Astăzi, bucureştenii sunt invitaţi să parcurgă micul traseu din Bucureşti pentru ,,Marele drum”, de August Strindberg.
Drumul de-o viaţă, dintre cele şapte staţii povestite de August Strindberg în ultimul său text, este transpus în patru ,,opriri” din Bucureşti. Echipa proiectului a încercat să arate ce este specific pentru istoria acestei lumi, a acestui oraş, dar şi pentru istoriile noastre personale, ale tuturora. La peste un veac de la scrierea textului, staţiile vieţii - oricare ar fie ele - sunt la fel de actuale. Artiştii implicaţi în realizarea proiectului sunt Marian Râlea, Liliana Iorgulescu, Ioan Mihai Cortea, Francesco Agnello (Franţa), Oana Rill şi Ana Boariu. Traseul bucureştean al happeningului începe la staţia de metrou UNIRII, la ora 11.00, pentru ,,Războiul de la morile de vânt”, se continuă cu traseul de la Teatrul ,,Odeon” la Biblioteca Centrală Universitară, la ora 13.00, pentru staţia “În satul măgarilor” şi ajunge în Parcul Ioanid, la ora 17.00, când se deschide ,,Ultima poartă”.
Pauza de lansare
La ora 15.00 este programat un interludiu la Fundaţia Lowendal, unde se lansează volumul ,,Marele drum”, de August Strindberg, în traducerea lui Carmen Vioreanu, editat de UNITER, precum şi monografia postumă ,,August Strindberg”, semnată de Ileana Berlogea şi publicată de Editura Academiei. „August Strindberg – Marele drum”, cartea care a dus la proiectul care vă va dezvălui Bucureştiul într-o lumină nouă, este publicată în România în cadrul unui proiect UNITER finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.


Comenteaza aici: