Aşa cum ne-a obişnuit, vedeta americană a reuşit să facă iarăşi senzaţie printre fani. De data aceasta, ea a apărut pe scena de la „X Factor” cu capul în braţele unui cadavru. Bineînţeles că întregul tablou a făcut parte din show-ul organizat pentru interpretarea celei mai noi melodii - „Marry the Night”. Ulterior, ea s-a retras în spatele scenei pentru a-şi schimba ţinuta, revenind îmbrăcată într-un costum din dantelă neagră. Piesa „Marry the Night”, ce face parte din albumul „Born This Way”, a fost cântată în premieră la MTV European Music Awards din Belfast. În cadrul evenimentului, Gaga a reuşit să obţină nu mai puţin de patru trofee din cele şase la care a fost nominalizată. Ea s-a impus la categoriile „cel mai bun cântec”, ,,cea mai bună cântăreaţă a anului”, ,,cel mai bun videoclip” şi ,,artistul cu cel mai mare număr de admiratori”.


Comenteaza aici: