Erou pentru cei din gaşca lui şi duşman public pentru aproape o ţară întreagă care l-a văzut lovindu-l pe Galamaz, ,,huliganul cu box” de pe stadionul din Ploieşti riscă între 10 şi 13 ani de puşcărie.
Tribunalul Prahova judecă azi recursul agresorului lui Galamaz, care doreşte să fie cercetat în libertate. Deocamdată, Dragoş Enache a fost arestat pentru o singură infracţiune, dar este posibil ca, dacă fotbalistul externat ieri va depune plângere pentru lovire, vătămare corporală gravă şi/sau alte fapte, ”huliganul cu box” să primească ani grei de puşcărie. „În acest moment, la sesizarea din oficiu a Parchetului, împotriva inculpatului Enache Dragoş s-a început urmărirea penală pentru o singură infracţiune: ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 321 CP, raportat la art.42 din Legea 4/2008 cu privire la acte de violenţă desfăşurate în cadrul unor manifestări sportive. Pedeapsa maximă prevăzută de lege este cuprinsă între doi şi şapte ani”, ne-a comunicat, ieri, purtătoarea de cuvânt a Parchetului Ploieşti, magistrat Alina Comăniţă.
13 ani, dacă fotbalistul face plângere
De fapt, se aşteaptă o eventuală plângere a lui Galamaz pentru fapte cum ar fi lovirea şi vătămarea corporală, ambele putând fi cercetate de poliţie şi, ulterior, la trimiterea în judecată (sau înainte), dosarele ar putea fi conexate. Conform unor surse judiciare demne de încredere, dacă vor fi mai multe fapte şi ţinându-se cont de concursul de infracţiuni, instanţa ar putea să mai acorde un spor de până la trei ani de pedeapsă cu închisoarea. În această variantă, dacă huliganul de pe stadionul din Ploieşti va primi şapte ani (pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice), plus sporul, va acumula 10 ani de pedeapsă. În varianta în care va primi 10 ani (pentru vătămare corporală gravă), cu sporul va ajunge la 13 ani.
Voia să-l lovească şi pe Costea
Ieri, Dragoş Enache a dat primele declaraţii în faţa judecătorilor, care au dispus arestarea lui pentru 30 de zile. Astfel, ploieşteanul a motivat gestul lui prin faptul că, în momentul în care a văzut că s-a dictat penalty pentru Steaua, a considerat că „s-a comis o mare nedreptate”. În încheierea de şedinţă se mai precizează că „inculpatul, după ce l-a lovit pe acest jucător şi-a continuat acţiunea, dorind să-l lovească şi pe jucătorul care executa lovitura de la 11 metri”, mai exact pe Mihai Costea.
Comunicat - Propunere Arestare preventivă agresor fotbalist - PJ Ploieşti
Comunicat - Constituire dosar incident meci Ploieşti -rănire portar Steaua - PJ Ploieşti


Comenteaza aici: