Aflată în ţară pentru doar câteva zile, Mihaela Rădulescu a stat de vorbă cu noi despre atacurile pe care le-a suportat recent, dar şi despre cel mai mediatizat eveniment al ultimilor săptămâni, accidentul provocat de Şerban Huidu.
După un accident cumplit, Şerban Huidu a decis, la fel ca şi tine, să se retragă din viaţa publică. Crezi că a procedat bine?
Nu poţi să compari situaţiile. Ştii, eu am avut experienţele mele, mai bune, mai proaste… am luat o decizie la un moment, dacă vrei, tragând o linie şi adunând mai multe motive la un loc, am vrut să fac schimbarea asta pentru băiatul meu. Nu a fost o alegere egoistă, nu era despre mine. Aici, în cazul lui Şerban, mi-e foarte greu să judec pentru că, din păcate, sunt trei oameni care au murit, mi-e foarte greu să încep să comentez sau să judec. Doamne fereşte să mi se întâmple! Aş vrea să pot ajuta cu ceva.
Ai avea nişte sfaturi pentru el?
Crede-mă, am fost şocată pentru că îi cunosc familia, îi ştiu copiii, îi ştiu soţia. Asta e o tragedie. Sigur, n-o poţi compara cu tragedia din familiile celor care au murit. Aici începe problema. E foarte greu să te apuci să fii de partea unora. Acolo e o tragedie întreagă, reală, şi de-o parte, şi de alta. Incompetenţa mea de a comenta în vreun fel are legătură şi cu ce simt. Sunt doi copii acolo şi o soţie care nu au nicio vină şi care trăiesc şi trebuie să asiste la această schimbare din viaţa tatălui, soţului, şi să se uite îngroziţi spre viitor. E un moment greu pentru oricine, întâmplător, e vorba despre o persoană publică numită Şerban Huidu.
„Radu Banciu e un nimeni“
În ultimele luni ai fost atacată public de diverse persoane. De ce ai ales să nu le răspunzi cu aceeaşi monedă?
A fost o singură persoană, nu mai multe (n.r. – râde)…
Pe lângă Andreea Marin, mă refer şi la Radu Banciu…
Pe el nu-l socotim, e un nimeni. Asta e o tehnică foarte veche. Când vrei neapărat să te faci cunoscut şi nu ai, din păcate, nicio metodă ortodoxă, adică talent sau pricepere, cel mai simplu e să ataci o persoană foarte cunoscută. (…) Pentru mine, un om ca el, care se exprimă în felul acela şi care vorbeşte atât de urât şi de vulgar, fără să aibă niciun argument, nu înseamnă nimic. De aceea nici nu i-am răspuns. Ba chiar am râs. Am mai avut dinăştia mulţi de-a lungul vieţii mele care au încercat ei să fie pe prima pagină a ziarelor. Au reuşit toţi, dar nici unul dintre ei nu a reuşit să mai existe acolo şi peste o lună, două sau trei.
Andreea Marin e un caz diferit…
Legat de Andreea Marin, e exclus să îi răspund cu aceeaşi monedă. Atitudinea ei nu a fost deloc elegantă şi am preferat să fiu eu cea detaşată. E cumva vorba, iartă-mă, de un fenomen aici în România. E un soi de răutate şi de încrâncenare care sigur e generată de probleme, de traiul zilnic, de angoase, de ce are fiecare acasă. Nu ştiu ce are Andreea, chiar nu ştiu. Dar ceva îţi generează această stare. Nu poţi dintr-odată să te apuci să vorbeşti urât, să ataci un om care nu ţi-a făcut nimic, faţă de care nu ai niciun argument, ci doar o înşiruire de ţâfneli şi de mâini în şolduri puse gratuit. Şi atunci nu mi-am găsit locul nici într-un dialog, nici într-o replică, n-aveam pentru ce, era o situaţie absurdă. Încă una dintre situaţiile absurde în care, trăind liniştită în altă ţară cu băiatul meu, mă gândesc că nu ar mai trebui să mai zic ceva.
„Nu poți să vorbești așa când ești părinte“
Apropo de asta, ce îţi lipseşte din România?
În nici un caz astfel de oameni. Şi aşa de fericită sunt că acolo nu am parte de astfel de spectacole de prost-gust şi nici de oameni care să mă atace din senin. (…) Am mai auzit prostia asta cum că îmi scot fiul la înaintare, dar cred foarte tare că în momentul în care ataci o mamă care are un copil, trebuie să gândeşti situaţia de două ori. Mai ales dacă şi tu eşti mamă sau eşti părinte. Nu poţi să vorbeşti aşa, cum îţi vine la gură, despre mama altui copil care înţelege şi el lucrurile astea, care e posibil să fie prin preajmă să le audă, care e posibil să le audă povestite de alţii. E o situaţie pe care mulţi o tratează aşa cu o nesimţire pentru că li se pare neimportantă, dar contează enorm pentru copiii noştri să nu vadă bălăcăreala asta publică, să nu vadă cât sunt de jigniţi şi depreciaţi părinţii lor. E foarte important. Plus că e, din păcate, un ton public general. Toată lumea are de scuipat pe obrazul cuiva. Toată lumea are de spus ceva rău despre altcineva. Aparent, nimeni nu mai comunică un lucru pozitiv. Nimeni nu mai spune ceva bun, nimeni nu mai e împăciuitor, înţelegător.
Regreţi în vreun fel incidentul?
Din păcate, şi îmi pare rău, sincer spun, fără niciun fel de ipocrizie… îmi pare rău că Andreea s-a făcut de râs aşa. N-avea nici motivul, nu e momentul, nici pentru statutul pe care şi-l doreşte acum, în care aflăm tot timpul despre acţiuni umanitare… şi mai ales spiritul persoanei care se vrea astăzi. Nu poţi să fii o doamnă, o femeie caritabilă, nu poţi să ceri respectul unor oameni de orice categorie trezindu-te brusc înjurând o alta, la fel de celebră ca tine, care nu ţi-a făcut nimic. E degradant pentru tine, e păcat. Sigur că sunt obişnuită cu astfel de întâmplări, dar mi-a părut cu atât mai rău cu cât venea dinspre ea. Mă aşteptam la asta de la puştoaice mai tinere care vor să fie celebre. (…) Mă întrebai de ce i-am răspuns cu eleganţă… pentru că eu cred foarte tare că numai aşa putem să dăm un exemplu. Mai ales copiilor noştri, nu mă gândesc mai departe.
A luat-o ca designer pe Maria Marinescu
Mihaela Rădulescu a deschis duminică un nou magazin „Picioru’ Gras” în Bucureşti Mall. Cu această ocazie, Mihaela a lansat o nouă linie vestimentară ce poartă numele fiului ei, „Ayan”, linie creată de Maria Marinescu, noul designer oficial al magazinului acesteia. Maria a venit la lansare cu băieţelul ei, Joseph Levin.
“…Nu mă mai uit de doi ani şi ceva la televizor. Nu numai că nu mă uit, dar nici nu îi mai las pe cei din jurul meu să se apuce să povestească… nu mai vreau să ştiu…”
„Nu vreau să candidez, nu fac ceva pentru care să spunem că îmi trebuie nu ştiu ce imagine. Singura imagine la care ţin enorm e aia de mamă şi atunci mă gândesc de două ori înainte să deschid gura şi mai ales public.“
