Soarta celei mai scumpe opere de artă din România, misterioasa „Madonna Nerucci”, tabloul supranumit „Rafaelul românesc”, este în continuare la mâna magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, dar se poate spune că este doar o chestiune de timp până când vom afla dacă ”ARTA JUSTIŢIEI” poate decripta ”CODULUI lui...RAPHAEL”.

Aflat pe rolul instanţei de mai bine de un an, procesul a ajuns azi la faza discuţiei în jurul probelor ce urmează a fi administrate. Urmaşii vestitului nostradamusolog Vlaicu Ionescu, prin Casa de Avocatură ”Constantinof & Asociaţii”, au chemat în judecată statul român, reprezentat de Muzeul Naţional de Artă, dar şi de Ministerul Culturii şi Ministerul Finanţelor, pentru a cere tabloul, care le aparţine, sau contravaloarea acestuia, care s-ar putea ridica la... câteva sute de milioane de euro.

Odiseea ”Rafaelului românesc”
Fabuloasa odisee a tabloului aţi putut-o citi, pe larg, în luna septembrie, în cotidianul „ring” şi în săptămânalul „Centrul Vechi” (ringincentrulvechi.ro), care se distribuie gratuit în fiecare weekend în centrul Capitalei. Pentru o bună perioadă, tabloul i-a aparţinut lui Vlaicu Ionescu, din 1966 până în 1969, când, brusc, specialistul în artă, dar şi în ştiinţe ezoterice a plecat în SUA via Germania. În ţară însă au rămas cei trei copii ai lui, două fete şi un băiat, şi tablourile (Rafaelul, un Rembrandt, un Veronesse şi alte opere de valoare, în total 144 de tablouri şi 181 de icoane: o adevărată comoară!). Vlaicu Ionescu, celebrul traducător/interpret al lui Nostradamus, a reuşit să scoată Rafaelul din ţară, dar, după ce tabloul a ajuns în SUA, Ceauşescu a dat ordin ca ”defectorului” să-i fie arestaţi copiii şi să plătească Muzeului de Artă 72,7 milioane de lei contravaloare. Mai mult, prin serviciu de spionaj s-a făcut un adevărat şantaj asupra lui Vlaicu Ionescu, în sensul că are de ales: ”copiii, vii şi nevătămaţi” sau ”Rafaelul”. Evident, a ales copiii. În 25 ianuarie 1973, Vlaicu Ionescu semna o declaraţie prin care încredinţa consulului României la Washington tabloul care a ajuns în România şi a fost recunoscut ca autentic chiar de Lucia Dracopol, cea care-l descoperise şi-i adusese faima. Până în `89 nu se mai ştie nimic de tablou. De fapt până în 2006, când autorul acestor rânduri face pentru prima dată publică povestea lui. Atunci, autorităţile au spus că tabloul ar fi dispărut (ars) la revoluţie. Greu de crezut când toată lumea stătea cu ochii pe el. Ciudat este că, de atâta vreme, se uită sau se face că se uită ce spun documentele (mai ales cele de la serviciile secrete, dinainte şi de după 1989): despre Vlaicu Ionescu, despre tabloul lui Rafael, despre toate intrările şi ieşirile ”cu cheie” din muzeele de ară şi despre...câte şi mai câte. Ca să nu spunem că unii zic că am putea căta soarta rafaelului românesc şi ceva mai la vest (la Vest de Vest) şi undeva mai la est, de unde a venit în România, ştiut fiind că un anumit serviciu secret roşu şi urmaşele lui (dar şi arhivele corespunzătoare) ascund multe.

”JUSTIŢIA artei” sau ”ARTA justiţiei”: SUB ”CODUL lui... RAPHAEL”.
Azi, amatorii de poveşti de tip „CODUL lui Da VINCI” pot afla în instanţă cum înţeleg să se apere cele două tabere: pe de-o parte, Muzeul de Artă, care spune că valoarea (simbolică) de inventar a tabloului dispărut fără urmă era de 5.000 de lei, şi, pe de altă parte, urmaşii ultimului proprietar Vlaicu Ionescu, care cer „Rafaelul” sau contravaloarea acestuia care, conform unor documente de epocă, în 1972, se ridica la fabuloasa sumă de... 72.753.043 de lei. Ciudată mai este povestea acestei „opere de artă-fantomă”: „arsă” (oficial) la revoluţie, dar apărută (neoficial) prin 1997 şi chiar ofertată cu... 900.000 de dolari într-o galerie a doamnei S. W. din SUA. Până la următorul episod, rămânem... SUB „CODUL lui... RAPHAEL”.

Vezi aici actul de donatie al tablourilor.
Vezi aici adeverinta de predare.
Vezi aici Declaratia de incredintare a tabloului intitulat ”Madonna Nerucci”
Vezi lista cu valorile de inventar ale obiectelor de arta.
Vezi aici procesul verbal de predare catre "Muzeul de Arta"
Vezi aici sentinta Judecatoriei.

Citeşte aici ,,Nota-raport" a Securităţii.