Emilian Tancău 08.11.2011
Felix Paun: „Lucian trebuie sa se bata in America“
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/felix-paun-lucian-trebuie-sa-se-bata-in-america-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1211 (ultima in 08.11.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

După ce şi-a apărat pentru a noua oară titlul mondial, Lucian Bute îşi aşteaptă următorul adversar. Felix Păun, primul antrenor al pugilistului, crede că un meci în America cu Andre Ward le-ar închide gura cârcotaşilor.

Primul antrenor al lui Lucian Bute, Felix Păun, spune că jamaicanul Glen Johnson a fost cel mai dificil adversar de până acum al românului. „Am văzut meciul şi nu am avut emoţii după ce l-am văzut pe Lucian cum arăta. La un moment dat, mă aşteptam să-l învingă pe jamaican înainte de limită, însă Glen a demonstrat, la rândul său, că este un boxer de valoare. Şi-a respectat cartea de vizită. La 42 de ani, să nu fii învins niciodată prin KO este o performanţă cu care puţini boxeri se pot mândri. A fost clar cel mai greu adversar pe care Lucian l-a întâlnit până acum, atât din punct de vedere al cărţii de vizită, cât şi al prezenţei în ring. Bute a ajuns la forma de vârf şi trebuie să profite de acest lucru, este o perioadă ce ţine în jur de doi ani, nu ştiu dacă cineva poate să-i stea acum în cale. A arătat tuturor că poate duce 12 reprize fără probleme, el se mişca în ultima repriză ca în primele, lucru ce spune multe despre pregătirea fizică”, a declarat, pentru „ring“, Felix Păun.

Ward, următorul adversar?
După această victorie, Bute aşteaptă un adversar de calibru care să-i urce cota în lumea boxului profesionist. „E momentul ca Lucian să se bată în America, este pregătit pentru acest pas. Acolo, poţi deveni cu adevărat rege. Cred că în primăvara viitoare se va perfecta şi următorul meci cu învingătorul din SuperSix. În box, orice este posibil, însă dintre Carl Froch şi Andre Ward, ultimul este favorit. Să nu uităm că americanul a ieşit campion olimpic la 18 ani, ceea ce este un lucru foarte rar în lumea boxului. Eu aş dori ca Lucian să se bată cu Ward, şi dacă ar reuşi să-l învingă, atunci nimeni nu va mai comenta de rău despre campionul nostru. Ward este tânăr, are numai victorii la profesionişti şi este un nume mare în America. Rămâne ca şi staffurile celor doi să se înţeleagă din punct de vedere financiar, căci aici sunt problemele adevărate când se perfectează un meci”, a continuat antrenorul.

Aşteaptă un om cu bani la Pechea
Mănuşile pe care Felix Păun le-a primit de la Bute sunt scoase, până pe 13 noiembrie, la licitaţie pe site-ul www.okazii.ro/campion. Ieri, s-a ajuns la suma de 7.100 de euro. „Urmăresc zilnic modul în care decurge licitaţia. Mă bucur că s-a depăşit suma de 5.000 de euro. Sunt buni pentru nevoile curente. Eu mă aştept ca să liciteze cineva mai mult, cineva care nu neapărat ar dori mănuşile, cât să ajute cu adevărat şcoala de box şi, implicit, pe aceşti copii care vin şi se pregătesc aici. Cu cât au condiţii mai bune, cu atât se pot pregăti mai bine. Şi ştiţi prea bine ce condiţii sunt la Pechea. Nu cred că mai ţine varianta că şi alţii s-au pregătit în aceleaşi condiţii şi au ajuns campioni. Să sperăm că până pe 13, ultima zi de licitaţie, va apărea un om cu dare de mână care să facă un bine acestei şcolii. Vreau doar ca în urma mea să rămână un lucru frumos de care pechenii să fie mândri“, a încheiat primul antrenor al lui Lucian Bute.

„Lucian a atins vârful de pregătire sportiv, poate să se bată cu oricine. Este momentul lui şi trebuie să profite de asta.“ - Felix Păun

Comenteaza aici: