Selecţionera show-ului Prima TV „Miss fata de la ţară” nu o va avea pe singura fiică aproape atunci când aceasta va împlini 18 ani, pentru că Julie îşi va sărbători majoratul la Berlin, unde se pregăteşte pentru o carieră muzicală.
„Pe 8 decembrie, fata mea face 18 ani şi o voi sărbători de la depărtare, întrucât ea va fi plecată la Berlin. Crăciunul îl vom sărbători însă acasă, în familie. Revelionul încă ne mai gândim unde vrem să-l facem, ori la Braşov, ori undeva prin Europa”, a declarat Dana Săvuică pentru „ring”.
„Ce face fiica mea şi eu n-am făcut”
Când vine vorba de lucrurile pe care le-a făcut în adolescenţă, dar i le interzice acum Juliei, Dana recunoaşte: „Am trăit într-o epocă a reprimărilor, aşa că întrebarea capătă un răspuns invers... Ce face fiica mea şi eu n-am făcut la vârsta ei”. Ea nu simte însă nevoia să „recupereze” şi chiar dacă divorţul e la modă printre vedete, preferă stabilitatea: „Eu şi soţul meu, Răzvan, suntem conştienţi de valorile familiale, preţuim viaţa în doi şi ne hrănim cu dragostea şi respectul pe care ni le oferim reciproc”.
Exigentă cu viitorul ginere
Când vine vorba de bărbaţi, Dana ştie ce admiră: „Sunt sexy cei care ştiu să fie şarmanţi fără să cadă în derizoriu, în vulgaritate, bărbaţii inteligenţi care arată că au educaţie şi bun-simţ”. În privinţa fetelor, vedeta crede că „emanciparea” constă „într-o atitudine degajată, câteva trucuri de styling şi debarasarea de timiditate şi de sentimentele de inferioritate”.
8 zile mai sunt până când Dana Săvuică îşi va lansa on-line noua colecţie cu ajutorul celor opt concurente de la „Miss fata de la ţară”.



Comenteaza aici: