi cumpăr doi crenvurşti!”
Aţi avut dreptate, chiar dacă într-un sens negativ, cu Al Pacino, dar, într-un sens pozitiv de data asta, aţi nimerit actorul potrivit în „Pădurea spânzuraţilor”.
E foarte greu de spus cât a contat talentul lui Victor în film şi cât a fost contribuţia mea. E foarte greu de drămuit, nu se poate face asta. Regizorul dă indicaţii, iar actorul trebuie să le realizeze. Este un schimb, un du-te-vino artistic. Nu există reţetă, cinci grame regizorul, 10 grame actorul. Nu! Nu există aşa ceva. Dacă reuşeşti, ca regizor, să sugerezi intrarea în pielea personajului, cum se spune, atunci ai succes, dacă nu, nu reuşeşti...

Cum a fost primit în România „Pădurea spânzuraţilor”?
Filmul a fost bine primit de publicul din România. Ţin minte că după premieră nu am avut bani să-mi cumpăr doi crenvurşti (râde).

Cum aţi fost primiţi la Festivalul de la Cannes, în 1965?
Am fost foarte bine primiţi. De pildă, când am luat premiul de regie, a venit la mine Rex Harrison, care era în comisie, tocmai avusese succes în „My Fair Lady”. A venit la masa mea după spectacol şi m-a felicitat.

Cum era atmosfera? Aţi avut emoţii?
A fost extraordinară atmosfera. După spectacol, când am mers la masă, unde erau unguri, ruşi, francezi, printre care şi Catherine Deneuve cu cele două surori ale sale, s-a sculat toată sala în picioare şi ne-a aplaudat. Emoţii au fost mai mult sau mai puţin.

A avut şanse filmul pentru un Palme d’Or?
Da, dar dacă era mai scurt puţin. Eu, pe vremea aceea, nu prea vedeam filme străine. Filmele ruseşti erau lente. Am avut pasul ăsta lent. Astăzi aş fi redus din film. Aş putea să consider că s-ar fi putut tăia în mod inteligent şi atent cam 20-25 de minute, fără ca filmul să piardă din calitate, dimpotrivă.

„Am împrumutat 500 de lei ca să îmi fac smoching pentru Cannes”
Au fost intervenţii din partea cenzurii la montaj?
Ministru al culturii era atunci un om foarte înţelept, Constanţa Crăciun. Se începuse atunci cu nişte lucruri la montaj, hai să tăiem, hai să facem... Atunci, ea a zis: „Ia lăsaţi-l pe dl Ciulei în pace, că destul i-am stricat «Valurile Dunării»!”. S-a scos până la urmă doar o singură replică din film, cea a lui Varga, în care spune „Mămăligarii ăia de români”. De altfel, Constanţa Crăciun a fost cea care mi-a împrumutat 500 de lei ca să-mi fac smochingul pentru plecarea la Cannes, pentru că nu aveam bani.

Cum este meseria de regizor, e greu să aranjaţi atâţia oameni laolaltă?
PENTRU MINE REGIA ÎNSEAMNĂ UN SINGUR LUCRU: LOGICĂ, LOGICĂ ŞI IAR LOGICĂ. Dacă ai pe deasupra unu la sută talent, e bine. Le explicam logic oamenilor ce să facă şi asta era tot. Spre deosebire de Andrei (nr- regizorul Andrei Şerban), care crede în improvizaţie, eu nu ştiu ce este aia improvizaţie. N-am făcut niciodată.

Sunteţi mai riguros?
Nu, dar EXISTĂ UN ÎNCEPUT, UN MIJLOC ŞI UN SFÂRŞIT. ECUAŢIA TREBUIE SĂ FIE ÎNCHEIATĂ. Nu ies toate spectacolele. Sunt multe spectacole care nu mi-au ieşit, cum a fost Macbeth. A fost vina mea, pentru că eu am geometrizat un spectacol fluid, fumuriu. M-a dus în eroare tocmai o gravură a lui Durer, „Melancolie” se cheamă, în care apar (...) nişte aparate de-astea tehnice, echere. AM CREZUT CĂ MELANCOLIA ESTE LEGATĂ DE TEHNICITATE. AM GREŞIT.

De ce credeţi că societatea românească nu-şi respectă valorile?
Întrebat, la un moment dat, de ce crede că societatea românească nu-şi respectă valorile, maestrul a dat neîncrezător din cap. ,,Habar nu am. Eu trăiesc foarte retras şi nu cunosc. LUMEA TE UITĂ. E UN FIRESC AL NATURII. (nr- aceste ultime două propoziţii scurte au fost tăiate de Liviu Ciulei, cu mâna sa, nu se ştie din ce stanii motive, în februarie atunci când a cerut să vadă articolul, înainte de publicare). Nu cred că este vorba de o tendinţă balcanică. Tendinţa balcanică este să ne înjurăm unul pe altul. Nu vedeţi posturile astea de televiziune că nu te poţi uita la ele. Eu nu mă pot uita. Tot ce fac este să se înjure unul pe celălalt. Tot timpul! Asta este mahalaua politică. Sper să nu intre şi în teatru mahalaua asta a politicienilor. Şi a anumitor ziarişti”. Apoi, revenind la relaţia sa cu lumea, cu oamenii din jurul său, a adăugat o frază stranie şi enigmatică, pe care, la revederea textului, a tăiat-o cu mâna sa, dar, acum, pentru că o considerăm plină de subînţelesuri, o reproducem aici în premieră): ,,ÎNAINTE DIN TREI PERSOANE CEL PUŢIN UNA MĂ SALUTA PE STRADĂ. ACUM NU SE MAI ÎNTÂMPLĂ ASTA DECÂT FOARTE RAR. AŞA ESTE VIAŢA, ĂSTA ESTE DRUMUL VIEŢII.”. Şi a încheiat, într-o notă personală, de parcă şi-ar fi pus la punct scenariu pentru SPECTACOLUL LUMII ŞI AL PROPRIEI SALE VIEŢI: ”Dar nu am eu dreptul să judec lucrurile. Când judeci ceva, TREBUIE SĂ ŞTII  PÂNĂ LA ULTIMA VIRGULĂ CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ”.

Modificările făcute de maestru pe interviul ,,ring"

CITATE INEDITE ALE MAESTRULUI
„Mie, personal, îmi place Băsescu. Nu ştiu dacă am dreptate, dar îmi place preşedintele. A făcut treburi bune, cu seriozitate. Mi se pare un tip interesant. Despre ceilalţi am mari dubii. Este un bun regizor pe scena politică. Dar nu am eu dreptul să judec lucrurile. Când judeci ceva, trebuie să ştii până la ultima virgulă ceea ce se întâmplă.”

„Alexa Visarion nu a fost un regizor mare. Pintilie este un nume mare. Purcărete a făcut un spectacol după revoluţie.”

„Mi-a plăcut foarte mult filmul lui Mungiu. Mai mult nu pot spune, pentru că nu prea am văzut filme în ultima vreme. Filmul lui Puiu « Moartea domnului Lăzărescu» mi se pare un fel de neonaturalism.”

,,Este inadmisibil! Se vorbeşte unul peste altul, nu aşteaptă să termine interlocutorul. N-am pomenit aşa ceva. Mai văd jurnale nemţeşti, unde într-o discuţie aşteaptă să termine fraza şi pe urmă intervine celălalt. La noi vorbesc unul peste altul. Mahalaua este cumplită. "

,,Am crezut că melancolia este legată de tehnicitate. Am greşit.”

,,În zilele revoluţiei eram la Londra, montam cu Andrei Şerban un spectacol. Eu făceam decorurile şi el a făcut regia la << Prinţul Igor>>."

,,Înainte, din trei persoane, cel puţin una mă saluta pe stradă. Acum, nu se mai întâmplă asta decât foarte rar. Aşa este viaţa, ăsta este drumul vieţii.”

Regretat de generații întregi...
,,Este pentru fiecare dintre noi şi mai ales pentru teatru o pierdere inestimabilă. Era ultimul mare titan." - Mariana Mihuţ, actriţă

,,Deşi e creatorul a doar trei filme, cred că ne-a dăruit cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor - « Pădurea spânzuraţilor»." - Irina Margareta Nistor, critic de film

"Cu regret spun că va trece multă vreme până se va mai naşte o asemenea impresionantă personalitate artistică de calibrul lui Liviu Ciulei." - Victor Rebengiuc, actor

,,Regret imens decesul lui Liviu Ciulei. Era o figură renascentistă, un artist desăvârşit, un creator de şcoală şi de actori.” - Ion Besoiu, actor

,,Este un mare maestru, un monument al artei româneşti, al artei spectacolului (...), un fenomen de longevitate, un om de spirit ales." - Cristina Corciovescu, critic de film

,,În domeniul filmului, rămâne un solitar. A visat cândva să facă un «Rege Lear» cioplit pe chipul ţăranilor din Munţii Rodnei, a căror fizionomie o îndrăgise. N-a fost lăsat să-l facă.” - Tudor Caranfil, critic de film

,,Actor şi regizor de renume, maestrul Liviu Ciulei a aparţinut unei generaţii de elită care a creat, în România şi în străinătate, o şcoală de artă dramatică valoroasă şi originală.” - Traian Băsescu, preşedintele României

,,Pentru noi este o pierdere îngrozitoare, nu numai pentru că (Liviu Ciulei - n.r.) este şi va rămâne director onorific, dar este creatorul acestui teatru, a creat stilul Teatrului «Bulandra».” - Alexandru Darie, regizor

,,Odată cu dispariţia lui, dispare un tip de personalitate care e destul de rară în vremurile noastre, acel tip de personalitate căreia eu îi zic renascentistă." - Stere Gulea, regizor

"Azi 25 octombrie mi-am simtit inima impartita in doua. Inaltata de discursul regal tinut in Parlament de Majestatea Sa Regele Mihai si sfasiata de plecarea la cele vesnice a Regelui Regiei romane, Domnul Liviu Ciulei. Enormul privilegiu sa joc sub directia Domniei Sale a fost o binecuvantare si o Onoare. Mi-a marcat definitiv existenta artistica. Plecaciune", Oana Pelea

 "Daca Liviu Ciulei n-ar fi existat, teatrul romanesc n-ar prea fi fost. Valoarea teatrului romanesc i se datoreaza fara doar si poate. Incercarilor sale de a impune un stil, el le-a dat definitia foarte sugestiva de realism magic. In anii '60, cand a preluat directia Teatrului Bulandra, a creat o scoala de teatru realist, o trupa exceptionala. El a mostenit si spiritul doamnei Bulandra si nu a fost doar regizor, a fost un actor si scenarist de mare anvergura. Stia perfect cum sa lucreze cu actorii, cum sa ii puna in valoare. Generatii intregi de artisti au tinut cont de rigoarea lui extraordinara.(...)"Nu s-a tinut cont de talentul lui extraordinar, a fost doborat de cenzura si silit sa plece din tara(...)Odata cu el, se inchide un capitol fenomenal al teatrului romanesc.", Ion Caramitru