Bogdan Cotigă 02.11.2011
Iata cum vom circula in zona Razoare
http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/iata-cum-vom-circula-in-zona-razoare-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

2691 (ultima in 02.11.2011)

Rating:

(1 vot )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Ca urmare a demarării lucrărilor la structura noii staţii de metrou de pe tronsonul 5, în zona Răzoare se impune o reconfigurare atât a traficului general, cât şi a mijloacelor de transport în comun.

Zona giratoriului de la Răzoare este printre cele mai aglomerate din Capitală. De aceea, noua linie de metrou va fluidiza semnificativ traficul, dar îl va şi perturba până când lucrările vor fi finalizate. Pentru a evita acest lucru, s-a amenajat o arteră nouă ce face legătura între giratoriul Răzoare şi Şoseaua Panduri, astfel încât să se poată scoate din circuitul public traficul actual al străzii Răzoare.

Care sunt traseele?
Directorul general al METROREX ne-a oferit detalii despre modul în care şoferii vor putea să circule înspre şi dinspre cartierul Drumul Taberei având în vedere lucrările din zonă: “Cei care circulă dinspre oraş spre cartierul Drumul Taberei intră pe strada Bagdasar, apoi trebuie să facă dreapta, pe strada Panduri, până la intersecţia cu bulevardul Geniului. Strada Panduri va fi cu sens unic între noua arteră Răzoare şi intersecţia menţionată. După aceea, sens unic cu întoarcere la 180 de grade pe bulevardul Geniului până la giratoriul de la Răzoare. De acolo, fluxurile se redistribuie spre bulevardul Timişoara, Drumul Taberei, Drumul Sării, Progresul. În sens invers, adică din cartier către centrul oraşului, se va merge prin giratoriul de la Răzoare pe această nouă arteră cu sens unic până la intersecţia cu strada Panduri, după care cei care doresc să meargă spre Pasajul Basarab vor trebui să facă la stânga, iar pentru centru vor face la dreapta”.

,,Traficul nu va fi perturbat mult timp pentru că se va lucra concomitent în 10 puncte ale liniei 5 de metrou: Eroilor, Răzoare, Orizont, Favorit, Drumul Taberei 34, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Brâncuşi şi Râul Doamnei.“ Gheorghe Udrişte

Comenteaza aici: