Show-ul „Românii au talent” de la ProTV a reuşit să schimbe vieţi, oferind multora şansa de a câştiga de pe urma talentelor lor: Adrian Ţuţu, câştigătorul ediţiei trecute, a semnat un contract cu MediaPro Music, fiind în acelaşi timp distribuit şi în alte producţii, în timp ce Valentin Dinu pregăteşte în această perioadă un duet cu Andra, tot sub umbrela MediaPro Music.
Ocupantul locului trei, Valentin Dinu, spălătorul de maşini din Ploieşti, şi-a schimbat total viaţa odată cu participarea la „Românii au talent”. A ajuns la preselecţiile din Bucureşti într-o sâmbătă dimineaţă, pe o ploaie măruntă. Când a văzut mulţimea de oameni care aştepta să intre, era cât pe ce să renunţe. S-a gândit că totuşi această emisiune este pentru el una dintre puţinele şanse de a reuşi să-şi îndeplinească visul. Şi aşa a fost! Când a început să cânte, Valentin a cucerit întreaga ţară. Talentul lui şi aprecierea publicului l-au dus pe locul trei în marea finală a show-ului de la ProTV. Din acel moment, viaţa lui s-a transformat.
„Tot ce mi s-a întâmplat a fost peste aşteptări”
Pe lângă multe alte solicitări, după terminarea concursului a venit şi invitaţia de a cânta alături de cei de la Holograf piesa „Ochii tăi” într-un concert unplugged pe care trupa l-a susţinut la Cinematograful Patria. Imediat a urmat încă o veste bună: Valentin a devenit artist MediaPro Music, iar în momentul de faţă lucrează la un album şi pregăteşte un duet cu Andra. „Abia aştept să mă apuc de lucru, să scot un album cât mai curând şi să aduc pe piaţă o surpriză pe care ştiu că oamenii o aşteaptă de mai multă vreme: duetul cu Andra. Tot ce mi s-a întâmplat în ultimele luni a fost… peste aşteptările mele”, a declarat Valentin Dinu pentru „ring”.
Preselecţiile „Românii au talent” din Bucureşti vor avea loc pe 29 octombrie începând cu ora 10.00, la Hotel Crowne Plaza.




Comenteaza aici: