Tânărul medic Cătălin Sandu (25 de ani) a primit, în urmă cu o lună, un diagnostic înfiorător: sarcom desmoplazic. A fost operat, însă tumoarea, rară şi agresivă, a recidivat în trei săptămâni, cu infiltrarea aripii osului iliac. Şansa lui la viaţă este tratamentul la o clinică din Germania.
Costul procedurilor medicale ce îi vor fi aplicate la clinica din Freiburg se ridică la 200.000 de euro. Din acest motiv, dr. Cătălin Sandu are nevoie atât de sprijinul nostru moral, dar mai ales financiar. Pe 25 octombrie, Cătălin a făcut primul control medical şi primele analize la clinica germană, iar acestea au costat 5.000 de euro. Investigaţiile medicale vor continua şi în zilele următoare. Marţi, 25 octombrie, în conturile lui Cătălin era depusă suma de 110.853 de euro. Mai mult de jumătate din cât trebuie, dar Cătălin încă are nevoie de noi. Susţinerea pe care aţi oferit-o în ultimele zile este extraordinară şi trebuie să continue până vom reuşi să strângem suma necesară. Ceea ce acum o săptămână părea la limita imposibilului acum este realizat mai mult de jumătate.
Dă-i o şansă!
Astazi, la ora 21.00, în Coyote Cafe, Calea Victoriei 48-50, va avea loc Halloween Party, o petrecere caritabilă pentru Cătălin. Tot în această seară, la ora 21.30, la Jukebox venue, va avea loc concertul umanitar ”Rock for Life”. Biletul costă 25 de lei, se cumpără la intrarea în club, iar banii strânşi vor fi depuşi în conturile lui Cătălin.
Toţi cei care vor să îi acorde o şansă lui Cătălin pot face donaţii, printr-un simplu click, pe pagina
http://drcatalinsandu.wordpress.com/ în următoarele conturi
RO03RNCB0079124149020002 (euro)
RO46RNCB0079124149020004 (dolari)
RO30RNCB0079124149020001 (lei)
SWIFT: RNCBROBU
deschise la BCR, Sucursala Titan, pe numele Unga Răducu
sau la teledon 0900 900 080 (apelabil doar din reţeaua Romtelecom): 10 euro/apel.
80 de mii de euro este suma care a rămas de strâns pentru salvarea vieţii doctorului Cătălin Sandu.





Comenteaza aici: