Ameninţări cu bătaia între doi foşti prieteni! Aici s-a ajuns după incidentul care a avut loc, la derby-ul dintre Steaua şi Rapid, între Dănuţ Coman şi Andrei Prepeliţă.
Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca un meci de fotbal să rupă o prietenie. Chiar dacă diferenţa de vârstă dintre Dani Coman şi Andrei Prepeliţă este de doar şapte ani, pe cei doi fotbalişti îi leagă o relaţie de amiciţie încă de pe vremea când amândoi îmbrăcau tricoul lui FC Argeş. Legătura s-a rupt luni seară, când o intrare mai tare a lui “Prepe” l-a înfuriat la culme pe “Robocop”. “Eu nu am făcut decât să lupt pentru mingea aia. E adevărat, poate intrarea a fost de galben, dar riposta lui Dani a fost de roşu. E de neînţeles. Eu m-am apărat când a sărit Alexa pe mine şi apoi şi Dani. L-am respectat, era prietenul meu, dar nu înţeleg de ce, la finalul meciului, la autocar a venit şi mi-a mai dat o palmă peste faţă. Nu am ripostat, nici măcar nu i-am spus ceva. Văd că asta nu a fost de ajuns, a început să mă ameninţe şi pe la televizor. Coman nu mă sperie şi nu mai am ce discuta cu el. Să-şi ceară scuze pentru ce a făcut. Nu-l credeam în stare de aşa ceva”, a spus Andrei Prepeliţă pentru “ring”.
,,Comănilă” e jupân în vestiar
Foştii antrenori ai lui Dani Coman spun despre acesta că este un om foarte calculat şi liniştit. “Când îl antrenam eu la copii era supărător de liniştit. Îi enerva pe toţi coechipierii că nu intra în clinciuri şi nu înjura, aşa cum făceau ceilalţi. Văd acum că se spune că înainte de a face fotbal a făcut box. Păi, eu l-am antrenat de la şapte ani, de atunci face fotbal şi vă întreb, dacă de la vârsta aia face fotbal, la ce vârstă a făcut box?! Am auzit că se zice că e lider în vestiar, păi, valoarea e lider în faţa celorlalţi. Îl cunosc bine pe Dani, nu ştiu de ce s-a comportat aşa cu Prepeliţă”, a declarat, pentru “ring”, Mihai Ianovschi, primul antrenor al portarului rapidist. În schimb, un fost coleg al lui “Robocop” a declarat, sub protecţia anonimatului, că lucrurile s-au mai schimbat între timp. “Într-adevăr, Dani e pâinea lui Dumnezeu. Băiat cuminte, echilibrat şi foarte conştiincios. Se enervează greu, dar când se enervează nu-i stă nimeni în cale. E jupân în vestiar, dar ştie să se impună de obicei fără scandal”, a spus fostul coechipier al lui Dani pentru “ring”.
,,Dacă nu aveam inspiraţia să ridic capul, puteaţi asista la o nouă tragedie în fotbal. Braţul meu este vânăt şi umflat. Dacă doream să-l bat, îl băteam oricând.” - Dănuţ Coman
2 ani au fost colegi Andrei Prepeliţă şi Dănuţ Coman la prima echipă a lui FC Argeş, cei doi legând o prietenie ce părea indestructibilă.


Comenteaza aici: