Ediţia „Doamne de poveste” (Acasă TV) dedicată „Fetei cu părul de foc” l-a răscolit pe tatăl Mădălinei, care a apreciat fragmentele despre căsnicia frumoasă a fiicei lui cu Şerban Georgescu, însă unele secvenţe i-au reaprins o mai veche obsesie: de ce primul lui ginere se temea de inseminarea in vitro?!
Cu ocazia acestei emisiuni ( în care poetul Lucian Avramescu, ”tatăl spiritual” a Mădălinei l-a surprins pe tatăl ”Fetei cu părul de foc” prin declaraţia că Mădălina şi-a ”regizat sinuciderea”), Ion Manole şi-a reamintit că în casa artistei există sute de casete video şi mii de fotografii cu imagini de arhivă de la filmări, de la interviuri şi de la alte evenimente de familie, ipostaze care ar putea ajuta în ancheta care urmează să stabilească exact cauzele morţii Mădălinei Manole, pe 14 iulie 2010, chiar în ziua în care aceasta ar fi împlinit 43 de ani.
„Nu suferea că nu se mai vedea la televizor”
„E un lucru frumos, m-a răscolit. I-a arătat copilăria şi viaţa, s-a reamintit că acest copil (nr- Mădălina Manole) a fost ajutat de părinţi să facă ce-i plăcea şi a ajuns unde a ajuns. Cum rămâne însă cu declaraţiile belicoase, jignitoare ale lui Petru Mircea care din prima zi de sfârşit de viaţă a fiicei mele a aruncat cu noroi în părinţi, în educaţia părinţilor – că era maltratată, neîngrijită, bătută? De ce ezită primăria (nr- Primăria Ploieşti) să dea numele ei unei străzi (nr- sau să o omagieze în vreun fel, aşa cum a promis edilul oraşului)? Pentru că există convingerea că Mădălina a făcut suicid?!? Nu m-aş mira ca mâine-poimâine să se găsească unii care să spună «Scoateţi-o pe Mădălina Manole afară din cimitir!». Pentru mine este clar: fata mea nu putea să facă aşa ceva şi nu avea motive! Ce s-a spus, că suferea că nu se mai vedea la televizor, sunt minciuni. Din cercurile în care apărea Mădălina nu se afla în presă la ce revelioane şi în ce cluburi cânta”, a declarat Ion Manole pentru „ring”.
Întrebările lui Manole pentru dr. Marinescu
Revăzând episodul căsătoriei fericite cu Şerban Georgescu, tatăl Mădălinei şi-a adus aminte că trebuie să pună întrebări (nr- şi eventual, să i se răspundă în faţa procurorilor) clinicii unde artista a mers de mai multe ori pentru fertilizare in vitro şi fostului manager (dr. Bogdan Marinescu), care a ajutat-o să aibă ceea ce şi-a dorit 20 de ani: un copil! „Era pregătită Mădălina Manole pentru o inseminare in vitro? A fost ea pregătită cum trebuie, dacă a fost printre primele cazuri din România? Care era starea de sănătate a lui Petru Mircea, pentru că Mădălina ne spunea că nici el nu stă bine «cu partea cealaltă» şi trebuie să urmeze un tratament? Un an de zile a durat până au început inseminările in vitro. Apoi a pierdut mai multe sarcini, a trecut şi pe la clinica Sabyc!... El, ca bărbat, a ştiut de riscurile la care o supunea pe Mădălina? De aceea regretatul Şerban Georgescu, provenit dintr-o familie de medici, nu a vrut să aibă copii cu Mădălina, pentru că şi-a apărat soţia. Doctorul Bogdan Marinescu ştie şi îl rog să spună, să depună mărturie”, declară Ion Manole.
„Declinul şi problemele Mădălinei au început după botezul copilului, iar soţul ei şi mama acestuia au ştiut.” - ION MANOLE
„Discurile de aur şi de platină ale Mădălinei stau şi se prăfuiesc în vila de la Otopeni, Petru Mircea nu are niciun merit pentru obţinerea acestora.” - ION MANOLE
,,Cel mai surprinzător pentru mine a fost că domnul Lucian Avramescu a căzut în capcana aceasta şi a tras concluzia că a fost o sinucidere regizată(...)Este regretabil şi aş vrea să audă domnul Lucian Avramescu (nr- descoperitorul Mădălinei şi ”tatăl spiritual„ al ”Fetei cu părul de foc”) că s-au împlinit un an şi patru luni de când a murit fetiţa noastră şi nu a dat o dată telefon, deşi ne cunoaşte foarte bine, să ne spună...CONDOLEANŢE” - ION MANOLE
Contul familiei Manole
Mai hotărât ca oricând să lupte până la capăt, dar, totodată, conştient că fără bani nu poate face mare lucru în hăţişul judiciar care-l aşteaptă, tatăl îndurerat al Mădălinei Manole a deschis la BRD următorul cont bancar: RO42BRDE300SV90173123000. Pentru străinătate codul SWIFT este: BRDEROBU.
Madalina Manole - Drama din spatele unui artist! FOTO&VIDEO pe www.acasatv.ro


Comenteaza aici:
scris de D_E_Z_V_A_L_U_I_T_O_R_U_L & UN VIZIONAR ~ PARINTELE ARSENIE BOCA care spunea candva, precum ca vom ajunge sa ni se ia totul, referindu-se la DEJA APOCALIPTICA conducere a acestei tari la ora 01:14 in data 07.05.2012
Ce sa mai vorbim, aceasta BESTIE numita din TOTALA EROARE cat si OROARE 'petru', - ATENTIE de ATENTIE la NEATENTIE ! - ...pentru a COMITE ACEST ODIOS ASASINAT, A AVUT PROMIS INCA DIN START, TOTALUL CONCURS cat si TOTALA IMPLICARE A ...ORGANELOR STATULUI ROMAN CARE LA ORA ACTUALA ESTE UN STAT de tip M_A_F_I_O_T si A_P_O_C_A_L_I_P_T_I_C. ........... TE PUP PE SUFLEŢEL... MĂDĂLINA, DEOARECE TU NU AI NICIO VINĂ !”
scris de D_e_z_v_a_l_u_i_t_o_r_u_l & FOARTE ACTUALUL ''hit'' CATRE C.E.D.O. si ETER! la ora 07:44 in data 28.04.2012
~~~ & JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! ... LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA SI NU NUMAI!............................LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA SI NU NUMAI!...............................MADALINA MANOLE NU S-A ''sinUCIS'', MADALINA MANOLE A FOST *** A_S_A_S_I_N_A_T_A *** DE CATRE ''petru''' mircea SI ''maria'' mircea = DOI EXTREM DE PERICULOSI ASASINI DE MAMA CE AVEA DE CRESCUT UN COPIL MIC SI NU SA FIE UCISA CU BESTIALITATE PENTRU BANI SI AVERE. ~~~ LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA!............................LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA!............................JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! ....................................- ATENTIE! - ...JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! ....................................- ATENTIE! - ...JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA!
scris de Dezvaluitorul & FOARTE ACTUALUL''hit''CATRE C.E.D.O.si ETER! la ora 19:15 in data 02.04.2012
~~~ & JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! ... LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA SI NU NUMAI!............................LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA SI NU NUMAI!...............................MADALINA MANOLE NU S-A ''sinUCIS'', MADALINA MANOLE A FOST *** A_S_A_S_I_N_A_T_A *** DE CATRE ''petru''' mircea SI ''maria'' mircea = DOI EXTREM DE PERICULOSI ASASINI DE MAMA CE AVEA DE CRESCUT UN COPIL MIC SI NU SA FIE UCISA CU BESTIALITATE PENTRU BANI SI AVERE. ~~~ LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA!............................LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA!............................JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! ....................................- ATENTIE! - ...JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA!
scris de Dezvaluitorul & ''petru'' = ASASINUL ARTISTEI Madalina MANOLE ...PANA LA URMA, tu si cu mumata zisa ''maria'', dimpreuna cu ACOLITII vostrii in ale ASASINATULUI, O SA INFUNDATI PUSCARIA mai NEMERNICILOR si ASASINILOR DE MAME! la ora 16:57 in data 26.02.2012
pentru NUMELE la ora 21:56 care nu este altcineva decat PSEUDOGINERELE de ''petru'' ASASINUL DE MAME ...p.s. SA VEZI CE CHEF O SA TE APUCE ATUNCI CAND VEI FI CITAT LA TRIBUNAL SPRE A FI ACUZAT DE CRIMA CU PREMEDITARE, DUPA CARE VIRA SPRE PUSCARIE, A-S-A-S-I-N-U-L-E!
scris de NUMELE la ora 21:56 in data 24.02.2012
CA SA MAI SCRIETI ODATA SI INCA ODATA SI INCA ODATA,PANA AMETITI !!!!
scris de dezvaluitorul & dfg | 15 Iulie 2010 00:00 ...si UITATI-VA LA DATA SI APOI LA COMENTARIU SI VETI AVEA REVELATIA ...ADEVARULUI! la ora 23:43 in data 19.11.2011
dfg | 15 Iulie 2010 00:00 ... Eu nu pot sa cred ca cineva poate sa bea 400 de mililitri de furadan. Este o substanta toxica. Te arde pe gat de la prima inghititura. Nu pot sa cred ca o femeie a rezistat durerilor si a inghitit 400 de mililitri de furadan. Bere daca bei si to iti este dificil sa dai peste cap un pahar de 400 mililitri. Dapai otrava. Eu cred ca cineva i-a dat in cap si pe urma i-a turnat furadanul pe gat. Altfel nu vad cum ar fi putut sa reuseasca sa inghita otrava aia, atat de multa. Furadanul este atat de puternic incat 1 mililitru te poate ucide. Nu era nevoie de o jumatate de litru.
scris de NUMELE la ora 18:34 in data 18.11.2011
Puiucilor, va puteti supara, ii puteti numi cum vreti pe parintii Madalinei, dar dintr-o parte asa se vede si noi toti am vazut cum voi ati omorat-o pe biata femeie ca sa-i furati copilul si averrea, asta a fost si asta se va dovedi,,,,asa ca ciocul mic daca altceva nu aveti ce spune in apararea voastra decata sa faceti pe toata lumea bolnava psihic, doar voi sunteti cei zdraveni la minte, dar o minte perversa care v-a ros la lingurica pana nu ati treminat-o pe artista nu v-ati lasat... s-apoi s-a vzut cum v-ati aruncat asupra averii ei,,,,
scris de NUMELE la ora 18:24 in data 18.11.2011
inca n-am vazut ca sa fii gasit cu sotia moarta in casa si sa nu ti se puna intrebari mai serioase decat sa dai o declaratie a lihamite acolo si gata,,, oca zie cu care m-am murdarit de sange pe maini,,, deci PM ai mainele murdare de sangele Madalinei, cum mai bagi cu ele in tine?, cum de nu le tai,?? dar te-ai incapatinat sa-i conduci si masina, abea dupa ce a murit ea , pentru ca cat traia nu puteai lua un permis, dupa ai putut , cum oare? oare nu cumva tot Adina Orasteanu te-a ajutat si ai mituit pe cine trebuia ca sa treci odata si tu acel examen ,,,doamneeeeeee, ce om incuiat mai este acest monstru, dar la averea ei s-a priceput cum sa i.-o fure!!!!
scris de DEZVALUITORUL & CATRE CEDO si ETER! la ora 19:09 in data 17.11.2011
LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA SI NU NUMAI!............................LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA SI NU NUMAI!...............................MADALINA MANOLE NU S-A ''sinUCIS'', MADALINA MANOLE A FOST *** O-M-O-R-A-T-A *** DE CATRE ''petru'' mircea SI ''maria'' mircea = DOI EXTREM DE PERICULOSI ASASINI DE MAMA CE AVEA DE CRESCUT UN COPIL MIC SI NU SA FIE UCISA CU BESTIALITATE PENTRU BANI SI AVERE.
scris de NUMELE la ora 13:37 in data 17.11.2011
http://youtu.be/E1QcbkpM7xo /// 2.00 //iesirea de la metro baneasa este la 22.49../ deciVA DATI SEAAAAMAAA SI 49!! VAI SE MINEEEE...ADICA 11,...PANA S-AU URCAT IN MASINA 11 !!!// SI AU AJUNS EI ACASA, ADICA INTR-O ORA AU FACUT SI CUMPARATURILE, SI AU SI MANCAT SI AU SI ASTEPTAT ORA 12 SA-I SPUNA LA MULTI ANI !!! I-N-C-R-E-D-I-B-I-L !!!!!!!!! /// S-AU URCAT IN PAT, AU DORMIT UN PIC, AU SPUS 'NU SCOATE PIJAMA..NU SCOATE TRENINGUL...//NU-NU-NU..LASA-L ASA CA VREAU SA ...// SA-TI SPUN (aici ambii invitati spun in cor:) 'LA MULTI ANI ' JOS..
scris de NUMELE la ora 12:48 in data 17.11.2011
la 22 . 49 au iesit de la metro baneasa
scris de NUMELE la ora 12:44 in data 17.11.2011
or sa spuna si el si ma-sa ce au facut, pt. ca de data asta li s-a infundat.
scris de NUMELE la ora 12:42 in data 17.11.2011
http://youtu.be/E1QcbkpM7xo // 1.19.28 /// ''IN PARAGRAFUL URMATOR II DISTRUGE TOATA TEORIA DOMNULUI MANOLE ..DECI VA REAMINTESC TUTUROR (''atentie maritaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!'')CA DL MANOLE A VB. CU FATA INAINTE CU 4 ORE INAINTE DE A MURI SI A INTREBAT CUM SE VAD A DOUA ZI, SI FATA A ZIS 'LASA CA MAI VEDEM CA A VENIT SCORPIA ACASA...MAI VORBIM...'' IN TIMP DE DL PETRU MIRCEA SPUNE CA ''AVAND IN VEDERE CA ERA ZIUA MAGDEI, NOI DISCUTASERAM IN PRINCIPIU DESPRE POSIBILITATEA EFECTUARII UNEI VIZITE IMPREUNA CU PARINTII LA PLOESTI !!'' ...DE UNDE?? NU REIESE ASTA !! ...''~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~VERDICTUL E UNUL SINGUR ''C-R-I-M-A'' ~~~~~~PETRU, DACA AI MAI AVEA UN DRAM DE ...CONSTIINTA, TE-AI DUCE SI AI SPUNE DIRECT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! (oricum , tot te vor descoperi ...)
scris de r la ora 12:39 in data 17.11.2011
Aia de la Salvare nu mai aveau nimic de facut, MM era moarta, cadavrul intrase in rigiditate la oara 6 dim, deci a murit cu 3-4 ore inainte, fiind vara si cald. Sa dea explicatii pm si ma-sa CUM au facut de au omorat-o si ce au facut ei in orele de dupa decesul ei, cand casa era luminata si ei au avut treaba sa stearga din urmele crimei.
scris de NUMELE la ora 12:34 in data 17.11.2011
http://youtu.be/E1QcbkpM7xo 1.18.17 'DAR PROCURORUL ALA NU L-A INTREBAT , BAI CUM A MURIT MADALINA?.. ''PAI STATI PUTIN CA ACUM VOM LUA SI NOI FIECARE FILA DIN DOSAR SA CITIM SI NOI DAR N-A STIUT CA SE POATE FACE UN DOSAR IN HALUL IN CARE IL VEDEM IN FATA NOASTRA!!!!!/ EEEE....NU...OOOO..DA' CATE DOSARE FACUTE ASA AM VAZUT!!...'//// 'DA' VA DATI SEAMA DOMNU DIACONESCU, CATA PROMPTITUDINE LA ANCHETATORI?? DACA SALVAREA A AJUNS IN 20 DE MIN, CAND A AJUNS ECHIPA DE LA POLITIE, ASTA ERA DEJA MISCATA SI SALVAREA PLECATA..VA DATI SEAMA CAT DE REPEDE AU VENIT?? ...''LA CIRCA 20 DE MIN''(scrie in delcaratie petru)...DECI DUPA 40 DE MIN VIN ASTIA...AU VENIT SI ORGANELE DE POLITIE..DA'..STITI DE CE AU INTARZIAT DL BALAN?? ..CA AIA DE PE SALVARE, ABIA AIA AU SUNAT LA POLITIE!! ...CA EL DACA SPUNEA DE LA INCEPUT CA MADALINA MANOLE E MOARTA , FITI SIGURI CA VENEA SI POLITIA IMEDIAT../DAR EL A SPUS 'E CAZUTA' SOTIA MEA E CAZUTA ..'' ../UNA MAGDALENA ..CUM O CHEAMA ?? MAGDALENA ANCA ...''/ PAI NU AVEA PE FATA URME DE SUBSTANTA ROZ???IN MOMENTUL IN CARE A GASIT-O?? ../PAI FURADANU ALA PUTE MAI ..AU SPUS CHIAR ATUNCI CAND AU DAT DECLARATIA IN POARTA CASEI CA INCA MAI MIROSEA A INSECTICID..''
scris de NUMELE la ora 12:16 in data 17.11.2011
http://youtu.be/E1QcbkpM7xo //1.15.07 LA TELEFON AM SPUS CA SOTIA MEA E CAZUTA....IN LOC SA ZICA LU ALA CA E GRAV CA E GRAV, CA E NENOROCIRE../DA...EXACT,..CE..CE-O FI ZIS ALA DE LA SALVARE?? A LESINAT..DA..DA..INCA O TAMPITA CARE A ALUNECA PE GRESIE.../DAR OMITE SA LE SPUNA CA II CURGE SANGE DIN CAP, OMITE SA LE SPUNA CA ARE GURA INCLESTATA....SI ALTCEVA , NU?? DOAR CA E 'CAZUTA' ''.../TOT ATUNCI AM OBSERVAT IN BAIE UN PAHAR IN CARE ERA UN LICHID DE CULOARE ROZ.../ AS VREA SA VA INTREB 'CE A FACUT EL IN ALEA 20 .. DE MIN., CE CREDETI CA A FACUT??.../DAR EL OMITE SA SPUNA: 'IN ACEL MOMENT AM TREZIT SI MAMA, AM TREZIT SI COPILUL, A LATRAT CAINELE AU VENIT VECINII..''/PROCURORUL ALA A ZIS: ''SCRIETI CE DORITI SI SEMNEAZA ..DA, DOMNULE NU VEZI CE DECLARATIE A DAT?? CUM SA DAI O ASTFEL DE DECLARATIE .../EU AS FI ZIS : 'PRIETENE, SI 20 DE MIN CE AI FACUT??/ PAI SE SPUNE CA AU STAT MULT TIMP LA PARCHET../PAI OR FI STAT LA CAFEA....POATE SCRIE CU DIFICULTATE.../DAR PROCURORUL ALA NU L-A INTREBAT :''BA DA CUM A MURIT MADALINA?? DA' PE URMA NU LE-A PUS CAP LA CAP?? TREBUIA SA ZICA...HAI SA MAI LUAM ODATA DECLARATIA.../UITATI-VA LA MIRCEA PETRU CE ...;INTERESANT ' A APARUT LA POSTUL LUI DE TELEVIZIUNE IN MOMENTUL IN CARE JURNALISTUL DE INVESTIGATIE A ADUS ACEST DOSAR...CE ISTERIE A DOST IN DIRECT PT. CA EI NU S-AU MAI GANDIT VREODATA CA VA MAI APAREA VREO HARTIUTA DIN ACEST DOSAR!!/ A, DA ..CLAR-CLAR/ ..DE ACEEA SI EL ESTE ISTERIC IN DIRECT ...PAI STATI PUTIN CA ....
scris de NUMELE la ora 12:00 in data 17.11.2011
http://youtu.be/E1QcbkpM7xo // 1.11 STATI SA VA SPUN EU..STITI UNDE ESTE O PROBLEMA IN DECLARATIA ASTA?? / PESTE TOT ESTE O PROBLEMA IN DECLARATIA ASTA .../ AAAA...GATA ...MI-ADUC AMINTE, EL NU A FOLOSIT NUMELE MADALINA MANOLE ..A DAAAA..DA..A ZIS MAGDA NU STIU CUM MIRCEA MAGDLENA DIN OTOPENI ...DA-DA-DA... DAR O CRIMA POATE FI, D-LE CONDURATEANU, CA N-A FOLOSIT NUMELE EI DE SCENA, CA POATE VENEA SMURDUL IN 3 MIN SI POATE ERA SALVATA!! POATE IN ASTEA 17 MIN A MURIT EA!!..DECI A FURAT NUMELE DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE..ADICA ../SI DE PE CRUCE SI NUMELE EI DE ..DECI ..IA UITE DOM-NE CE CINISM...
scris de NUMELE la ora 11:47 in data 17.11.2011
http://youtu.be/E1QcbkpM7xo // 1.11..SI AJUNG ACASA..PUN CINA ..ETC...NU IAU COPILUL INTRE EI??..EU CRED CA DE LA BOTOSANI, MADALINA S-A INTORS SUPARATA......ATI AJUNS LA VB MEA CA SOACRA E DE VINA??>..AIA E O COMPUNERE , DANE..LA KIEZUL NOPTII I-AM URAT SOTIEI MELE LA MULTI ANI...LA 5 30..CAND M-AM TREZIT DIN SOMN AM CONSTATAT CA SOTIA MEA...O ALTA CAMERA DE LA ETAJ UNDE OBISNUIA SA MAI DOARMA....IN HOLUL DIN FATA BAII. MAGDA NU MAI RESPIRA....SI I-AM LUAT CAPUL IN MANA , OCAZIE CU CARE M-AM PATAT DE SANGE...DECI PANA IN MOMENTUL ASTA, DESI AVEA DITAMAI GAUROIUL IN CAP, NU ZICE NIMIC.,..SUNA CA DRACU ...IAR MERGE PE CRIMA IN DECLARATIA ASTA....
scris de Ro la ora 09:51 in data 17.11.2011
Cititi articolul dl Levant : prim-procurorul Remus Budai a fost numit in locul Alexandrei Sinc, ""doamna NUP"". MARE RASTURNARE DE SITUATIE VA FI SI IN DOSARUL MADALINEI. Nu sinucidere, ci CRIMA CU PREMEDITARE, iar criminalii judecati si inchisi. Copilasul va parasi cuibul criminalilor si va fi crescut de fam Manole.
scris de NUMELE la ora 09:21 in data 17.11.2011
Bravo, @@@ NUMELE din 16 nov. 2011, ora 23,54 ! De cand am tot spus eu ca av. Barbuceanu si-a gresit meseria? Nimeni nu mi-a acceptat judecata ! Ca era mai bun de DUHOVNIC ! Ca nu e bataios ! Ca un avocat superb stie sa apere - cu tenacitate si cu vehementa - , chiar fara atatea dovezi - si un criminal de razboi ! Ca av. B. este un malac si parca e un impiedicat ! Ancheta a durat asa de mult, si din cauza ca madalina &Familia n-au avut un avocat adevarat, dar adevarat, tata, nu un adormit ca asta ! Parca "doarme pe el!" Madalinei ii trebuie un avocat tip Silvia Conti s.a. N-are Bucurestiul sau Ploiestiul un astfel de specialist??? Schimbati avocatul ! Recuzati Procurorul ! Cereti test ADN ! Fiti voi, Fam. Manole, mult ma vehementi si nu va lasati imbroboditi si aburiti cu aiureli ! Doamne, ajuta !
scris de NUMELE la ora 02:50 in data 17.11.2011
SPERAM SA INFUNZI PUSCARIA SA NU MAI VEZI LUMINA ZILEI
scris de NUMELE la ora 02:42 in data 17.11.2011
TE MAI SI DADEAI MARELE INDUHOVNICIT, AI SICTIR, JIGODIE..DU-TE DE PREDICA INEPTIILE TALE LA MA-TA .CA TU NU ESTI NICI CRESTIN SI NICI CRESTIN ORTODOX, ESTI UN CRETIN
scris de NUMELE la ora 02:40 in data 17.11.2011
CE CREDEAI, BESTIE, CA VA RAMANE ASCUNS MOTIVUL MORTII EI SI O SA NE LUAM TOTI DUPA CAI VERZI PE PERETI CUM NE ABUREAI TU?? //IATA, MULTUMESTE TEHNICII MODERNE CE A PERMIS 'INREGISTRAREA' ACELUI MOMENT CE A DECLANSAT NENOROCIREA SI CRIMA. SPER SA CRAPI, DIAVOL
scris de NUMELE la ora 02:35 in data 17.11.2011
desigur ca atunci a facut-o albie de porci in sec 2. Deci ea cand a ajuns acasa era bestelita gata prin telefon (oare cum a mai putut conduce?...) si numai buna sa-si puna streangul de gat, la ce-i facuse mizerabilul-vedea-l-am la balamuc cu mami-mami-blue dupa el...aia de-si punea fusta rosie in ziua mortii nurorii ei ..CA SE INTREBA IN EMISIUNE FLORIN CONDURATEANU, DE CE EL CAND A AJUNS ACASA ZICEA IN DECLARATIE CA S-A DUS S-O PUPE SI MIROSEA A ACETONA...IN LOC SA FI ZIS ''MA FATA MA, CE-I CU TINE MA ?? !"'...ADICA CUM SE POATE CA IMEDIAT CE IESI DE LA RAZVAN SI DANI SA ZICI 'NU MAI VREAU ALBUM, NU MAI VREAU LANSARE,ETC.''//EL ESTE IN PRIMUL RAND VINOVATUL MORAL,DAR VINOVAT SUTA LA SUTA SI MIE-N SUTA cum se spune.... SI , DUPA CUM ARATA EVIDENTELE, SI CEL FAPTIC ~~~~~~~~DE-AIA NU TE VOM IERTA JIGODIE, DE-AIA, PT. CA NU MERITI MILA, CA NICI TU NU AI AVUT MILA DE EA, BLESTEMATULE
scris de Madalina NU a fost bantuita de ganduri negre, la ora 02:10 in data 17.11.2011
Madalina NU a fost bantuita de ganduri negre...Testamentul Sentimental NU a fost scris de ea!!!! Doar prima jumatat din PG1 este scrisa de ea...in care se intreba de fapt ce sa faca sa-i multumeasca PE CAINII DE STRADA...ca TOT TIMPUL ERAU NEMULTUMITI: Ba ca ea nu mai arata bine, ba ca nu scoate discul mai rpd...si tot asa...DUPA Razvan si Dani...idiotul a caftit-o in plus de urlete si alte alea...si atunci si-a dat ea seama cu cine are de aface...si o fi zis mai bine mor decit sa fiu in jurul vostru...si CAINII AU AUZIT DOAR "MAI BINE MOR..."...si MOLDA a raspuns..."pai ia si copilul cu tine daca vrei sa mori"..."CA NOI VREM DOAR BANII" si Malacul a zis...gata te rezolv eu ca acu' esti pe numele meu si daca tot esti impacata cu ideea sa ori "D-zeu ne ajuta" si totul e OK...SI DE ATUNCI AU TOT PLANUIT PINA CIND S-A REZOLVAT...Ea dormea in alta camera TOT TIMPUL nu numai inspre dimineata!!!!! EI NU MAI ERAU IMPREUNA CA INTRE TIMP MADA SI-A DAT SEAMA CA MAI E CINEVA INTRE EI!!!!!
scris de NUMELE la ora 00:19 in data 17.11.2011
ceea ce reiese din ce in ce mai limpede si pana la urma foarte clar este urmatorul lucru: madalina a fost bantuita de ganduri negre, si ..mult a fost pana le-a asternut si pe hartie,..CA DIN CLIPA AIA I-A INCOLTIT NEMERNICULUI IDEEA CA SE INSTAPANESTE IN TOT SI PUNE DE TRAI CU 'PRIETENA DE FAMILIE' . I-A MAI SUGERAT SA NU CUMVA SA UITE SA ZICA DE AVERI, SI APOI A DAT BICE CU PROCURAREA FURADANULUI. DE-AIA ERA DRACUL ACOLO. APOI , CU FOAIE LA MANA SI CU OTRAVA IN DOTARE, DA-I OMORUL CHIAR DE ZIUA EI, CA SA 'DEA BINE AL PUBLIC' // DE-AIA TI-AI SI FACUT ALTA POVESTE, CANALIE...CA LA EA ERA CU 'NU MA SIMT FRUMOASA SUNT REBUT', IAR LA TINE CU 'ERA INGER RATACIT. VIATA EI TREBUIA SA SE OPREASCA AICI'
scris de NUMELE la ora 23:54 in data 16.11.2011
CATRE FAMILIA MANOLE: DACA FACETI ROST DE BANI, SCHIMBATI DE URGENTA PE BARBUCEANU, CA L-AM VAZUT PE LANGA STARLETE DE-ASTEA DE DOI LEI.../ /AICI E VB DE OMOR, DECI TREBUIE AVOCAT PUTERNIC, NU MAIMUTOI RANJIT CARE UMBLA SA APERE NISTE PANARAME. MADALINA A FOST ''OM'', EA A FOST PUSA LA ZID SI UCISA, MERITA CEL MAI TARE AVOCAT DIN ROMANIA.
scris de NUMELE la ora 23:47 in data 16.11.2011
DECI, CE CAUTAI LA OTRAVA LA BERTA CU 2 ZILE INAINTE ?? CE CAUTAI IN HOL IN NOAPTEA AIA, 'FIX IN MOMENTUL ACELA BLESTEMAT' ..'PE CARE L-AI TRAIT PE VIU'?? ZICEAI CA DORMEAI, ACOLO IN DECLARATIE...// NU CUMVA TU I-AI DAT LA CAP?? NU CUMVA TU TI-AI ZIS ATUNCI CA II SUNASE CEASUL?? // EA AVEA DE GAND SA PETREACA CU AI EI, CA DE-AIA ISI INVITASE FAMILIA, PANA SI PE NEPOTELUL MIHAITA ...NU STIA SARMANA CA TU SOCOTISESI ZIUA , ALESESESI MOMENTUL.
scris de NUMELE la ora 23:34 in data 16.11.2011
CRED CA MULTA LUME....MUUUUUUUUULTA LUME...TE-AR FACE SAC DE BOX...ah...doar ce-ti vedem mutra de asasin, privirea aia care 'stie'....si me vine o sfanta manie de te-am juca in picioare fericiti ca indienii aia, si sa facem cu mana la gura ''buga-buga-buga-buga'...ar fi o frenezie, o dezlantuire...// dispari din lume, javra asasina
scris de NUMELE la ora 23:31 in data 16.11.2011
SI TOTUSI, CE CAUTAI PUIUCK ATUNCI LA MASINA MADALINEI SA IEI OTRAVA??? CE MAMA DRACU CAUTAI ACOLO?? TU AI MERITA DAT CU CAPUL DE TOT PERETII PANA 'DAI TOT DIN TINE''
scris de NUMELE la ora 23:28 in data 16.11.2011
CRIMINALII SI ACOLITII INTRA PE AICI SI MAI ARUNCA SI EI CATE O VB CA DE EX. SA CATALOGHEZE CA CERSETORI PE FAMILIA EI. NOI AM FI DE ACORD CU EI, DACA NU AR FI AICI VORBA DE O CRIMA SI NU AR FI CHIAR NEVOIE DE BANI CA SA MEARGA OAMENII SA-SI FACA DREPTATE. CA SA UMBLI PRIN TRIBUNALE E NEVOIE DE BANI, VIATA E GREA, FIE SI DOAR DACA IESI DIN CASA SI TOT INCEPI SA CHELTUIESTI, DAR SA MAI SI UMBLI DE LA ANA LA CAIAFA SA-TI GASESTI DREPTATEA, INTR-O TARA CA A NOASTRA??? REFERITOR CA PESOANA DINAINTEA MEA, ULTIMA IDEE, ACEEA CA 'MADALINA SE VA ODIHNI CAND SE VA STI ADEVARUL' ...SUBSCRIU. ASA ESTE, IN MOMENTUL ACELA SE VA STINGE TOTUL DE LA SINE....VOR VENI ALTE SUBIECTE LA RAND....// INSA..SA NU-SI FACA ILUZII CRIMINALII CA VOR STA LINISTITI DACA NU SE VA AFLA...SA NU-SI FACA ILUZII PETRU MIRCEA CA LUMEA VA INCEPE SA UITE.....// iar tu mai puiuck, stai dracu cu tuta ta, nu mai beli ochii pe aici, ca atunci cand ai dat la cap madalinei nu te-a mai mancat grija de 'ce si cum'..acum fa-ti de cap ''in stil grande'' ca... sa stii ..se cam strage latzul in jurul gatului....asa ca ..'baga mare' cat mai ai timp, fa sa sara fulgi din casa madalinei de distractie si balamuc.// HEI !! DACA TE STII NEVINOVAT CE TE MAI MANANCA GRIJA??..
scris de NUMELE la ora 23:09 in data 16.11.2011
@NUMELE 22:32: de ce nu spui mai bine care a fost rolul tau in complotul impotriva Madalinei? Din abundenta de articole si website-uri de pe net doar tag -ul "Madalina Manole" tastezi zilnic? Esti obsedat sau ti-i fricutza ca vei fi saltat intr-o dimineata la 6;00 din cuibuletz? Eh?Madalina se va odihni cand se va stii adevarul!
scris de VIKY la ora 23:03 in data 16.11.2011
@22:32...Pui de naparca, la aia care te-a facut poti sa-i spui sa ii fie rusine, nu de alta dar a nascut o nulitate, mama Madalinei a nascut o STEA. Ca sa ajungeti la nivelul lor ar trebui sa-va mai nasteti odata. A "cersi" nu este un pacat, dar sa iei cu sange rece viata unui om este un pacat care nu doar justitia il pedepseste, ci si D-zeu. Roagate pentru odihna ta,care sigur nu o vei avea nici "dincolo", ca de odihna Madalinei are grija D-zeu, iar noi aici pe pamant vom avea grija sa plateasca criminalii.
scris de ptr @NUMELE la ora 22:32 la ora 22:53 in data 16.11.2011
@NUMELE la ora 22:32 - "NUMELE" sint diferiti oameni din intreaga lume!!!!!!!! Daca vrem sa aflam adevarul si sa nu lasam criminalii in libertate nu inseamna ca nu avem cu cine sa vorbim...mai degraba tu nu ai cu cine vorbii daca intre pe ring sa citesti articole care "NU" te intereseaza si-l mai si citezi pe criminal "LASATI-O PE M.M. SA SE ODIHNEASCA IN PACE !!!!!" EA, MM, NE CERE SA LUPTAM IMPREUNA CU PARINTII SI FRATELE EI PTR AFLAREA ADEVARULUI!! EA NE "IMPINGE" SA URMARIM CU ATENTIE TOT CE SE INTIMPLA IN PROCESUL "MM MOARTE SUSPECTA"!!! DE CE???? PTR CA NISTE CRIMINALI DORNICI DE IMBOGATIRE PESTE NOAPTE AU OMORIT-O CU SINGE RECE!!!! ACESTI CRIMINALI TREBUIE SA PLATEASCA...ALTFEL MIINE ALTI CRIMINALI VOR OMORI FETELE ALTOR PARINTI...!!!!!!
scris de NUMELE la ora 22:52 in data 16.11.2011
Cei care apara criminalii Madalinei sunt potentiali criminali sau in cardasie cu acestia!
scris de NUMELE la ora 22:32 in data 16.11.2011
Rusine sa va fie ! Nu v-ati saturat sa va faceti fata de ras?Acum ca cine a fertilizat-o?Doamne ,parca ati inebunit de tot!!!! Si pentru asa prostie cereti bani de pomana? Faceti imprumut la banca,voi sau fiul cel muncitor,dar nu mai cersiti!!!!!!!!!! Iar cel sau cea care se semneaza NUMELE ,este cumva regizor,avocat,anchetator/ ca prea le stie pe toate si posteaza din 5 in 5 min! sau este in somaj si nu are cu cine sa vb? ptr mine mie egal ce se intampla,dar parca te saturi sa tot asculti sau sa citesti atatea aberatii!!! LASATI-O PE M.M. SA SE ODIHNEASCA IN PACE !!!!!
scris de VIKY la ora 22:20 in data 16.11.2011
@ 20:55... Despre ce control vorbesti, despre ce oprire???.Puiuc, cum "stau lucrururile" la voi, stie toata lumea:deraiati mintal, dar la noi lucrurile sunt CLARE...CRIMA CU PREMEDITARE. Toata lumea si-a dat seama ca la voi crima este ceva normal, firesc , cum este pentru noi normal si firesc iubirea si respectul fata de semeni. Voi nu sunteti oameni, aveti doar infatisarea noastra, gandirea va este bolnava,otravita, nu aveti nimic logic in creier, totul este distorsionat, nici nu stiu cum sa va calific, in ce categorie sa va bag, ca nici macar animale nu pot sa va numesc pentru ca alea au sentimente, voi nu aveti nimic. Daca o luam invers, voi sunteti cei rataciti pe pamant, cu infatisare omeneasca si cu suflet de diavoli.
scris de NUMELE la ora 22:19 in data 16.11.2011
De cotizat ati cotizat?
scris de NUMELE la ora 22:06 in data 16.11.2011
asteptam cu nerabdare sa mai dea o declaratie berta referitor la ziua cu livrarea otravii si prezenta lui petru mircea la masina ,cand i-a si deschis portiera, dand de inteles ca de fapt el a receptionat otrava nicidecum madalina. Asteptam sa se faca reconstituirea momentului mortii ei cu petru mircea si maria mircea in casa, sa se explice ce s-a intamplat acolo pas cu pas, si sa zica petru, minut cu minut ce s-a petrecut, dupa cum chiar doamna maria dragomiroiu a zis ca trebuie facut. TARA TOATA BANUIESTE CA MADALINA MANOLE A FOST UCISA DE SOTUL SI SOACRA EI, PT. CA SA BENEFICIEZE DE AVEREA ARTISTEI. SI MAI BANUIM O CHESTIE: ANUME CA ACEL COPIL CONCEPUT 'IN VITRO', NU E AL LUI PETRU MIRCEA ACEASTA BANUIALA NU ESTE SIMPLA AIUREALA, ESTE CEVA TOTAL POSIBIL SI DESTUL DE PLAUZIBIL, IAR IN LUMINA A TOATE CATE S-AU PETRECUT DE LA MOARTEA MADALINEI, A ABSENTEI LUI TOTALE DE LANGA COPIL (doar 2 momente cu copilul sunt surprinse intr-un an si ceva: unul la mot si unul cand cica au fost la mare, in extrasezon...cand nu mai era nici picior de om pe acolo...)
scris de NUMELE la ora 22:02 in data 16.11.2011
asteptam cu nerabdare sa mai dea o declaratie berta referitor la ziua cu livrarea otravii si prezenta lui petru mircea la masina ,cand i-a si deschis portiera, dand de inteles ca de fapt el a receptionat otrava nicidecum madalina. Asteptam sa se faca reconstituirea momentului mortii ei cu petru mircea si maria mircea in casa, sa se explice ce s-a intamplat acolo pas cu pas, si sa zica petru, minut cu minut ce s-a petrecut, dupa cum chiar doamna maria dragomiroiu a zis ca trebuie facut. TARA TOATA BANUIESTE CA MADALINA MANOLE A FOST UCISA DE SOTUL SI SOACRA EI, PT. CA SA BENEFICIEZE DE AVEREA ARTISTEI. SI MAI BANUIM O CHESTIE: ANUME CA ACEL COPI CONCEPUT 'IN VITRO', NU E AL LUI PETRU MIRCEA
scris de NUMELE la ora 21:57 in data 16.11.2011
domnule Levant, tineti-o tot asa, nu-i slabiti pe nemernici, nu-i lasati sa respire, ca astia nu merita sa aiba liniste dupa ce au fost in stare sa-si bata joc de ditamai artista, ei doi: mama si fiu, niste nemernici !!! ''Tineti aproape'' cu tot ce se refera la mersul anchetei si la orice alteceva ce ar avea legatura cu cei 2 nemernici...Ah cat m-as bucura sa fie date publicitatii si desfasuratoarele telefonice ale individului, si sa se stie cu precizie mai apoi tot ce au carabanit dupa moartea artistei el cu orasteanu georgeta sandica .
scris de NUMELE la ora 21:55 in data 16.11.2011
cititi cu atentie!!! si MALACUL/MOLDA/IUDA/BERTA/etc... trebuie sa plateasca cu 22 ani ptr CRIMA COMISA...la fel cum si Dr. Roxana Calin plateste ptr crima comisa!!!! Motivul CRIMEI comise de MALAC/MOLDA/IUDA/BERTA/etc... fiind BANUL si ...mai apoi **** LUI!!! http://www.evz.ro/detalii/stiri/roxana-in-spatele-gratiilor-iuliana-in-amintiri-841599.html
scris de NUMELE la ora 21:55 in data 16.11.2011
cititi cu atentie!!! si MALACUL/MOLDA/IUDA/BERTA/etc... trebuie sa plateasca cu 22 ani ptr CRIMA COMISA...la fel cum si Dr. Roxana Calin plateste ptr crima comisa!!!! Motivul CRIMEI comise de MALAC/MOLDA/IUDA/BERTA/etc... fiind BANUL si ...mai apoi **** LUI!!! http://www.evz.ro/detalii/stiri/roxana-in-spatele-gratiilor-iuliana-in-amintiri-841599.html
scris de NUMELE la ora 21:12 in data 16.11.2011
cred ca ar trebui toata mass media din romania dusa la psiholog sau psihiatru, deoarece toti banuiesc pe sotul madalinei petru mircea si pe soacra ei maria mircea. Toata suflarea asteapta sa treaca astia doi pe la detectorul de minciuni si sa-i intrebe ce au facut in noaptea aia prin casa. Speram sa se stranga bani ca sa ajunga pana la CEDO.Vrem sa stim si despre apelurile dintre petru, antochi, si cei ce mai erau in jurul madalinei atunci in zilele alea.
scris de khaan la ora 20:55 in data 16.11.2011
Acesti batrani nu sunt capabili sa se mai controleze. Durerea le-a luat mintile. Trebuie opriti numaidecat. Iar apoi ajutati printr-un demers de natura psihiatrica. Spun asta fara rautate, asa stau lucrurile.
scris de NUMELE la ora 20:54 in data 16.11.2011
VEDETI CE FRUMOASE CUVINTE SPUN TOTI, IN ACEST REMEMBER, CHIAR DE LA PRIMELE FRAZE SPUSE DE OLIVIA STEER SIMTIM CA E VORBA DE CINEVA CU ADEVARAT SPECIAL SI PERCEPEM O ANUME DURERE IN VOCEA SI IN CUVINTELE EI , CEEA CE SE SIMTE MAI APOI IN VOCEA TUTUROR CELOR CE O EVOCA PE MADALINA, SEMN CA INTRERUPEREA BRUSCA A VIETII EI A FOST O NENOROCIRE, O MARE DURERE, O MARE PIERDERE.
scris de NUMELE la ora 20:48 in data 16.11.2011
DA ,...CATA DREPTATE AVETI...PORCUL A VAZUT O POARCA SI S-AU SIMTIT ATRASI DE NU MAI PUTEA NIMENI SA LE STEA IN CALE. IAR NOUA NE ZICEA, BESTIA CRIMINALA, CA SA NE INVATAM SA-I VEDEM IMPREUNA, DE PARCA NOI NE OFTICAM DE AMORUL SI IMBARLIGAREA LOR, SI NU DE PIERDEREA ....REGRETABILA LA INFINIT, A ACESTUI OM SPECIAL ...VEDETI CUM O EVOCA ACESTI OAMENI, CU CAT RESPECT, CU CATA NOSTALGIE SI TRISTETE, CA EA NU MAI E...
scris de NUMELE la ora 17:57 in data 16.11.2011
chiar ca s-a facut de poveste,,,va ramanea in istorie ca prima femeie ,care a calarit masina marei artiste fara nicio remuscare.... Mai, in cazul lor e foarte la zi zicala,,, Degeaba ii dai porcului portocale, ca el tot prin noroi le va da , s-apoi le va manca, fara sa le miroase sa le adulmece , sa le simta gustul fin,,,,Asa si petre al nostru din moldova, el habar n-are ca o mare artista si-a legat viata de a lui, lui i- a placut doar de averea ei si de sandica, ca -i mai dolofana si mai din tagma lui ,de nivelul si educatia lui......Spunea cineva pe aici ca MM s-a maritat cu nenorocitul asta din dragoste, ca la vrut, normal ca la vrut, ca a stiut el cum sa-i intre in suflet,,, dar intrebarea e cat de mult el a iubit-o si ce a facut pentru ea? decat un mormant in pamant, atat o movila de pamant pe ea , atat!!!! De ce s-a insurat cu ea daca o avea pe sandica?, de ce? care e o femeie deosebita si nu stramba deloc.De ce te-ai bagat peste MM si ai nenorocit-o? de ce nu ai ramas cu sandica ta? Chiar asa, de ce MM INTREBA PE ToTI CUM ARATA? oare nu ca avea acasa niste criminali care stiau unde s-o loveasca , unde o durea mai tare!!! din urata n-o scopteau, din proasta cred ca tot, ca na, ei erau acei cu studii inalte, conservatoriti, si ea o biata scoala de arta po****ra,,, Pai nu vedeti ce aere de oameni cu studii se dau,,, dar , dar nu stiu ei : sa fii domn e o intamplare, sa fii om e lucru mare!!!!
scris de NUMELE la ora 15:48 in data 16.11.2011
DECI, EDITIE SPECIALA PT. SANDICA GEORGICA'' LA EMISIUNEA ''MAI DOAMNA MAI, TE-AI FACUT DE POVESTE....''
scris de NUMELE la ora 15:45 in data 16.11.2011
propun, ca sa fie democratie in romania, sa se faca si un film dedicat sandicii. Doamna Ruxandra Sararu, daca nu faceti si cu georgeta sandica un interviu asemenator, inseamna ca va compromiteti definitiv. Ia puneti mana si asterneti pe o foaie niste intrebari demne de personalitatea si viata sandicii, care este persoana 'deosebita' de cat 'de speciala ' e , si e la fel de 'speciala ' pe cat e de 'deosebita'...ca sa nu mai zicem si ca nu e ''o stramba '' si chiar ''intampator arata bine''(murim de oftica dar nu avem ce face, suntem ...toate femeile din romania complexate definitiv si irevocabil de cand am vazut ce 'femeie de femeie' si 'superfemeie' e sandica lui petru...Asadar, musai sa apara si ea pe sticla, sau pe plasma,..sau pe ce-o fi, numai sa atraga si ea atentia publicului larg, dat fiind ca a intrat si ea in istorie ca fiind 'alternativa' ta la artista si sotia si mama -Madalina Manole. PENTRU SANDICA GEORGICA PROPUNEM CATEVA INTREBARI PERTINENTE, SI CARE SA SINTETIZEZE VIATA SANDICII INTR-O EDITIE SPECIALA LA ''DOAMNE DE POVESTE'' SI CARE S-A FACUT DE POVESTE : ORASTEANU GEORGETA SANDICA. // INTREBARI (CA) PT. EA:'' 1) IA ZICETI, 'MAI DOAMNA', CUM ATI FACUT ANUL ACESTA CU MURATURILE, 'MAI DOAMNA?? LE-ATI PUS CONSERVANT, SAU HREAN MAI DOAMNA '?? 2) IA ZICETI 'MAI DOAMNA' CUM MAI SE POARTA SEFUL PE SERVICIU? VA MAI CIUPESTE DE FUND MAI DOAMNA? VA MAI FACE AVANSURI, CA SA 'VA AVANSEZE' PE POST DE VANZATOARE SEFA 'MAI DOAMNA'??? SAU POATE VA VREA DE SOTIE??? SAU DOAR ''IN PICIOARE-N MAGAZIE'' MAI DOAMNA MAI ''?? 3) CU CE MAI VA FACETI LA PAR MAI DOAMNA??? DAR LA RUFE, MAI DOAMNA , CE BALSAM FOLOSITI?? AHA...COCCOLINO ..DECI E MAI BUN CA ALA..ZI SA-SI ZIC...MAI DOAM.....''
scris de NUMELE la ora 11:53 in data 16.11.2011
Doamne, PETRULE, mama, cum oi dormi TU si mamicuta TA, pe care o acoperi de 16 luni ( cu tenaciutate si treburi "pe INVERS " ), cu atatea adevaruri spuse de o TARA asta si o DIASPORA - ambele consterbnate si revoltate la culme ????????????????? Iar JUSTITA e OARBA !?????????????????????? Stii , mai PERTRULE, ce deranjeaza cel mai mult ( si, precis, te-ai lovit, si TU de asa ceva, in toata viata ta ! ) este faptul ca: " Cel care minte ii crede pe interlocutori niste..... PROSTI&NAIVI &USOR de MANI****T s, in plusi..... usor de ABURITt si de DUS cu...."vraja marii " ! "Ei, nu-i chiar asa, mai , tata ! Nu se poate ca - in viata ta - , sa nu fi avut, si TU, vreun coleg, care incerca sa......te abureasca, dar tu, realizai ca ...MINTE si - neavand ce face - , il lasai in pace, ca - poate era SEF sau amic cu Seful - si ti-l faceai dusman, poate !!! Si...TACEAI ! Exact acelasi statut il ai TU - acum, aici - si in toata tragedia pe care ati generat-o ! Nici daca maI O M O R I tu, si alti ROMAN I - minunati si speciali, si emblematici - , ei vor muri ca B r a n c o v e a n u , afirmand raspicat si cu mana pe INIIMA si SUFLET : " Madalina noastra N U S-A S I N U C I S ! " Oare : '" Verstehest du Sich? "...." Do you understand! ???...." Tu hai capito? ".... "Comprende ? " P.S. Petrule, daca vii in Campia Olteniei, te crucesti cat sunt de inteligenti, ACUM, si TARANI I Norocul tau e ca astia nu sunt inca ...internauti !! Seara, cand termina truda lor, se intalnesc la " RadioSANT" alisr " PARLAMENT ": siiii-iii taie si spanzura si ... ce judecati de valoare emit, te crucesti ! D-apoi OAMENI scoliti si care mai au, si alte surse de informare din mass-media, nu numai TV si Radio cum au bietii TARANI???????????????
scris de TEO la ora 11:49 in data 16.11.2011
Avramescule, nu mai bate campii cu auto-regizarea sinuciderii Madalinei. Pai ea era o perfectionista, nu s-ar fi gandit sa moara imbracata intr-un trening vechi. Nu s-ar fi dat cu capul de pereti, sa-si invineteasca ochiul si falca, sau sa-si sparga capul in asemenea hal.Ca apoi s-o ia de la cap si sa mai inghita si 2 pahare de furadan, viscos si mirosind fff intepator. Oricum nu se ducea din bratele iubitului sot , dupa amor, sa se sinucida. Sa faci amor inseamna o descarcare psiho-emotionala, si chiar daca era depresiva nu s-ar fi sinuci. Multi depresivi traiesc bine-merci ! Minciunile bezmeticului ies la iveala mereu, ca uleiul la suprafata. Si cand minti, ce inseamna? CA VREI SA ASCUNZI CU ORICE PRET ADEVARUL! EL SI MA-SA SUNT CRIMINALII
scris de fan mm la ora 11:39 in data 16.11.2011
Uitati-va cate bijuterii de aur avea Madalina! Ce-a facut tzaranul fatalau cu ele???? Doar nu le poarta.... Sandica-Purcica.... Doar nu trebuie date margaritare porcilor...
scris de Gh la ora 11:34 in data 16.11.2011
Dracul cu coarne de petru ii intuneca sufletul. Ce frumoasa era la nunta, ce frumos canta, nici nu-l baga in seama pe ratatul care facea fetze-fetze...Oricum el e cheia nefericirii ei si a mortii, pe care i-a administrat-o EL cu MAMI. Criminalii sa fie judecati si inchisi!
scris de NUMELE la ora 11:30 in data 16.11.2011
jegule(pui de vipera)toata lumea o aprecia si o apreciaza iar tu ai distrus-o si ai omarat-o!!!chiar daca vei scapa de justitia umana(ceea ce e putin probabil);dar de justitia Divina va fii mult mai cruda pentru tine si toata " sleahta"ta de jegosi!! Blestemata sa fie ziua in care te-a cunoscut si ti-a incredintat sufletul sau pur (tu ai inveninat-o si la propriu si la figurat);blestemat sa fiti toti pe vecie si sa nu aveti liniste pana nu veti recunoaste in fata lumii CRIMA !
scris de R la ora 10:36 in data 16.11.2011
Te doare rau, petrule-nebunule? Uite ce frumoasa era Madalina, ce buna si gingasa, ce succes a avut cu Serban, ce mult o iubea publicul ! Numai tu ai nenorocit-o. A ajuns ea sa intrebe daca mai e frumoasa? PAI TU,BOULE, CARE ZICI CA O IUBEAI, NU-I SPUNEAI CA E FRUMOASA ? EA NU SE SIMTEA IUBITA, STIA CA AI ****, STIA CA TIPI LA EA, CA O ....CORECTEZI TU, BOUL-BOILOR, CARE NU STII NIMIC, RATATULE!
scris de RUSINE la ora 09:23 in data 16.11.2011
NU VĂ E RUSINE SA PUBLICATI O ASEMENEA MIZERIE? IN TARA ASTA SUNT COPII CARE MOR PENTRU CA NU AU CATEVA MII DE EURO PENTRU TRATAMENT IAR VOI INCURAJATI CITITORII SA II DEA BANI UNUINEBUN CARE DEJA NE-A PLICTISIT SI SCARBIT PE NOI, OAMENII NORMALI? RUSINE SA VA FIE, UCIGASI DE COPII CE SUNTETI. MACAR SCOATETI ANUNTUL DIN ZIAR PENTRU DR. CATALIN SANDU, CA SA FITI CONSECVENTI, SI CA SA NU FURE DIN BANII LUI MANOLE. RUSINE SA II FIE LUI CATALIN. DOAR E DOCTOR, NU POATE SA SE TRATEZE SINGUR? CE II TREBUIE LUI BANII UNOR PARINTI DISPERATI CARE AU NEVOIE DE EI PENTRU A-I DA LA AVOCATI???
scris de NUMELE la ora 03:08 in data 16.11.2011
Nu s-a mai afisat cu tanti adela,pardon sandica-georgica alias catalina pt ca-i tzatzaie curoiu'.....e cacat tot in pantaloni pt ca stie ca de data aceasta n-are cum s-o mai dea de gard ca prima data...de ce credeti,dvs ca el si mamuca si toti ai lui sunt ''foarte multumiti'' de ''rezultatele asa-zisei anchete facute de catre moldovan in care se dadea NUP?!pT CA EI NU VOR SA MAI DEA NICIO DECLARATIE...nu pentru ca s-ar fi ''omorat'' declarand adevarul prima oara,Doamne fereste!!!...ci pt ca-i mai bine sa ramana asa ca-n tren...sinucidere si gata...ce mai audieri,intrebari,alte declaratii,alte minciuni care trebuie sa se potriveasca ''sinuciderii''...nu vedeti ca nimic nu corespunde ''sinuciderii''?????Dar nimic...nimic....in schimb crimei..oho...s-avem pardon...mobilul ''sinuciderii'' regizate de sot si soacra sunt AVEREA ei,copilul ei pe care mamuca il tine cu amandoua mainile pt ca-i gajul averii...si nu in ultimul rand umflata sandica,fata speciala cu buci mari grase,care-i ''meseriasa'' la pat....care se ''loveste"" bine cu puiucu' om din popor caruia ii trebuie femeie zdravana la pat...nu artiste firave,gingase care se respecta si nu baga in ele ca la balamuc de toate ....si mancare si sex,etc...Aici e buba iar autoritatile daca ar fi fost impartiale de aici ar fi plecat...nu sa dea verdict din pusca''sinucidere'' si sa-l lase pe puiuc sa joace TZURCA.....Sper sa putem sa-l demascam si sa-i aratam poarta cu gratii multe...de unde sa mai iasa cand ne-om vedea ceafa....
scris de NUMELE la ora 01:25 in data 16.11.2011
priviti filmul de mai sus si apoi vedeti finalul acestei 'citadele' acestei cariere de peste 20 de ani . Iata-l: DUPA ATATA TRUDA SI ZBATERE, MADALINA MANOLE A PUS FINAL SINGURATATII EI , CASATORINDU-SE CU UN NEICA NIMENI, AHTIAT DUPA AVEREA EI SI CARE O INSELA LA GREU CU O CURVA DIN LOCALITATE./// AMADOI, EL CU CURVA, 'MARE SE VORBIRA SI SE SFATUIRA CA L-APUS DE SOARE SA MI-O OMOARE C-ARE AVERI MAI MULTE ,MAI MARI, MAI MARUNTE, TERENURI SI BANI, AUR ..GOLOGANI...'' ........SI ...'' SI , EXACT CA IN BALADA 'MIORITA' I-AU DAT LA CAP. // DUPA ACEA INFINITA TRUDA CARE A FACUT CA EA SA 'FIE' SII SA 'RAMANA', ACEL SOT CRIMINAL A MAI LASAT-O IN VIATA DOAR 10 LUNI DUPA CASATORIE. ASTA A FOST 'RASPLATA' LUI PT. CA L-A LUAT DE SOT SI A NASCUT UN COPIL. DE ZIUA EI I-A DAT ''OMORUL'' ~~~~~~~~~~~~~~~ROMANII, TARA, POPORUL, TOATA SUFLAREA, ASTEAPTA SA FIE ACUZAT SI PEDEPSIT CRIMINALUL.
scris de NUMELE la ora 00:48 in data 16.11.2011
vom propune sa se faca si cu tantea o emisiune ..una despre ratarile umane care strica vieti exceptionale. O vrem pe ecrane doar o singura data, sa 'deschida gura' sa ne povesteasca 'speciala lui peste' cum de s-a bagat pe tine (boule) si pe casa madalinei manole. Dar stim ca de multe ori, ceea ce e maret si frumos, muncit si cladit cu mult chin si multa este stricat de o pi- - -. Va propunem un refren la amandoi, tie si la tanti : ''o vaca iubea un bou/ vaca-bou, vaca-bou''
scris de NUMELE la ora 00:43 in data 16.11.2011
AUZI, DU-TE SI CHEAM-O PE RUXANDRA SARARU SA IA INTERVIU LA SPECIALA LUI PESTE PE VARZA, AIA CARE ''INTAMPLATOR ARATA BINE' SI 'NU E O STRAMBA' ...ZI-I S-O INTREBE DE MANCARURI SI HALEALA. SI DE ALTE O MIE DE BANALITATI. SI TANTEA VA TRANCANI NON STOP. SA NE ZICA TANTEA DE UNDE SI-A LUAT BLUZA SI DE UNDE A CUMPARAT VARZA SA BAGE LA BUTOI , . . . TANTEA SPECIALA , . . . O TANTI CA PT. UN NENE--'NEICA NIMENI' CARE ESTI TU. SI AR FI BINE SA FII DOAR ATAT. DAR MAI PRESUS DE TOATE ESTI ASASIN, SI NU AL ORICUI, CI AL UNEI ARTISTE F F F IUBITE DE OAMENI, FIE SI DE NU AR MAI FI LUAT MICROFONUL SA CANTE NIMIC. LUMEA TOT NU AR FI UITAT-O. // DACA TANTEA TA SE HOTARASTE SA NE POVESTEASCA VIATA EI, NE INTERESEAZA DOAR UN SINGUR MOMENT DIN 'CARIERA ' EI, ACELA CAND S-A IMBARLIGAT CU TINE SI S-A BAGAT PE ''CASA MADALINEI MANOLE' '' . . . tantea ta....'blonda'....speciala.....harnica si sexoasa crasmelor din otopeni.
scris de NUMELE la ora 00:23 in data 16.11.2011
VEZI. GUNOIULE?? DESPRE ARTISTA MADALINA MANOLE VORBESTE POETUL LUCIAN AVRAMESU, VORBESTE IONEL TUDOR. DE TUTA CINE VORBESTE, DE SPECIALA LU PESTE??? 'DEOSEBITA ' SPECIALELOR SI SPECIALA DEOSEBITELOR, TANTEA OSPATARITZA DE LA OTOPENI !!! // IDIOTULE....AI AVUT NOROCUL SA FII LUAT DE SOT DE MINUNATA MADALINA MANOLE ...TU, UN ''NIMENI''
scris de NUMELE la ora 00:06 in data 16.11.2011
si cand mai vedem pe TARTOR ' in toata splendoarea lui '...CARABANIND LA BANI DIN CONTURI SI ADUNABD CU PUMNII AMANDOI GRAMEZILE...DEJA II ZICEM 'HUOOOOOOOOOO...BLESTEMATULEEEEEEEE....INEACA-TE CU EI, CA SA-TI AJUNGA SA TE SATURI ....CA ASTIA SI CURVA TE-AU ''ORBIT'' ASA FEL CA AI FACUT MOARTE DE OM...// MAI AI DIN EI?? MAI PAPI??? II MAI NUMERI?? LE MAI TII SOCOTEALA?? ...// AUZI?? ITI PROPUN CEVA: SA TE DUCI LA MORMANTUL EI , INTR-UN MOMENT CAND NU TE VA VEDEA NIMENI, SI SA FACI ACOLO 'BILANTUL'' FAPTEI TALE, SA PUI IN BALANTA, DE O PARTE - ACELE AVERI TOATE, SI DE ALTA , VIATA UNICA SI IREPETABILA A UNEI FIINTE DE VIS...CE NU VA MAI EXISTA NICIODATA, SI CAREIA I-AI CURMAT-O. VEZI..CE-TI VOR SOPTI FRUNZELE CARE MAI SE MISCA PE ACOLO PE PAMANT DEASUPRA EI??? CA 'AI FACUT BINE'?? CA CEEA CE AI FACUT TE MAI CALIFICA SA FII OM PE PAMANT?.......MAI AI CURAJ SA RAZI CA CEILALTI?? SA VISEZI CA CEILALTI?? ITI MAI PRIESTE MANCAREA CA CELORLALTI?? DAR ..ODIHNA??? TE MAI SIMTI CURAT? TE MAI SIMTI 'OM'?? CREZI CA VREA CINEVA SA-SI MAI STRANGA MANA CA UNUI BARBAT?? SA SE UITE IN OCHII TAI? SA ITI ACORDE CREDIT??SA TE AIBA AMIC, SAU SFATUITOR???
scris de NUMELE la ora 23:20 in data 15.11.2011
CAND VEDEM PE PETRU LA PROCURAREA OTRAVII SI DESCHIZAND 'NAIV' SI 'INOCENT ' PORTIERA CA SA BAGE BERTA OTRAVA IN MASINA MADALINEI, DEJA VEDEM COARNELE DRACULUI...CAND VEDEM PE PETRU CARE ZICE CA, I NOAPTEA ACEEA DE POMINA ...I-A RIDICAT CAPUL SI CURGEA SANGE DAR..EA ERA CAZUTA DE MULTA VREME IN HOL...(chestie remarcata de doamna viky ) DEJA VEDEM RANJETUL DIAVOLULUI....CAND VEDEM PE VADUVUL ...'''INDURERAT''..TELEFONAND DE PE TELEFONUL MADALINEI..NOI VEDEM PE DIAVOL RANJID IN ASCUNS CA I-A RAMAS BANETUL SI AVEREA MADALINEI...CAND VINE LA MARUTA SI FACE ''CA TOTI DRACII' VEDEM PE ASASIN IN TOATA 'SPLENDOAREA LUI' ...DEZLANTUIT DE ZICI CA ERA SA SARA DIN ECRAN SA NE IA LA PALME...SI SA ARUNCE CU FOILE ALEA DUPA NOI....CAND IL VEDEM PE LA TRIBUNAL...DOAR CA NU I SE VAD COPITELE SI COADA SI COARNELE..DAR SA STITI CA EL E..''SUFLETUL PERECHE''....E 'FERICITUL PROPRIETAR AL SUMELOR DE BANI RAMASE DUPA CE I-A DAT LA CAP, ESTE UNA SI ACEEASI LICHEA AHTIATA DE AVERI SI CAREIA I-AU CURS BALELE LA BANII CINSTITI OBTINUTI CU TRUDA SI CHINUL DE O VIATA AL UNEI ARTSTE. SI DUPA CE S-A VAZUT CALARE PE TASCALAU, A PUS DE 'IUBIT' CU GEORGICA SANDICA -'PERSOANA SPECIALA''...FI-TI-AR TUTA SA-STI FIE...
scris de NUMELE la ora 23:08 in data 15.11.2011
cred ca sandica a intrat in casa in noaptea aceea ..la cat era de 'apropiata' de puiuck in perioada ce a urmat imediat mortii ei..cred ca erau deja impreuna si ea stia ca madalina va muri si ii va lua locul. E POSIBIL SA FI INTRAT ACOLO IN CASA...SA-L FI CONSOLAT PE PUICK...CA ERA 'INCINS' DE CRIMA CE TOCMAI O SAVARSISE. SE PREA POATE SA FI VORBIT SI CU MASHTERA ...CA ERAU 'DIN PARTEA LOCULUI', AVEA 'SPIRITUL LOCULUI' ....APOI A VENIT SI SORA EI...DECI 'AMBELE' SURORI SE VANTURAU PRIN CASA LA PUIUCK.....MAAAAAIIIII...ALE...'DREAQ...COINCIDENTEEEEEEEEEEEEEEEEEE''''OAUUUUU....//CATA PROBABILITATE EXISTA CA TU SI SORA SAU FRATELE SA TE AFLI IN CASA STRAINA, SA DAI ROATA PE ACOLO IN ACEEASI ZI SI IN ACEEASI NOAPTE??? E MAI CEVA LA LA 6 DIN 49....A NAIBII BRODEALA.....''CHIAR ACOLO''-''CHIAR ATUNCI'-''CHIAR AMANDOUA'' )FIR-ATI AI FRACU DE JAVRE...SI TU PETRULE ESTI DRACU DRACILOR CARE LE IMBARLIGI PE TOATE DE NU SE MAI STIE CE E ACOLO...DAR NOI 'TE ZARIM ' PE DEDESUBTUL ACESTOR INTAMPLARI, DRACE...SE VEDE..COLO O COPITA,,,..DINCOLO COADA...PE DINCOLO UN CORN...IAR PE UNDEVA LUCESTE OCHIUL TAU INTUNECAT DE ASASIN.
scris de fan mm la ora 22:53 in data 15.11.2011
Au tinut ascuns cadavrul vreo 4 ore , acesti criminali pm si maria mircea, plus Sandica venita si ea sa dea ajutor la sters urmele. Apoi vine si politista Orasteanu, sora purcelei, si mai aduce si ea din condei povestile. RUSINEEEEE
scris de Ro la ora 22:35 in data 15.11.2011
Madalina poate era depresiva, poate era nefericita de cum se purta sotul ei cu ea si mai aflase ca are si **** o chelnarita din Otopeni, poate era nbemultumita de albumul nou cu muzica ce nu o reprezenta .... Poate! dar asta nu inseamna ca s-a sinucis, avea proiecte, vroia sa divorteze, sa se recompuna, avea copilul, avea cariera ei, parintii ei, publicul ei fidel. Si mai concret: nu isi putea da pumni in ochi si obraz, sparge capul cu o lovitura puternica si apoi sa manjeasca prin baie si bucatarie intrerupatoare si pereti, ca apoi sa-si ia flaconul de furadan, sa-si toarne de 2 ori in pahar ( 400 ml de otrava gasite in stomac!) apoi sa inghita dupa primul pahar si pe al doilea, otrava fiind vascoasa si cu miros intepator si respingator, apoi sa insurubeze capacul flaconului( pe care s-au gasit urme dinamice de sange!)si apoi sa moara !! Ea nu putea inghiti atata otrava concentrata( mai concentrata in stomac decat in flacon, deci a trebuit sa mai dilueze si otrava, dupa ce si-a turnat al 2-lea pahar!)pt ca ii paralizau toti muschii, inclusiv cei antrenati in deglutitie , ca si miocardul si muschii respiratori in primul minut si jumatate!!!!!!!!!!!!! DECI NU AVEA TIMPUL FIZIC NECESAR SA BEA 400 ML DE SUC SAU APA , DAR IN NICI UN CAZ O OTRAVA CU ACTIUNE NEUROTOXICA ATAT DE RAPIDA! SCENA MORTII EI ESTE O SCENA VIOLENTA, SE VEDE CA A FOST BATUTA SI LOVITA APOI PUTERNIC IN CAP, IAR OTRAVA A FOST INTRODUSA FORTAT IN STOMACUL EI. Cat despre declaratia lui pm ca i-a luat capul in maini si i-a tasnit sangele cand a gasit-o, inseamna ca era inca vie cand el i-a luat capul in maini si ca nu apucase sa se faca balta de sange de sub ea. Dar el si ma-sa n-au simntit mirosul otravii, ca si a doua zi reporterii spuneau ca miroasea in toata casa f puternic a furadan? Pai ei nu au vrut sa spuna nimic despre otrava si nici despre faptul ca era moarta de 4 ore bune, intrase in rigiditate cadaverica trupul victimei. Si la salvare spune sotul iubitor ca nu se simte bine sotia lui..... Na! Poftim minciuna !
scris de NUMELE la ora 22:14 in data 15.11.2011
DA, DIN ORICE PARTE PRIVESTI, TOT EL E VINOVAT !! MAI BINE AR FI DIRECT ACUZAT DE CRIMA CA CIOACA, DEOARECE NU-SI POATE PROBA NEVINOVATIA. // DAR VOI ATI SESIZAT CA NU S-A MAI AFISAT CU TANTI SANDICA?? S-O FI STRICAT SANDRAMAUA??
scris de NUMELE la ora 22:10 in data 15.11.2011
DA, ACUM SUFLETUL EI ESTE CU SERBAN, IAR 'DE ACOLO' ...DACA PRIVESTE...CU SIGURANTA SA SE UITA ...NEDUMERITA LA PERSONAJUL LAMENTABIL CARE SE NUMESTE PETRU MIRCEA, INTREBANDU-SE ..OARE CUM DE SI-A FACUT EA DE LUCRU PE LUMEA ASTA CU MOCOFANUL...CE-O FI VAZUT LA EL.?? CE S-O FI INTAMPLAT DE S-A LASAT IMBROBODITA DE JALNICUL EI 'SOT' DE-AL DOILEA,..CARE -CICA- ERA 'SUFLETUL PERECHE' -BLA-BLA-BLA....'VRAJEALAAAAAAAAAAAAAA'''/// EU INSA STIU DIN CE MOMENT A INCEPUT MOCOFANU' SA TANJEASCA LA AVEREA EI: DE CAND A SEMNAT ACTUL ACELA COFORM CARUIA EL AR RAMANE CU DREPTURILE DE AUTOR.....DE-ATUNCI I S-A APRINS BECULETUL..IAR CAND EA A ZIS CA 'MAI BINE NU AR MAI FI'...DUPA CE 'A CAUTAT-O PRIN VRACI SI POPI'.....I S-A APRINS SI RESTUL' INSTALATIEI', IMAGINANDU-SE DEJA 'FERICITUL ' ..'MOSTENITOR'....//NU-I ASA?/// IAR TU,..MAI MOCOFANULE ,..ADICA TU MAI CRIMINALULE..DA-DA...NU FA OCHII AIA..CA 'TE STIM'...DU-TE NAIBII SI PUPA-TE-N BOT CU TUTA TA...CE?? VA SATURARATI DE AMOR, BRE???!!..GATA CU ...FRISOANELE DE AMOR NEBUN??? SERIOS?? TANTEA NU MAI PREZINTA INTERES????? HM../// LA CAT ERA DE 'SPECIALA ' SI DE 'DEOSEBITA' ..PLUS CA ''INTAMPLATOR ARATA SI BINE'...MA GANDEAM CA E IUBIRE PANA LA MOARTE...''PTIU''...SA NU VA FIE DE DEOCHI AMOREZILOR...CA NE FACURATI SA NE CRUCIM DE-ASA IUBIRE CU BAZDACI...SE TERMINARA SENTIMENTELE, DA?....
scris de NUMELE la ora 22:05 in data 15.11.2011
da,ma uitam si in film ca le statea bine MADALINEI CU SERBAN, chiar daca el era mai matur, dar le statea bine impreuna, pe cand cu asta parca erau doi lipiti cu sila,,,iar privirea lui e totdeauna pe undeva pe aiurea iar Madalina e atat de naturala si luminoasa. E un profitor Petrica, ea chiar la agreat ca barbat, dar el nu era cu gandul doar cum sa-i faca capatul mai repede ca sa scape de ea, iar cand a inceput sa vb de moarte era ca si a lor coapta , perpelita , buna de mancat... pai PM ori sa fie acuzat ca stat si nu a facut nimic pentru salvarea ei, ci din contra i-a incuviintat gandurile negre a ajutat-o sa procure otrava, a incurajat-o sa scrie testamente de suflet, ori sa fie acuzat de crima, ca ea singura nu putea sa-si dea in cap,,, cum o dai tot el e vinovat....si chiar e de neinteles pe ce-si probeaza el nevinovatia, pentru ca din care parte te uiti se vede ca el este omul care a adus nenorocirea in viata artistei...
scris de DEZVALUITORUL & UNELE .........CONEXIUNI la ora 21:43 in data 15.11.2011
Stand si privind retrospectiv, ACEST HUIDU, e mic copil pe langa alt acest ''petru'', pentru faptul ca, cu toate ca la el ''s-a lasat'' cu 3 morti, cu toate astea, in privinta lui, se poate spune fara a gresi, faptul ca nu a PREMEDITAT tot acest deznodamant,, ci el a venit ca si consecinta a crasei indolente de care huidu a dat dovada atunci cand ''l-a furat peisajul'', apasand pe pedala de acceleratie aproape total fara niciun discernamant ce, fara doar si poate, dat fiind starea carosabilului, l-ar fi impus acel moment, pe cand in cazul acestor doi CALAI AI ARTISTEI Madalina MANOLE, adica, ''petru'' mircea + ''maria'' mircea, - ATENTIE! - INCA DE LA INCEPUTUL CASNICIEI DINTRE CEI DOI , ADICA, ''petru'' mircea CU ARTISTA Madalina MANOLE, IAR ATENTIE! - PREMEDITAREA A FOST IN TOT SI-N TOATE CARE LE-A INFAPTUIT acest EXTREM DE MARE SI FOARTE PERICULOS ESCROC SENTIMENTAL + ASASIN, CE DIMPREUNA CU O ALTA ASASINA FARA DE NICIUN DUMNEZEU, AU AJUNS PANA INTR-ACOLO INCAT PENTRU BANI SI AVERE, SA IA VIATA UNUI SEMEN DE-AL LOR CARE MAI LE ERA SI SOTIE, RESPECTIV, NORA. Astfel ca, in mod SISTEMATIC SI CU FOARTE MARE ASIDUITATE IN A PERSEVERA PENTRU A-SI ATINGE MARSAVUL SCOP DE SUBITA INAVUTIRE PRIN CRIMA CU PREMEDITARE, acesti 2 SATRAPI, au facut TOT POSIBILUL PENTRU CA ODATA VAZANDU-SE INCLUSI IN VIATA ARTISTEI Madalina MANOLE, sa se apuce SI CU O DIABOLICA GANDIRE, SA PLANUIASCA PAS CU PAS FIECARE MISCARE SI GEST CE IL VOR AVEA DE FACUT INCEPAND DE CAND O VOR OMORA PE ARTISTA Madalina MANOLE SI PANA S-AR FI VAZUT STAPANI ''CU ACTE IN REGULA'' PESTE TOATA AGONISEALA DE O VIATA A ARTISTEI Madalina MANOLE. Acum, dat fiind firea blanda si buna a artistei Madalina MANOLE, NICI NU LE-A FOST PREA GREU IN A O ''CONVERTI'' prin a o transforma intr-o ''leguma'' ...''gratie'' FENOBARBITALULUI ce il administrau - ATENTIE MAXIMA! - FARA O PREALABILA FOARTE NECESARA SI TOTODATA SI UTILA CONSULTATIE A UNUI MEDIC DE SPECIALITATE, dat fiind ca dupa spusele acestui ASASIN (''petru''), Madalina avea, vezi DOAMNE, stari confuze ce ar fi constat in trecerea de la starea de bine la cea de angoasa existentiala si care ar fi presupus, repet, MACAR O CONSULTATIE LA UN PSIHOLOG, DACA NU CHIAR LA UN MEDIC DE SPECIALITATE. Facand o mica paranteza, daca as avea posibilitatea ca stand fata in fata cu acest ''petru'', sa avem o discutie cat mai ''ELEVATA'', EU UNUL L-AS INTREBA pe acest ''induhovnicit'', ce parere are el despre RELATIONAREA omului cu CREATORUL lui, adica, cu DUMNEZEU, ce dupa cilipilituricile indrugate de el, cica, DUMNEZEU nu a avut alta treaba decat sa il ''ajute'' atat pe el, dar iata, SA VA CRUCITI SI SA NU VA MAI REVENITI, deci, atat pe el, dar in mod ''special'' a ''ajutat-o'' pe ''sufletul pereche'' al lui, ARTISTA Madalina MANOLE, prin vezi DOAMNE, - ATENTIE! - A-I BAGA CUMVA IN CAP IDEEA PRECUM CA TREBUIE CA NEAPARAT SA SE ''sinUCIDA''pentru ''binele'' familiei ei care sa ne reamintim, este compusa din COPILUL EI, sotul EI, IAR PE MAI DEPARTE, VIN LA RAND ATAT PARINTII EI, CAT SI parintii lui, ai ''puiuckului induhovnicit''. In concluzie, luandu-ne dupa spusele acestui ''petru'' zis si CEL MAI MARE MITOMAN SI ESCROC SENTIMENTAL CAT SI UN FOARTE FEROCE ASASIN DE MAMA CU COPIL MIC DE CRESCUT SI NU SA FIE BAGATA IN MORMANT, se poate spune ca BINELE PROPUS CHIAR DE CATRE el, ''petrusul'', ca fiind DECRETAT a fi ''SINGURUL BINE'' CE TREBUIE CA MUSAI SA FIE ADMIS FATA DE GRABNICA SI ''IMPLACABILA'' PARVENIRE CE VA SA FI VENIT PESTE el, - ATENTIE! - FARA CA el, ASA CUM AR FI FOST FOARTE FIRESC, DAR NU A FOST FACUT DELOC, SA FI INTERVENIT IN VRE-UN FEL CAT DE CAT - PRAGMATIC - ** ATENTIE LA NEATENTIE! ** PENTRU A O SALVA PE PROPRIA lui SOTIE, in schimb, - ATENTIE! - A FOST FOARTE PROMT ATUNCI CAND, INCA DIN PRIMELE ORE SCURSE DE LA ''sinUCIDEREA'' ASA ZSULUI ''SUFLET PERECHE'' AL lui, - ATENTIE! - A SI DAT TELEFOANE CATRE CEI CE AVEAU LEGATURA CU AFACERILE CU TERENURI DETINUTE PRIN CONCESIUNE SI CARE APARTINEAU ARTISTEI Madalina MANOLE, CA MAI APOI, TOT el, FOARTE ''INDURERATUL'' sotior, TOT CU O FOARTE PRAGMATICA URGENTA, A FACUT SI ACTUL DE SUCCESIUNE A AVERII ARTISTEI Madalina MANOLE CATRE el, cat si DESEMNAREA CA SI ''curator'' AL COPILULUI Madalinei, PE acest ALT ESCROC SENTIMENTAL, DAR MAI ALES acest IUDA din preajma Madalinei, PE NUMELE lui DE antohi zis si ciprian SI TOT LEGAT DE ACEST ''PRAGMATISM'', acest ''petru'', UN FOARTE PERICULOS ASASIN AFLAT INCA IN LIBERTATE, din nou - ATENTIE! - a facut EL CEA FACUT DE PANA SI LOCUL DE VECI AL ARTISTEI Madalina MANOLE, l-a CONCESIONAT tot el SI ASTA PENTRU CE ANUME CREDETI CA A FACUT-O??? ... A FACUT-O TOT PT. CA IN ACEST FEL SA POATA CA STIIND CE ANUME A SAVARSIT CA SI M-O-N-S-T-R-U-O-Z-I-T-A-T-E, IN CAZ CA VA FI DEPISTAT SI VA URMA SA FIE CHIAR SI ACUZAT IN MOD DIRECT DE MULT PREA INDUSA MOARTE A ARTISTEI Madalina MANOLE, ADICA DE CRIMA, - ATENTIE! - TOT PRINTR-UN SANTAJ LA FEL DE ORDINAR SI FARA DE NICIUN SCRUPUL CA SI CEL LEGAT DE NEGOCIEREA CA ACEST COPIL AL MADALINEI, SA FIE VAZUT SI DE CATRE BUNICII MATERNI AI LUI, DECI, TOT PRINTR-UN FOARTE ORDINAR SI ABJECT SANTAJ, SA-I POATA TINE IN SAH PE ACESTI PARINTI INDURERATI PANA LA DUMNEZEU, CA PRIN ACEASTA GRABNICA CONCESIUNE A LOCULUI DE VECI A ARTISTEI Madalina MANOLE, - ATENTIE! - INCA DIN ZIUA INMORMNATARII ARTISTEI, ceea ce SPUNE ABSOLUT TOTUL DESPRE INTENTIILE ULTERIOARE ALE lui FATA DE PARINTII Madaline, A PUS STAPANIRE PE ACEL LOC DE VECI SI ASTA TOT CU PREMEDITARE GANDIT, PENTRU CA IN PERMANENTA SA-SI POATA NEGOCIA TOT ''LA SANGE'', PRECUM A AVUT ACEL SANGE SI PE MAINILE lui IN ACEA NOAPTE DE 13 SPRE 14 IULIE 2010, DECI, SA-SI POATE NEGOCIA LA SINGE ''SCHIMBUL'' PRIN CARE SA ''CUMPERE'' TACEREA PARINTILOR Madalinei FATA DE ODIOSUL ASASINAT PE CARE L-A COMIS DIMPREUNA CU muma-sa IN ACEA NOAPTE DE 13 SPRE 14 IULIE 2010. Numai in acest fel se poate explica CRASA BATAIE DE JOC APLICATA CU O DEOSEBITA CONSECVENTA DE CATRE acest MONSTRU CU CHIP DE OM, VIZAVI DE NEAMENAJAREA ASA CUM SE CUVINE A MORMANTULUI ARTISTEI Madalina MANOLE SI PRIN CARE MOTIV CAUTA CA IN PERMANENTA SI CU ORICE OCAZIE, SA -SI NEGOCIEZE - ATENTIE! - PROPRIA lui SOARTA, SOARTA UNUI ASASIN FATA DE FATA ACESTOR PARINTI CE ISI STRIGA DUREREA DE PARINTE CARE VEDE CA IN ROMANIA, IN ACEST MOMENT, S-A INSTAURAT DE FACTO, DEPLINA APOCALIPSA A MORALEI. DUMNEZEU NU VREA PIEIREA OMULUI, DUMNEZEU VREA INDREPTAREA OMULUI SI MAI ALES, DUMNEZEU VREA CA OMUL, FATA DE SEMENUL SAU, - ATENTIE! - SA FACA BINELE, ADICA, BINELE PRIN CARE CEL DE LANGA EL, SA SIMTA CA ESTE AJUTAT ATUNCI CAND SE AFLA LA NECAZ. Asa stand lucrurile, se poate pune LOGICA SI MAI ALES CRESTINEASCA INTREBARE? CE FEL DE ''BINE'' I-AI FACUT tu ''petrule'', Madalinei, SOTIA ta, DIN MOMENT CE, ATUNCI CAND PARINTII EI AU VRUT CA SA INTERVINA SI SA ISI DUCA PROPRIA LOR FIICA LA DOCTOR, - ATENTIE! - tu, IN PERMANENTA TE-AI PUS DE-A CURMEZISUL, ADICA, TE-AI OPUS CU INDARJIRE, IAR ACUM, DUPA MOARTEA Madalinei SI DUPA IESIREA LA IVEALA A ADEVARATELOR TALE INTENTII DE A PARVENI CU ORICE PRET, ACUMA SE VEDE DE FAPT ADEVARATUL MOTIV PENTRU CARE ATUNCI, PE CAND SE PUTEA FACE CU ADEVARAT CEVA PENTRU SOTIA ta, Madalina, repet, ATUNCI tu TE OPUNEAI FATA DE PARINTII Madalinei CU O ATAT DE ACERBA INVERSUNARE DE PARCA EI, PARINTII Madalinei i-ar fi vrut moartea si nu CHIAR TU CEL CARE IN LOC DE CONSULTATIE DE SPECIALITATE DIN PARTEA UNOR MEDICI COMPETENTI, AI PREFERAT SA O DUCI LA UN FOARTE DUBIOS VRACI, TOCMAI PENTRU A-TI FACE TIE JOCUL PRIN CARE SA O DAI GATA PE Madalina PENTRU CA IN SFARSIT SA TE VEZI STAPAN PESTE AVEREA LASATA DE EA PRIN COMANDATA ta ''sin(OM)UCIDERE''. De-abia acuma se poate vedea, ca dupa ridicarea ''cetii din dimineata unei zile de OCTOMBRIE'', CE PANA ACUM, METAFORIC VORBIND, A FOST PRECUM CRASELE TALE MINCIUNI SI CARE NE-AU ''ABURIT'' PRECUM O ''CEATA LA MAL'' SI CARE LE-AI DEBITATCU O NERUSINARE DEMNA DE UN FOARTE MARE ESCROC SENTIMENTAL SI FOARTE MARE MITOMAN CE ESTI CAT SI UN FOARTE PERICULOS ASASIN FARA DE SCRUPULE, CARE ESTI SI DEJA SE STIE PE TOT MAPAMONDUL, DECI, DEABIA ACUMA SE POT VEDEA IN TOATA ''SPLENDOAREA'' LOR, TOATE INTENTIILE TALE DE A LUA CU JAPCA TOATA AVEREA ARTISTEI Madalina MANOLE FARA CA MACAR SA-TI PESE CATUSI DE PUTIN SI DE ACEST NEVINOVAT COPIL CE FARA VOIA LUI A NIMERIT INTRE DOI FOARTE PERICULOSI CRIMINALI CE INCA SE MAI AFLA IN LIBERTATE. Deci, din cauza ca nu cumva sa ti se dea DIABOLICUL PLAN peste cap, ca odata cu scaparea Madalinei din ''chingile'' cu care ai prins-o pentru a o EXTERMINA, - ATENTIE, CRIMINALULE! - PRIN DUCEREA DE CATRE PROPRII EI PARINTI LA MEDICUL CARE CU CEA MAI MARE CERTITUDINE I-AR FI DAT DE CAP SI NU LA CAP, ASA CUM A-TI FACUT voi, ADICA tu ''petrule'' si cu muma-ta ''maria'', PENTRU CA PRESCRIINDU-I TRATAMENTUL CEL MAI ADECVAT IN ASEMENEA CAZURI - ATENTIE! - Madalina, MAI MULT CA SIGUR CA AR FI FOST SALVATA DE LA ASA ZISA ''DEPRESIE'' CE NU NEAPARAT TREBUIA CA SA SE LASE SI CU ''sinUCIDERE'', MAI ALES CA, IAR - ATENTIE, DAR ATENTIE MAXIMA! - AVEA PENTRU CE SI MAI ALES PENTRU CINE SA TRAIASCA = COPILUL EI ATAT DE MULT DORIT SI PENTRU CARE ''A BINEVOIT'' A INDURA FOARTE MARI UMILINTE SI DECI, SE POATE CA LOGIC VORBIND, SA TE LEPEZI TOCMAI ACUMA DE TOT CEEA CE AI ASTEPTAT ATATA AMAR DE VREME? NUUUUUUUUUUUU!!!!!!!!!!!!!! ...........NU SE POATEEEEEEEEEEE ASA CEVAAAAAAAA !!!!!!!!!!!!!!!! ...............ESTE IN POTRIVA FIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIRII !!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ............ In aceeasi ordine de idei, dupa ce ca nu le-ai dat voie PARINTILOR EI CA SA INTERVINA LA TIMP - ATENTIE! -, OPUNANDU-TE CU INVERSUNARE, mai ''petrusule'' pietruselule, DIN CARE CAUZA TOT tu ZICI PENTRU CA NU MAI ESTE ''sinUCIGASA'' CARE SA VINA SI SA TE COMBATA IN ALE TALE ABERATII PRECUM CA AVEA O ''DEPRESIE'' CE TAMAN LA MIJLOCUL SAPTAMANII, VEZI DOAMNE, NU-I DADEA PACE, TOT tu VI SI CU UN TUPEU IESIT DIN COMUN, TUPEU CE NUMAI CRIMINALII FARA DE NICIUN SCRUPUL IL POT AVEA, cauti ca dupa ASASINATUL PE CARE L-AI COMIS DIMPREUNA CU muma-ta, - ATENTIE, mai ASASINULE DE MAME! - deci, repet, CAUTI CA DUPA ORIBILA-TI FAPTA, SA II MAI SI CONVINGI PE PARINTII EI, AI Madalinei, PRECUM CA EI AR FI GRESIT DACA O DUCEAU PE FATA LOR LA DOCTOR PENTRU CA DUPA O INVESTIGATIE MEDICALA CA LA CARTE SI NU CU VRACI SI VARCOLACI DE-AI TAI, SA SE FI STABILIT CU CEA MAI MARE CORECTITUDINE, ATAT DIAGNOSTICUL PENTRU ''PROBLEMA'' EI, CAT SI MEDICATIA ADECVATA DIAGNOSTICULUI PUS DE CATRE - ATENTIE, ASASINULE! - M-E-D-I-C SI PROCEDAND IN ACEST FOARTE CORECT MOD, PARINTII EI CAT SI tu, NU ATI FI AVUT DECAT DE CASTIGAT PRIN REPUNEREA PE PICIOARE, CUM SE , MAI ZICE, A FETEI LOR SI NU ASA PRECUM AI VRUT SI AI SI FACUT PANA LA URMA, DE S-A AJUNS UNDE S-A AJUNS, DEOARECE ACEST DEZNODAMANT PRIN CARE tu NU AI VRUT SA O DUCI PE SOTIA ta LA DOCTOR, - ATENTIE, mai CRIMINALULE DE ''petru'' si mai ASASINULE DE MAMA CU COPIL MIC -, deci, repet, ACEST DEZNODAMANT REGIZAT CHIAR DE TINE, - ATENTIE, mai ASASINULE de ''petru'' mircea - SI A FOST EXACT ASA PRECUM AI PREMEDITAT tu TOTUL CA SA CORESPUNDA PERFECT CU ASA ZISELE STARI DE APATIE ALE Madalinei, CAND DE FAPT, tu PE Madalina O DROGAI DIMPREUNA CU muma-ta CU FENOBARBITAL LA GREU, DIN CARE CAUZA ERA ASA DE APATICA SI FARA CHEF DE VIATA, APOI CONTINUAND CU STEROIZII ANABOLIZANTI LA SFARSITUL SAPTAMANII, PENTRU CA, NU-I ASA, ODATA CU DORUL MNADALINEI FATA DE CEL MIC AL EI, SA TE CARE SI PE tine, LIBIDINOSULE, PANA LA mata, DEOARECE SI tie ti-era ''dor'' de cineva, nu? ...ORDINARULE si BANDITULE CARE ESTI SI DEJA TE STIE O LUME-NTREAGA!!! ....daca tot ai spus faptul ca vezi DOAMNE, ti-ai ''riscat libertatea'' pentru a-i procura Madalinei droguri, DE CE NU A-I SPUS SI DESPRE CE FEL DE DROGURI A FOST VORBA, DE A TREBUIT CA SA AFLAM DE LA IML FAPTUL CA LA AUTOPSIA Madalinei, - ATENTIE! - S-AU GASIT IN CORPUL EI, STEROIZI ANABOLIZANTI DE CARE TU CU CERTITUDINE STIAI DIN MOMENT CE CHIAR TOT tu si cu muma-ta I LE-ATI ''ADMINISTRAT'' PE SEST, ADICA, PE ASCUNS, CUM SE MAI SPUNE, ADMINISTRATE PE ASCUNS IN MANCAREA EI SAU IN SUCURILE SAU CAFEAUA PE CARE O BEA PESTE ZI SI ASTA TOCMAI PENTRU A CREA O ALTA - CRASA DIVERSIUNE - PRIN CARE - ATENTIE! - IN PERMANENTA SA FACETI CE VRETI VOI DIN SI CU Madalina SI PROCEDAND IN ACEST FOARTE PERFID MOD, SA O SCOATE SI SA O ARATATI IN FATA OPINIEI PUBLICE, CA CITIND IN SUBSIDIAR, ADICA, JUDECAT DUPA APARENTE, repet, SA O SCOATETI SI SA O ARATATI IN FATA OPINIEI PUBLICE PE Madalina CA FIIND O PERSOANA CE ESTE GREU DE STAPANIT IN PORNIRILE EI ASA ZISE ''DEPRESO-MANIACE'' CAT SI DE ''EXTREMA EXALTARE'' DE TE PUTEA DUCE PE tine, mai BROSCOIULE,sau CALIMERO TRAISTA-N BAT, - ATENTIE! - PRET DE MAI BINE DE 500 KM DUS SI TOT ATATIA INTORS SI ASTA PENTRU CA O INEBUNISE-I CU TINUTUL ACELUI COPIL DEPARTE DE MAMA LUI CE SE AFLA LA OTOPENI SI NU LA BOTOSANI, C-R-I-M-I-N-A-L-U-L-E !!!!!!!!!!!!!!!!!!! Asa ca, avand in vedere faptul ca mai mult ca sigur si pe Madalina - ATENTIE! - O SANTAJAU CU TINEREA COPILULUI EI DEPARTE DE EA, TOT IN ACELASI ORDINAR MOD, II SANTAJEAZA ACUM SI PE PARINTII EI PRIN ACEST COPIL AL FIICEI LOR, - ATENTIE, ASASINULE! de ''petru'' mircea, ACEST ABJECT SANTAJ AL vostru, ADICA, tu ''petrule'' + muma-ta ''maria'', A TINUT PANA LA SARBATORIREA ZILEI EI DE NASTERE, CAND, MAI MULT CA SIGUR ESTE FAPTUL CA Madalina TI-A CERUT CA DE ZIUA EI SA-I ADUCI COPILUL INAPOI PENTRU A STA LA CASA LUI, ADICA, LA OTOPENI SI ASTA CU ATAT MAI MULT CU CAT STIAI CA DE ZIUA Madalinei, URMA SA VINA LA EA PENTRU A SERBA, INSASI PARINTI SI FRATELE EI SI CU COPILUL LUI, MIHAITA, NEPOTELUL MADALINEI, ASA CA, DE DATA ASTA NU MAI AVEAI LOC DE INTORS IN FATA RUDELOR EI CE NU AR FI ADMIS CA COPILUL EI, ADICA AL Madalinei, TOCMAI DE ZIUA EI, SA FIE TINUT LA DISTANTA DE MAMA LUI, ADICA TOCMAI LA Botosani. Insa, cu toate astea, TOT NU TE-AI LASAT IN A-TI PUNE IN APLICARE DIABOLICUL PLAN, - ATENTIE, mai CRIMINALULE! - STIIND PROBABIL CU CEVA TIMP MAI DINAINTE, DE FAPTUL CA Madalina, ODATA CU SARBATORIREA ZILEI EI DE NASTERE DIMPREUNA CU PARINTII EI, VA FOLOSI ACEST PRILEJ PENTRU CA FIIND TOTI STRANSI LA UN LOC, SA ISI EXPRIME MAI MULT SAU MAI PUTIN VOALAT, DAR -ATENTIE! - IN PLEN, ADICA DE FATA CU TOTI CEI DIN FAMILIA EI, INTENTIA EI DE A DIVORTA DE TINE, DEOARECE A OBSERVAT PREA BINE PRECUM CA O TERORIZAI, IAR EA FIIND O FIINTA MULT PREA FINUTA IN COMPARATIE CU TINE, UN MONSTRU CU CHIP DE OM, NU A FACUT SCANDAL PANA IN ACEA ZI, ZIUA CE URMA SA SI-O SARBATOREASCA, IAR ODATA CU ACEASTA ZI, CE TI-AI ZIS TU mai ''petrule'', mai CRIMINALULE, IA SA NU MAI APUCE Madalina SA ISI ANUNTE IN MOD OFICIAL AI EI PARINTI DE IMINENTUL DIVORT DE mine, PENTRU CA IN ACEST FEL, VOI FI DECONSPIRAT IN A NU MAI PUTEA ATENTA LA VIATA EI, STIINDU-SE DEJA CA IN MOMENTUL CAND TOTI VOR AFLA DE INTENTIA Madalinei DE A DIVORTA DE mine, ADICA DE tine ''petrule'', mai ASASINULE - ATENTIE MAXIMA, mai CRIMINALULE! - SI CASCA BINE OCHII AIA PE CARE-I CHISI DE CUM AI OCAZIA DE A MAI PROSTII PE CATE CINEVA, asa precum spuneam, sa revenim si sa continuam IN A SPUNE CA, IN MOMENTUL CAND S-AR FI AFLAT DE IMINENTUL DIVORT AL Madalinei DE el, puickul de CALIMERO TRAISTA-N BAT, AR FI FOST FOARTE CLAR PENTRU TOATA LUMEA FAPTUL CA DACA TOTUSI SE MAI PUTEA PRODUCE ACEA ''sin UCIDERE'' A Madalinei, - ATENTIE MAXIMA, mai ''petrusule'' ASASINULE! - TOTI CEI DIN FAMILIA EI AR FI AVUT ARGUMENTE FOARTE SERIOASE CARE SA IL INDICE PE SOTUL EI CA FIIND CHIAR CEL CE A OMORAT-O PE FATA LOR, Madalina, STIIND CA IN PREALABIL, FATA LOR, AR FI VRUT CA SA DIVORTEZE DE el, IAR ACEST LUCRU - ATENTIE, mai CRIMINALULE de ''petrusel''! - AR FI CONSTITUIT UN FOARTE BUN MOTIV DE AL CONSIDERA PE SOT CA FIIND CHIAR ASASINUL PROPRIEI lui SOTI, TINAND CONT SI DE AVEREA DE CARE DISPUNEA Madalina. In concluzie, acesti DOI CALAI AI ARTISTEI Madalina MANOLE, AU AVUT CU MULT TIMP INAINTE DE ZIUA Madalinei, UN PLAN FOARTE BINE PUS LA PUNCT SI CARE CHIAR DACA AR FI VENIT soacra, CHIAR DE N-AR FI VENIT soacra Madalinei CU COPILUL EI LA OTOPENI IN ACEA NOAPTE DE DINAINTEA INTREVEDERII Madalinei CU PARINTII EI, - ATENTIE MAXIMA! - CEI DOI STIIND DINAINTE CE ANUME SE VA DISCUTA CU PRIVIRE LA DIVORTUL Madalinei, NU AU MAI STAT PE GANDURI PENTRU CA PROCEDAND IN ACEST FEL, AR FI RISCAT CA ODATA CU AFLAREA DE CATRE TOTI CEI DIN FAMILIA EI DE IMINENTUL DIVORT, ''petru'' + ''maria'' mircea, acesti DOI ASASINI CU SANGE RECE CA DE REPTILA, - ATENTIE! - NU AR MAI FI AVUT NICIO SANSA IN A-SI DUCE PLANUL DE SUBITA INBOGATIRE PRIN ASASINAREA ARTISTEI Madalina MANOLE, PANA LA CAPAT, ADICA ''sin(OM) UCIDEREA'' Madalinei SI CA MAI APOI SA RAMANA STAPANI SI PESTE TOATA AVEREA EI, - ATENTIE, mai CRIMINALILOR de ''petru'' mircea + ''maria''mircea - ASA CUM SUNT IN MOMENTUL DE FATA. ...................TE PUP PE SUFLET .......M-A-D-A-L-I-N-A
scris de NUMELE la ora 21:15 in data 15.11.2011
daca ramanea cu Serban Georgescu si acum era in viata Madalina.Serban G a fost un mare compozitor , un om cu suflet mare care a iubit o si a avut grija de ea dar "ceasul rau,pisica neagra" ......,Serban a fost si este sufletul pereche al Madalinei acum in sfarsit sunt impreuna DUMNEZEU SA I ODIHNEASCA!
scris de NUMELE la ora 21:07 in data 15.11.2011
VA DATI SEAMA CA EI FACUSERA MULTE MAGARII SI MARLANII, PANA AU DETERMINAT-O PE MADALINA SA-I ASEMENE UNOR CAINI...//// STITI CA MADALINA ERA OM DE CARACTER SI NU FACEA AFIRMATII GRATUITE, EA NU SE BAGA AIUREA, NU COMENTA -NU CRITICA, INSA JAGARDELELE INCEPUSERA SA SE DEA RAU DE TOT IN STAMBA SI SA FACA DUPA CAPUL LOR ....INCEPUSERA SA ''LATRE'' , SA SE BAGE EI UNDE NU ERA TREABA LOR, SA SE IA DE EA ...FEL DE FEL DE 'FAZE' SI 'SCENE' ...'NASOALE'...VENITE CA DE LA NISTE OAMENI DE DOI BANI....CARE AU FOST IN STARE CHIAR SA II BAE OTRAVA PE GAT....DECI 'VAZUSE' EA CU CINE AVEA DE-A FACE...OF....// MARE GHINION A AVUT MADALINA NOASTRA....
scris de NUMELE la ora 20:59 in data 15.11.2011
SINGURUL PSIHOPAT CARE CU UN TUPEU JEGOS ,II JIGNESTE PE CEI CARE AU IUBIT O PE MADALINA SI CARE vor sa afle adevarul mortii suspecte a artistei(NU BALIVERNELE SI MINCIUNIILE SPUSE de "sotul iubitor" cu scopul de a ne "tine mintea ocupata") asa,DECI SINGURUL PSIHOPAT DE LA COMENTARII este CRIMINALUL ODIOS NEMERNIC SI SECTANT ASA CA ,daca "TI E FRICUTZA" DU TE LA MAMI ,MAMI LA BOTO SI BAGA TE SUB FUSTA EI ,DE SCUFITZA ROSIE .......APROPO ,DE CE IN ZIUA INMORMATARII MADALINEI HOASCA ERA IMBRACATA IN ROSU???????CE VROIA SA ARATE???CA A CASTIGAT????CA A reusit sa o termine definitiv pe Madalina?????FAMILIE DE HOTI SI ASASINI ,SFARSITUL VOSTRU E MAI APROAPE DE CAT CREDETI.......LA PUSCARIE CU VOI!!!
scris de NUMELE la ora 20:39 in data 15.11.2011
vedeti?? dumnezeu a facut sa ramana dovada pe net acest moment cu 'inceputul' ..sinUCIDERII
scris de NUMELE la ora 20:38 in data 15.11.2011
http://youtu.be/E1QcbkpM7xo // la momentul . 1.20, SE INTREABA TOTI IN STUDIO CE AVEA PETRU CU ACEA DATA DE 11 MAI,..CA PETRU SARE IMADIAT IN DECLARATIE LA ACEA EMISIUNE...MAI LA FINAL, SI IN DECLARATIA 'D-NEI MIRCEA' SE VORBESTE DESPRE ACEA ZI...SI IARA SE INTREABA OAMENII DE ACOLO.....''CE S-A INTAMPLAT LA RAZVAN SI DANI??? CE S-A INTAMPLAT IMEDIAT DUP[A RAZVAN SI DANI????"" CE S-A INTAMPLAT??? CAINELE MARE SI RAU A LATRAT IN TELEFONUL EI IN SECUNDA 2, FACAND-O UNA CU PAMANTUL...VEDETI SI MOMENTUL 2.54.....
scris de HA HA HA !!!PREA MULT TIMP LIBER la ora 20:32 in data 15.11.2011
TI E FRICA CA TE INTREC CUMVA LA COMENTARII_???????DAR TU DE CE NU TI POSTEZI NUMELE ?????NUMELE ADEVARAT A???POSTEZ PAREREA MEA PERSONALA DACA NU TI CONVINE DU TE PE ALT SITE SI NU MAI CITI AICI........PAREREA MEA ESTE CA petru m si molda,asa cum o numea si Madalina pe cateaua din boto,sunt criminalii Madalinei....TE REGASESTI IN ACESTE CUVINTE CUMVA?????TE SIMTI CU MUSCA PE CACIULA?????????IMPORTANT ESTE CA EU NU AM OMORAT PE NIMENI ,PE CAND SCHIZOFRENIKUL DE pui de molda da...... SA FI TAMPIT NU SE PLATESTE CU INCHISOAREA,PE CAND SA OMORI UN OM, CU SANGE RECE DA......
scris de NUMELE la ora 20:29 in data 15.11.2011
CAINELE ACELA MARE E F F F RAU, SI EU L-AM VAZUT MARAIND S URLAND FIOROS PE LA MARUTA....OAU..~~~~~~~~~~ALOOOOOOOOOOOO.......HINGHERIIIIIIIIIIIIIII.....................................LUATI-L MAI PE CAINELE CRIMINAL !!!!
scris de NUMELE la ora 20:27 in data 15.11.2011
http://neatza.a1.ro/invitati/Madalina-Manole-un-nou-album_2321.html // IA VEDETI VOI PE FINAL CE ZICEA MADALINA DE CELE '2 PERSONAJE' DE LA EA DE-ACASA??? VEDETI??!! CICA ACEA ZI E ZIUA FATIDICA, CAND, DOAR CE A IESIT DE LA RAZVAN SI DANI,...''CEVA' S-A INTAMPLAT CU EA SI NU A MAI AJUNS A 2-A ZI SA LANSEZE ALBUMUL ACELA' O9 MADALINA MANOLE''..... CE S-O FI INTAMPLAT??? UN CAINE MARE A SARIT SA O RUPA..UN CAINE CU ASPECT UMAN, SI CU STATIUNE BIPEDA ....CELALALT CAINE...SI EL SE ALERTASE SI LATRA SE DE AUZEA PANA LA PARINTII MADALINEI, CARORA LE-A ZIS CA DACA VREA SA SE OMOARE...ETC.../// APROPO!!! ACEL CAINE MARE SI F F F F RAU ..ESTE IMBARLIGAT atenie la neatentie!! iertati-ma d-le dezvaluitor ca va citez mereu...-CU O CATEA CARE ERA LA INMORMANTAREA EI,...''CU COADA PE SUS''....SE ADULMECA CU EL...ASTEPTAU SA 'SE TERMINE ODATA' POVESTEA ''' FETEI DRAGI''....
scris de NUMELE la ora 20:17 in data 15.11.2011
ceea ce facea acest "sot iubitor "cu Madalina se cheama SANTAJ SENTIMENTAL......sunt sigura ca asa i facea si Madalinei ,cum facea pe la maruta racnete zbierete iar ,ea se lasa pagubasa si decat sa se puna cu nebunu mai bine se conforma ...A VAZUT O TARA INTREAGA CE FEL DE PERSOANA ESTE ACEST IMPOSTOR NU??? Probabil a stat MADALINA si la rabdat pe acest psihopat iar,cand a vazut ca el devine din ce in ce mai nemernic si nu se schimba in bine deloc ,a vrut sa divorteze si urmarea acestei decizii pe care o luase Madalina am vazut o cu totii nu?????TRUPUL EI IN SACUL DE LA MORGA SCOS DIN CASA CE O CONSTRUISE CU MULTA DRAGOSTE PENTRU COPILASUL EI.......
scris de PREA MULT TIMP LIBER la ora 20:15 in data 15.11.2011
tu asta de scrii cu NUMELE - n-ai imaginatie, sau nu vrei sa se afle cine e psihopatul prezent non-stop in comentarii. Alte cuvinte nu mai ai in vocabular decat MOLDA, CRIMINAL, ODIOS, NEMERNICI, SECTANT. Dar ca tu est tampit te-ai gandit ?
scris de NUMELE la ora 20:03 in data 15.11.2011
"CAINII DE STRADA" ,molda si puiu au sfasiat o pe Madalina Manole ,nu le a pasat ca are un ingeras de crescut....DOAMNE CAT DE NEMERNICI SA FIE ???astia nu s oameni sunt "creaturiile satanei" si vor muri in chinuri groaznice pentru oribila crima comisa....Daca Madalina era cu SG cu siguranta mai traia si acum dar,a avut ghinionul sa i iasa acest satana de petru m in cale ....PACAT ,MARE PACAT CA A DAT PESTE UN MONSTRU ......
scris de AOLEO la ora 19:48 in data 15.11.2011
si daca s-a sacrificat, purtat, ocrotit, de ce l-a trantit la Botosani suprema mama iubitoare ? De ce conducea pana la Botosani si nu pana la Ploiesti ? conducea cu forta ? Se ducea la repetitii cu forta ? Sunt fotografii cu ei doi in masina, ea conducand si nu avea calus in gura, nu era legata, nu era taiata cu cutitul, nu-i lipsea o mana, un picior. Cand el se ducea la lucru ea nu putea sa se duca glont la Politie ? Ce, nu-i intra cheia in contact, era handicapata, n-avea telefon ? Tu te-ai duce sa dai o laba pentru dorinta sotiei tale de a avea un copil. Nu cred, ai schimba-o pe principiul vaca de prasila, are balta peste. Pentru a avea un copil exista doar hai cracanarea, hata-hata, NATURAL mosule !. La satisfactie inainte. Ori gaura, ori nimic.
scris de NUMELE la ora 19:37 in data 15.11.2011
SI cine are obrajii bucalati? baba de la boto? pai alunita nu era obligatoriu s-o aiba si el, iar fruntea bombata ,ochii, nasul,e din parte familiei ei daca nu chiar a lui SG...... ORICUM CU VOI CEI CARE L-ATI SECHESTRAT NU SEAMANA!!! acuma de talie ce sa vorbim, daca il indopati o sa fie ca taica-su adoptiv,,, sau ca si cel natural ca tot masiv era,,,,
scris de NUMELE la ora 19:26 in data 15.11.2011
si chiar daca MM ar fi fost mama purtatoare, dar s-a chinuit sa-i de-a nastere acelui copilas, l-a cerscut in burtica ei, care nu era plina cu rahat ca a lui , care cand merge sa se usureze crede ca asa se nasc copii,,, nu, ea a purtat un om in ea,,, i-a asigurat viata in trupul ei , e mama eroina , a indurat dureri de nesuportat, pe cand pe el ce l-a durut? mana cand si-o freca la rece? Foarte bine a punctat d. Manole,,, el ca suflet pereche ce s-a declarat, nu trebuia s-o lase ca sa se supuna la acele chinuri, mai bine o convingea sa adopte un copilas , dar lui nu i-a pasat de ea deloc, iar faptul ca ea a facut un copil cu orice pret , tot lui i.-a cazut bine la mana , ca acuma il foloseste ca scut pentru asi ascunde fapta criminala.....Problema e alta,problema este ca el a declarat multe, care se bat cap in cap, mai ales a zis cu gura lui la inmormantare ca nu ea este de vina, dar dupa, a uitat sa spuna cine este totusi de vina? dupa inmormantare a inceput s-o faca dementa, posedata , care trebuia sa se opreasca aici? a incercat sa-i acuze pe parintii ei, a tunat si fulgerat pe la Maruta,, dar nici o lamurire clara de ce si penrtu ce a murit Madalina, doar el stie ca doar el a fost acolo, doar el este vinovat si doar el trebuie sa raspunda......
scris de Pe cuvantul tau la ora 19:23 in data 15.11.2011
Ca seamana perfect cu Madalina ? LA CE ? Care-i partea care seamana cel mai mult ? SPECIFICA, ca ai fost la Botosani, l-ai dezbracat, are culoarea pielii ei, semnele ei pe corp, picioarele ei, talia ei subtire, alunita in coltul gurii, si obrajii bucalati ca ea, nu-i asa. Da exemple sa ne lamuresti, ca noi suntem cu aprecierea fizionomiilor cam in plop. Spune dupa ce te-ai ghidat cand ai facut aprecierea asta ?
scris de NUMELE la ora 19:12 in data 15.11.2011
PARINTII MADALINEI SUNT NISTE OAMENI MINUNATI,CINE NU A IUBIT-O PE MADALINA CU ADEVARAT NU POATE SA-I RESPECTE PE PARINTII.MADALINA III DIVINIZA PE PARINTII,EI AU FACUT TOTUL CA NOI S-O ASCULTAM S-O IUBIM,SA-I IUBIM CANTECELE.SI NOI ACUM TREBUIE SA-I AJUTAM PE PARINTII SI SA NE RUGAM PENTRU MADALINA NOASTRA DRAGA.
scris de NUMELE la ora 19:03 in data 15.11.2011
Ba , tu asta de la ora 18:09, tu despre familia ei vb ca au crezut ca isi pot asigura viitorul? sau despre buhaiul de balta? Daca despre a parintilor, pai VIKY , chiar a fost geniala, cand a zis ca voi sunteti pe invers si vb despre altii cu masura purtarii si gandirii voastre, ganditi despre altii culmea taman ce faceti voi, urlati ca aia vor averea , dar voi ati si pus stapanaire pe tot, ziceti ca astea mint ,iar minciunile voastre sunt deja celebre,,, asta ce faceti voi se numeste manipuilare, dar asta va mers doar cu MM ,,,cu altii nu va mai merge.. daca ati fi nevinovati, ati sta asa de calmi si nu v-ar interesa deloc ce fac alde MANOLE, pana la urma e fata lor si au dreptul sa lupte....
scris de NUMELE la ora 18:52 in data 15.11.2011
da oare cine minte?, sotii manole , nici intr-un caz,,, ei isi aduc aminte doar crampee din viata fetei lor, dar inca nimic din ce au zis ei nu s-a dovedit minciuna, pe cand mitomanul a mintit in declartaii, si el si ma-sa au spus numai minciuni, asa ca lasati oamenii in pace sa-si caute dreptatea , ca sotul ei e nevinovat cum sunt si eu feceoara,,,cand esti nevinovat altfel te comporti si nu te folosesti de santaj ca sa inchizi guri.... V-au gasit cu un cadavru in casa, sunteti primii suspecti de omor, pana nu se va face o ancheta ca la carte nimeni nu va va crede ca nu ati avut amestec in moartea artistei...
scris de NUMELE la ora 18:44 in data 15.11.2011
@O alta idee : copilul seamana perfect cu Madalina, este al ei 100%! In schimb, cu nemernicul nu seamana deloc!
scris de O alta idee la ora 18:37 in data 15.11.2011
Dar domnul Manole, inca nu l-ati dat in judecata pe doctorul Marinescu ? Sa ne spuna ce material a folosit la procedura. Sa nu fi incurcat si ovulelel, mai stii amorul artei ? Sa nu aflam cumva ca fetita dumitale n-a fost decat o mama surogat, o purtatoare. Altfel de ce nu te-ai fi dus pana acum pe la spital sa-l intrebi ce si cum, a cui a fost sperma, cand s-a facut inseminare s.a., ca drumuri la Bucuresti ai avut drept destule. Faceti testul ADN al copilului, sa fim siguri ca e al ei, ca altfel va compatimim degeaba ca nu va vedeti nepotul.
scris de PERSEVERENT la ora 18:23 in data 15.11.2011
PARCA-I LA UN CONCURS..."CINE MINTE CASTIGA"
scris de NUMELE la ora 18:10 in data 15.11.2011
Marian pana cand nu recuzati procurorul nu se va face lumina in cazul Madalinei! Nu fiti naivi, procurorul a facut greseli grave in ancheta si in rezolutie, greseli pe care daca ar fi sa le remedieze ar insemna sa le recunoasca! Acest lucru nu-l va face niciodata! Finalul reanchetei va fi acelasi! Voi nu vedeti ca in 2 saptamani de la audierea domnului Manole nu a facut nimic? Pana acum avea timp sa-i reaudieze pe toti impicatii! Inclusiv pe asistenta de la salvare, pe medicul de la 112 care nu aveau voie sa se atinga de un cadavru in rigor-mortis.. Luati taurul de coarne fiindca aici a fost un complot! Aici este o crima regizata nu o sinucidere! Luati in considerare faptul ca procurorul a scris in rezolutie pozitia gresita in care a fost gasita Madalina si minciuna crasa cu paracetamolul! Iar implicarea adinei orasteanu este evidenta, sandica statea la inmormantare in spatele domnului Manole pentru a asculta ceea ce spune !
scris de MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE la ora 18:09 in data 15.11.2011
SEMENI VANT, CULEGI FURTUNA.... AU CREZUT CA ISI POT ASIGURA VIITORUL CU CEVA MINCIUNI SI NISCAIVA ACUZATII FALSE .
scris de Psihologul Lucian Iordanescu spunea pentru ziarul "Adevarul" la ora 17:52 in data 15.11.2011
„Adevărul": Când aţi fost contactat de Mădălina şi de ce? Lucian Iordănescu: M-am întâlnit o singură dată cu Mădălina, la sfârşitul lunii mai, în 2003. M-a sunat o doamnă care s-a recomandat Magda şi mi-a dat întâlnire, pe înserate, la intrarea în Parcul Carol. Nu voia să fie văzută. Discuţia telefonică a fost: «Bună ziua, domnul psiholog Iordănescu? Ştiu că vă ocupaţi de parapsihologie. Mă numesc Magda şi aş vrea să avem o mică discuţie». Nu am recunoscut-o după voce. M-am gândit că este o problemă mai delicată şi mi s-a mai întâmplat ca cei care se feresc de familie să ceară discreţie. Ce anume voia să afle? Despre blestem, cum acţionează, dacă e adevărat, cum se poate contracara. Citise că sunt forţe din magia neagră pe care dacă le foloseşti, cu o anumită tehnică, poţi să-l contraataci pe cel care a făcut blestemul. Era foarte curioasă - din întrebările scormonitoare pe care mi le punea, cu precădere legate de magia neagră. Nu i-am dat multe detalii, dar i-am explicat că ezoterismul se subordonează unor principii. Adevarul :"Cum a ajuns să fie interesată de blestem?" Mi-a spus de insuccesele ei în viaţă, inclusiv divorţul de Şerban Georgescu, a vorbit despre nişte neînţelegeri în familie şi că sunt o sumedenie de momente şi necazuri pe care le punea pe seama acestui blestem. Nu am insistat să intru în intimitatea ei, la un om care vine să se confeseze nu e bine să-l presezi, se inhibă. LASA SA SE INTELEAGA CA BLESTEMUL RESPECTIV VINE DE UNDEVA DIN FAMILIE, DE LA O PERSOANA, DAR NU MI-A DESCRIS CA A VAZUT ELEMENTE CARE SA SUSTINA BLESTEMUL CARE,ODATA LANSAT DUPA CE SE FACE RITUALUL, ISI CONTINUA CURSUL FARA SA-L MAI SUSTII RITUALIC SI MERGE CAM NOUA GENERATII. CONVINGEREA EI ERA BBLESTEMUL. CE SPUNEA MADALINA DESPRE FAMILIA EI? AM INTELES CA ERAINTR-UN CONFLICT CU MAMA EISI CA INCA DIN COPILARIE AR FI FOST FOARTE STRICT CENZURATA .MAI MULT, CA I-AR FI APLICAT SANCTIUNI CORPORALE ,CA O BATEAU.MI-A SPUS:: „AU FOST DURI CU MINE". AM INTREBAT-O , FIZIC?A RASPUNS: „DA". PARINTII ERAU FOARTE RIGIZIi. MAI INGADUITOR ERA TATAL. PAREA CA NICI ACUM , LA VARSTA EI, CORDONUL OMBILICAL NU SE TAIASE. ERA DEPENDENTA DE MAMA EI CARE O SI DIRIJA. DIN EXTERIOR , PAREA O FATA GRIJULIE CU FAMILIA EI, DAR REZULTA CA EI II CONDUCEAU VIATA. Cum s-a încheiat discuţia cu Mădălina? Aproape un minut a meditat, s-a ridicat brusc şi mi-a zis că va trebui să mai discutăm pentru că mai are nelămuriri şi că o să-mi spună mai multe. Nu m-a mai sunat niciodată...
scris de NUMELE la ora 17:24 in data 15.11.2011
Inca un indiciu ca Madalina era foarte apropiata de parintii sai ! Distinse companion ! Bineinteles ca vorbim cu TATII ! Eu - ca FEMININA - am vorbit cu tatal meu special, adevarat si profesionist ( " Dumnezeu sa-l tina in dreapta Sa ! ") , adica - mai bine-zis - , el m-a abordat -inca din ziua, cand a aflat ca am period, pe la 12 ani ! Mi-a spus multe treburi - ca tată -si m-a mai, si speriat, zicand - mi : " Fii atenta, tata, ca, din aceasta clipa, daca stai pe un scaun unde a stat un barbat, RAMAI GRAVIDA ! " [ Erau anii 1960 ! ] Tot tatal meu - ca FECIOARA - , pe langa alte indicatii- variable ultranormale ( adica sa nu-i placa sa BEA; sa nu se uite dupa altele; sa nu fie legat de fusta mamei s.a.m.d.), m-a invatat cum sa-mi aleg un SOT adevarat: 1) sa - i placa DANSUL ( nu sa cada sub masa de oboseala la vreo nunta) si 2) sa-l simt ca e HARNIC si ca-i place sa trudeasca, pe langa "cireasa pe tort" , adica 3) sa-l simt ca MA IUBESTE SINCER si - neaparat, 4) sa-l tin "sub lupa" vreo 2-3 ani !!! Abia dupa ce l-am prezentat parintilor pe cel ales - actualul meu sot - , TATA a simtiut ca am ales ce trebuie si ca "ma merita ! " Asta nu inseamna ca MAMA nu m-a tot invatat ce sa fac cu viata mea, dar...stiti cum este....mama e mama...ea te bate toata ziua...ea te pupa toata ziua....Copilul are mai multa incredere si teama in TATA.... tata e tata...ce mai incoa si-ncolo ! Cand o zice TATA ceva, e LEGE ! Asa a fost la noi - la mine si la sora mea ! Am o varsta si - la vremea mea - , nu se umbla dupa averi ! Si parintii, si fetele voiau un CUIB si un OM langa ele ! Un SOT adevarat si neaparat 2 copii ! Unul dupa altul "ca sa scapi" de dulcele supliciu al noptilor pierdute cu bebelusii ! Astia sunt TATII profesionisti - care se implica - in toate zonele speciale ale copilului lor! Si maritata, tata - cand era bine-dispus - a mai dat apropo- uri : daca e.... ..BINE si se exprima metaforic:" Fata mea, te mai urca < X > la Curcubeu ? "..." Da, tati, stai linistit ! E OK ! " Deci, jena filosofico-patologica - in acest caz - , apartine Feudalismului acela dezvolytat ! E toata un FALSET, stimate Companion ! Dar, exista un DAR ! Aceasta atitudine / discutie o au NUMAI Tatii & Sotii & Barbatii adevarati ! Cei care - incepand cu ei - , stiu CE E FEMEIA si cum trebuie sa te comporti cu SOTIA ta ca sa fie IMPLINITA ! Jena, rusinea etc. o manifesta barbatii-surogat; cei care nu cunosc " politica satisfactiei in cuplu"; cei care isi folosesc sotia doar ca privata ECO; doar ca " recipient de scapari freundiene " ! Si.... atat ! Tot tata mi-a spus:" Tata, daca nu esti implinita ( n-a zis niciodata ... FERCITA ! ), 12 copii daca ai cu el, lasa-l ! Te ajutam noi sa-i cresti! Tu sa fii implinita ! Asta vrem noi ! " Sigur ca - daca apare un barbat adevarat - , din orgoliu - alti barbati se simt frustrati ! Cine a avut FATA si n-a stat de vorba cu fiica lor, a gresit amarnic ! [ Am uitat sa spun ca, toate aceste dixcutii erau in prezenta mame i mama debuta discutiia, iar tata o continua si dadea verdicte ! ] Bravo, Dle ION MANOLE ! Asa era, si Tatal meu, numai ca eu am avut un DESTIN, cum putine femei au avut in lumea asta ! Si poate, nu era asa implinit, daca un TATA eminent nu ma cultiva si nu ma alfabetiza in tainele mariajului ! Eu simt ca mi-am deviat DESTINUL numai datorita implicarii tatalui meu. Ca FECIOARA, poate ca NIMIC nu mi-am dorit mai mult decat sa nu-l deceptionez pe tatal meu ! O viata intreaga - de fetita, de eleva si de studenta - mi-am dorit un SOT ca TATA! si.... l-am gasit ! Si tin de el, si acum ...."ca de coliva ! " Doamne, ajuta la toata lumea ! Pe de alta parte, sunt milioane de mame care sunt - si tata la casa lor - , deci, si SEXOLOG pentru baiatul lor, intrucat un TATA "avoirton" -- vezi Doamne!...i-e jena ...sa stea de vorba cu fiul lor despre sexologie si sa-i fereasca de complicatii ! Vorbim, si cu copii nostri-puberi - ca sa-i informam noi ce si cum, iar cu tatii, ca sa le calman sufletul sau sa le cimentam ideea ca - nu amorul ne-a determinat sa mai incercam o a II-a CASATORIE - , ci viata DE cuib, MINUNATA VIATA IN TANDEM, FIE EL SI NEMERNIC ! DISTINSE COMPANION, SUNT oameni ADEVARATI pe lumea asta, care - DACA AU MAI FOST CASATORITI - , NU POT FIINTA SOLO !!! N-au AER ! La fel, s-a intamplat cu M.M. Ea, fata " de cuib" si-a dorit C U I B , chiar daca stia ca tipul n-are ce-i trebuie; cu atat mai mult trebuie condamnata sau apreciata sau apreciata....ca n-a vrut musai amor....a vrut un CUIB, iar TIPUL i s-a parut ca ar putea sta alaturi de ea, comportandu-se impecabil, inainte de ACTE ! Chiar FAMILIA s-a minunat CE OM este acest p.m.!!! Inainte de PAPIRUS !
scris de NUMELE la ora 17:06 in data 15.11.2011
Nu este nimic anapota, tocmai asta vb ca ea era foarte apropiata de pairntii ei si vorbea cu ei si intimitati, chiar daca malacul cel psihopat dorea sa ne convinga ca ea a fost doar maltratata in familie si de asta a ajuns o mare cantareata, iar el cel pe care l-a crescut ma-sa atat de frumos si bine a ajuns sa caute femei cu avere ca sa le dea la cap sa se imbogateasca,,,asta nu-i va ierta nimeni ,nu doar parintii ei, asta nu-i va ierta nimeni ca s-a insurat cu ea dpar ca sa puna mana pe avere,,, nimic din ce ar fi un sot pentru o femeie nu a fost , nici grijuliu , nici protector, si nici fidel.......
scris de NUMELE la ora 16:58 in data 15.11.2011
da, Mariane, e clar , noi am inteles demult ca cazul s-a musamalizat fara pic de remuscare, chiar daca ei tipa ca au fost scosi curati de prima ancheta, aia nu a fost o ancheta, asta poate spune si un copil,,,e clar ca acea Adina ,sora celei din cauza carei sora ta zace in mormant, s-a staruit mult, poate sunt din cercul ei de prieteni toti cei care erau acolo, si cazul s-a investigat ca in familie, las-ca trece si asa!!!Dar mai mult ei au mizat ca va ia tot , toate resursele ce au apartinut MM, iar voi din lipsa de resurse o sa cedati.....SI ttotusi adevarul , cat de crud n-ar fi trebuie spus gol glolut, si nu minciuni si povesti cu ingeri rataciti,, In primul rand Petru trebuie sa spuna de ce s-a ajuns aici, de ce ea era atat de izolata si singura? ce a mai dorit el sa faca din MM la peste 40 de ani mare vedeta? sa de-a lovitura? de ce nu a lasat-o sa stea acasa un an sa-si cresca copilul si el sa munceasca? cum a protejat-o de sarcina aia grea si traumatizanta? sau ce el era profitorul si nu l-a interesat ca si Madalina era om , ca avea si ea limite, de rau de bine nu mureau de foame, si trebuia sa puna el osul la munca si ea sa se mai odihnit,,, dar cel mai vinovat este ca a bagat-o si pe ma-sa in casa Madalinei, acea harca mu avea nici un drept sa-i calce pragul,, nici unul,,,,,,
scris de NUMELE la ora 16:24 in data 15.11.2011
@MARIAN MANOLE: E=MAILUL LUI VIKY E FFFFF.SIMPLU,ADICA NUMELE@YAHOO.COM....A APARUT ODATA PE AICI DIN GRESEALA LA O REPOSTARE DE COMMENT
scris de MARIAN MANOLE la ora 15:56 in data 15.11.2011
ASTA NU INSEAMNA CA O SA NE OPRIM DIN LUPTA NOASTRA DE A DEMONSTRA ORGANELOR DE ANCHETA CA MADALINA MANOLE NU S-A SINUCIS,CI A FOST OMORATA DE NUMITII PETRU MIRCEA,SOT SI MARIA MIRCEA,SOACRA IUBITOARE.POSIBIL CA IN ACEEA NOAPTE,SAU SPRE DIMINEATA,SA FII FOST SI ALTE PERSOANE.
scris de MARIAN MANOLE la ora 15:39 in data 15.11.2011
OAMENI BUNI,IN PROCESUL VERBAL DE CERCETARE LA FATA LOCULUI INTOCMIT DE PROCURORUL MOLDOVAN,IMPREUNA CU PROCUROAREA RUXANDRA IONESCU IN DATA DE 14.07.2010,FIGUREAZA,CA SPECIALISTI DIN CADRUL IPJ ILFOV MAI MULTE NUME DE COMISARI,AGENTI PRINCIPALI,INSPECTORI PRINCIPALI SI ALTI SPECIALISTI CRIMINALISTI DIN CADRULIGPR-DIC,SPECIALISTI CARE S-AU OCUPAT IN DIMINEATA RESPECTIVA CU CERCETARILE LA FATA LOCULUI. PRINTRE ACESTI SPECIALISTI CRIMINALISTI S-A AFLAT SI INSPECTOR PRINCIPAL ADINA ORASTEANU. DACA ACEASTA ADINA ORASTEANU ESTE SORA LUI GEORGETA SANDICA ORASTEANU, ALIAS CATALINA,BLONDA CREATURII SLINOASE DE LA OTOPENI SAU RUDA CU EA,SE SUBANTELEGE OAMENI BUNI DE CE CRIMINALII AFLATI IN CASA SURORII MELE,DORM LINISTITI,MANANCA FARA NODURI,IN GENERAL,ISI VAD LINISTITI DE VIATA LOR,FARA PIC DE REMUSCARI. AM SPUS-O DE ANUL TRECUT,IN ACELE ZILE BLESTEMATE CAND SORA MEA INTRA IN PAMANT PENTRU VESNICIE , MA REPET SI ACUM:CRIMINALII DE LA OTOPENI,CARE AU MAINILE MANJITE CU SAGELE SURORII MELE, AU SPATELE ASIGURAT. INTR-O TARA NORMALA,CU O JUSTITIE CORECTA,CELE DOUA PERSONAJE AFLATE IN CASA, IN NOAPTEA CU PRICINA,CREATURILE MIRCEA,AR FII TREBUIT SA FIE SUSPECTE DE CRIMA SI ANCHETATE CA LA CARTE .SE PREA POATE CA IN SPATELE LOR SA FIE OAMENI PUTERNICI,CU INFLUENTA,CARE SA-I PROTEJEZE SI SA LE ASIGURE LINISTEA,IAR NOI,FAM.MANOLE SI VOI,TOTI CEI CARE VRETI SA AFLAM ADEVARUL MORTII MADALINEI MANOLE,SA NE ZBATEM IN VAN.CA O COMPARATIE,ESTE FOARTE GREU SA INOTI IMPOTRIVA CURENTULUI,CU ATAT MAI GREU SA LUPTI IMPOTRIVA UNUI SISTEM CORUPT. POATE ACEST PETRU MIRCEA SI CLANUL LUI FAC PARTE DINTR-O SECTA CU RADACINI PUTERNICE IN DIFERITE DOMENII DIN ROMANIA,POATE OR FII MASONI SAU DE CE NU,POATE AU STELE PE UMERI SAU PE PIEPT.TOATE ACESTEA SUNT NISTE SUPOZITII DE-ALE NOASTRE,CERT ESTE CA AU SPATELE ASIGURAT.SI NU NEAPARAT DE BODYGOARZII FIRMEI DE PAZA CU CARE SE AFISEAZA.
scris de Liliana R. la ora 15:03 in data 15.11.2011
EXISTA UN CONT PE FACEBOOK, MADALINA MANOLE CU 166 DE PERSOANE. AM FOST FOARTE INTRIGATA SA CONSTAT CA SUNT POSTATE FOTOGRAFII CU MADALINA SI PETRU, ALBUMUL NUMINDU SE, "INAINTE DE SINUCIDERE"!DECI ESTE INSTIGATOR, ASA CEVA NU SE POSTEAZA! PETRU MIRCEA, NU CUMVA TU AI DESCHIS ACEL CONT? TE LAFAI IN MUNCA SI AVEREA MADALINEI, NU UITA! O SA SE AFLE ADEVARUL PANA LA URMA SI ATUNCI NICI TOTI BODYGUARZII ROMANIEI N O SA TE MAI POATA SALVA DE MANIA OAMENILOR!
scris de NUMELE la ora 14:08 in data 15.11.2011
am o intrebare pentru femeile de pe acest site: cate dintre voi vorbesc chestiuni sexuale cu taica-sau ?...e anapoda si aiurea sa-l aud pe Manole ca i-a zis fiica lui ba ca ”nu da ala din fund bine ”,ba ca ”are ala probleme pe jos ”,etc...chiar voi vorbiti cu tatii vostri asa ceva?????
scris de MARIAN MANOLE la ora 14:06 in data 15.11.2011
DRAGA VIKY,INCA N-AM FACUT ROST DE ADRESA TA DE E-MAIL DE LA D-NUL LEVANT.IN MOMENTUL IN CARE O SA O AM,O SA TE CONTACTEZ.
scris de NUMELE la ora 13:33 in data 15.11.2011
Da, ai dreptate numele de la ora12:53, MM nu era o copila, ea s-a maritat , pentru ca i-a placut de acel barbat, nici nu se pune problema altfel ,nici nu se vede de ce l-ar fi luat de barbat, nu era un Georgescu , talentat si cu prestanta, era un muritor de rand, mort de foame, drept dovada ca s-a ingrasat ca porcul cand a dat de mancare in casa ei,,,,Intrebarea e alta,, de ce el s-a insurat cu ea?????????? si ce cocea in mintea lui? daca mai ales o avea pe Sanuduca, fatuca cu fundul mare ca al lui? PROBLEMA E CE A DORIT EL DE LA EA? si oare ce a dorit nu a obtinut? Chiar el a spus-o ca dumnezeu le-a randuit pe toate, si l-a ajutat, si au iesit toate cum lui i-a convenit.... iata aici e buba si nu unde o cautati voi.......
scris de NUMELE la ora 13:20 in data 15.11.2011
maria,galati2011-11-10 13:09:58 daca ati fi niste oameni cu un pic de demnitate ati ceda si v-ati impaca cu ginerele dumneavoastra ,pentru cel mic,daca il iubiti asa precum spuneti;o familie de americani cu multa demnitate de dragul nepotilor lor au cerut completului de judecata sa i se dea pedeapsa cea mai mica nurorii lor,pentu ca nu au admis ca nepotii lor sa sufere si pentru ca ei le-au spus bunicilor ca isi iubesc mama=nora ucisese cu singe rece,unicul lor copil=;poate ca ar trebui sa luati exemplu si mai intii de toate sa va ginditi la nepot si nu la razbunare si bani;dar asta depinde de gradul de cultura a fiecaruia;judecati singuri care este al dumneavoastra............................+++++************************* IATA DE FAPT CE SE DORESTE!!!!!!!!! deci ei recunosc public ca au omorat-o pe Madalina, dar de dragul copilului sa sa fie iertati criminalii si sa traiasca fericiti,,, Cred ca o mai mare idiotenie nici nu se putea spune!!!!! Mai , terminatior, ura e in capul vostru, voi o simtiti pentru ca va simtiti vinovati de viata pierduta in van a Madalinei. Este o mare difirenta , de a purta ura cuiva , si altceva e cand doresti adevarul gol golut despre moartea Madalinei,,, Daca , iti purtau ura acesti oameni mai pui de cuc, atunci fii sigur ca nu mai ramaneai tu o clipa in acea avere si nici nu mai erai pana acuma, te trimeteau si pe tine la vegheat, dar oamenii acestea au o rabdare dumnezeiasca, tu esti porcul care rama si darama tot, ei vor adevarul , doar adevarul , cum dintr-o femeie cu atata pofta de viata , tu malacule in cateva luni ai transformat-o intr-o leguma,,Temerile ei ca nu mai este frumoasa voi i le-ati adancit, voi ati facut-o si sa se teama de blesteme in acest mod, voi cu invatatura voastra sectara ati distrus sufletul si vointa acelei femei, iar trupul fizic va fost destul de usor sa-l striviti ea find o fiinta firava,,, VA fost simplu s-o doborati de asta si v-a incoltit ideea,,,,, Rusine sa va fie voua ca ati omorat un om si nu parintilor ei care vor sa afle ce s-a intamplat cu ea in acea noapte,,,,Voi nu ati dat inca socoteala in fata justitiei si nici a natiunei, ce ati facut cu acel suflet de l-ati scos la mezat atat de repede.Sa nu sperati ca va trece tot fara sa dati socoteala. Daca acea femeie avea probleme grave ele trebuiau rezolvate si nu ascunse , pentru ca asa timpul lucra in favoarea voastra, nu se castiga asa o avere stand cu manile in buzunar si indopand-o cu ce va venea la mana , fara sa fie consultata de specialisti., Ea nu dorea sa fie tratata? atunci trebuia sa pleci s-o lasi si sa-ti vezi de viata ta de fomist si sa fi vazut noi atunci cum artista MM se sinucide singura in casa ei de dorul tau, dar acuma sa visati ca parintii ei sa se comporte ca acei americani , nu aratati ca sunteti inconstienti de ce ati facut ca ati omorat un om si doriti intelegere si iertare, fara sa plecati capul macar si sa cereti acea iertare!!!!!Cineva intreba , ce difirenta este intre Huidu si puiuc?. Huidu a facut omor prin imprudenta dar macar a plecat capul si nu si-a disconsiderat vistimele, a pus capul in pamant si s-a considerat vinovat, da, la asa om ii poti da clementa!!!, pe cand puiuc a incercat sa o scoata dementa pe mama copilului, si sa-i ponegreasca familia, care l-a omenit si la primit in sanul ei, iar el odata vazundu-se instalat a inceput sa-i distruga........
scris de NUMELE la ora 12:53 in data 15.11.2011
de fiecare data I.Manole isi aduce aminte de cate o nemultumire a Madalinei fata de Petru: ca nu facea una,ca nu putea alta,ca nu era bun de nimic cu alte cuvinte ..DAR atunci DE CE S-A MARITAT cu el,oameni buni?...ce,a luat-o ala cu japca?..era stralucitoare de fericire in toate aparitiile alaturi de el si cand vorbea de el tot asa...inca o data: DE CE S-A MARITAT CU EL,DACA NU ERA MULTUMITA CU EL,CA LA 40 ANI NU ERA O NAIVA SI NICI CU JAPCA NU A LUAT-O,NU-I ASA?!
scris de RUSINE FAM.MANOLE !! la ora 12:18 in data 15.11.2011
rusine fam. manole !! la munca nu la-ntins mana !
scris de pt Rusine la ora 10:44 in data 15.11.2011
Dar voua, tie si ma-tii, nu v-a fost rusine sa omnorati o femeie nevinovata? Care mai era si artista, si bogata si mama unui copilas? Nu te mai preface, mirceo, ca mori de grija copiilor bolnavi, ca tu nu esti in stare sa ai grija de al tau! ( sau, ma rog, copil trecut pe numele tau!) RUSINE SA-TI FIE TIE SI MAICA-TI CA ATI FACUT ASA UN PLAN IN CAPETELE VOASTRE BLESTEMATE, DE CRIMINALI! Sigur ca te deranjeaza sa dam bani parintilor Madalinei pt anchete si procese, iti tzatzaie c..urul ala imputit si gras, tremura shuncile pe tine, dar nu mai ai scapare! Suntem multi si te vom dovedi, alaturi iti vor sta putoarea de Sandica si Ciprian, sora Sandicai, politista, si tartorita de ma-ta, capo di tutti capi !
scris de NUMELE la ora 10:05 in data 15.11.2011
nu te obliga nimeni sa ajuti in vreun fel Fam Manole ,nici macar nu te obliga nimeni sa citesti sau sa postezi la acest articol......Cei ce au iubit o si indragit o pe Madalina Manole si vor sa ajute la inchiderea criminalilor,petru si maria mircea ,au cerut din proprie initiativa ,sa ajute Familia Manole in aflarea si pedepsirea criminalilor fiicei lor ......ASA CA MAI,CINE OI FI TU DUTE TARE.COM
scris de NUMELE la ora 09:33 in data 15.11.2011
uite dobitocule pe cine ai ucis!!!!!!!!!gunoiule!!!!nu-ti doresc decit sa traiesti,daca poti sa mai traiesti,intr-o suferinta cumplita pe care sa n-o suporti.ai nenorocit si viata unui copil luindu-i mama.
scris de RUSINE la ora 09:10 in data 15.11.2011
NU VĂ E RUSINE SA PUBLICATI O ASEMENEA MIZERIE? IN TARA ASTA SUNT COPII CARE MOR PENTRU CA NU AU CATEVA MII DE EURO PENTRU TRATAMENT IAR VOI INCURAJATI CITITORII SA II DEA BANI UNUINEBUN CARE DEJA NE-A PLICTISIT SI SCARBIT PE NOI, OAMENII NORMALI? RUSINE SA VA FIE, UCIGASI DE COPII CE SUNTETI. MACAR SCOATETI ANUNTUL DIN ZIAR PENTRU DR. CATALIN SANDU, CA SA FITI CONSECVENTI, SI CA SA NU FURE DIN BANII LUI MANOLE. RUSINE SA II FIE LUI CATALIN. DOAR E DOCTOR, NU POATE SA SE TRATEZE SINGUR? CE II TREBUIE LUI BANII UNOR PARINTI DISPERATI CARE AU NEVOIE DE EI PENTRU A-I DA LA AVOCATI???
scris de NUMELE la ora 08:10 in data 15.11.2011
"Sinuciderea " a fost regizata de puiucu si mama lui pentru bani si avere . Madalina Manole ar fi divortat de acest individ inchipuit si nesimtit iar mama de la Botosani nu a vrut sa renunte la nepot . Catalina a jucat si ea un rol fiind apropiata de mircea petru si nu era o strimba dimpotriva era gurmanda ca si el . Madalina Manole facea cura de slabire dar petru era preocupat sa manince si Catalina era numai buna pentru el . A se vedea cit s-a ingrasat mircea petru dupa tragedie . S-a facut cit un animal . A folosit banii Madalinei pe mincare si trai bun , concedii etc Cu Madalina nu a fost in concediu dar cu catalina apropiata prietena a fost nu a mai trebuit sa faca economie. Sa raspunda la intrebarile domnului Manole la detectorul de minciuni. Regret si sintem cu totii raspunzatori pentru mortii nostri din revolutie a caror ucigasi au ramas nepedepsiti si au facut avere dupa revolutie , apoi atitia morti pentru care nu a platit nimeni . Sa fie asa de josnic procurorii Romaniei si fara onoare incit sa profite alaturi de criminali . Trebuie sa existe si persoane corecte si interesate profesional in procuratura . Altfel tara se duce de ripa. Povestile cu sinucidere regizata nu au nici o baza in realitate sint povesti de adormit copii .
scris de NUMELE la ora 05:42 in data 15.11.2011
Avramescule,da' de unde stii mai '' tata spiritual'' ca ea si-a regizat ''sinuciderea''????Nu vezi nca de fapt ii canti in struna sotului multiubitor care din prima secunda a dec larat-o ''dementa''?!Ca ea,saracuta datorita faptului ca nu mai era in ''prima linie'' nu mai dorea sa traiasca????Pai atunci de ce s-a mai chinuit sa faca copilul????De ce ,oare?1Daca tot dorea s-o ''mierleasca''????Vorbesti sa n-adormi,domnule poet...Ce sa lase parintii ''sa pluteasca''????Esti crestin,omule????Parintii trebuie sa lupte pana la capat ca sa demonstreze ca fata lor era perfect sanatoasa mintal si ca nu s-a sinucis pt a o putea reabilita...cui ii convine dupa atatea minciuni turnate fara scrupul de indurerat sa lase totul asa ca ''sa pluteasca''?????Mai stim pe cineva care s-a dat drept ''ruda'' cand a sunat la salvare si care spunea ca ''era un inger ratacit'' si ca asta se va vedea in timp^...Mai lasati bre,poezia si fiti realisti!!!!Femeia aceea care a fost decalarata ''sinucisa'' de anchetatorii nostri de 2 lei....asteapta sa i se faca dreptate,sa i se stearga stigmatul de ''sinucigas'' pe care nu-l merita...de ce oare e atata tulburare????Pt ca nu si-a gasit linistea dincolo sufletul ei care s-a dus mult prea devreme dincolo...sufletul ei stie ca in gerasul ei e tinut captiv la bunicii paterni ca moneda de schimb pt ordinarul santaj pt care-l practica multiubitorul ei sot si n-are liniste pana cand adevarul mortii ei nu va iesi la iveala...si psihologul lu' peste prajit baga aceleasi texte ca si HANIBAL...adica bla bla-uri cu zile de nastere,cu himere...Bagati-va mintile-n cap!!!!Daca era sinucidere pe bune...mami-mami si puiucu' n-ar fi mintit..ar fi spus adevarul gol golut..pe cand ei au inventat tentative cu 50 de buc de paracitamol(asa spunea sufletul-pereche)sau 40 de buc (asa spunea soacra multiubitoare) si procurorul moldovan in faimoasa rezolutie de trista amintire desfiintata de judecatoarea Mladin...apoi aer in vene...care era de fapt fenobarbital introdus cu multa grija de catre mamuca....iar acetona..de unde nu stim noi ca poate chiar puiucu, i-o fi pus cativa stropi in suc,asa cum ii punea mamuca in sucuri????Nu vedeti,oameni buni ca in familia mircea se practica ''coctail-urile mai mult sau mai putin ''Sinucigase''?????Sar mana MM era ''prelucrata de casnicii ei,de cei cu care convietuia,de cei pe c are-i primise in casa ei''...domnule poet,ia o pauza ca esti ridicol....toata stima si respectul pt domnul Ionel Tudor!!!
scris de NUMELE la ora 00:42 in data 15.11.2011
Serban Georgescu a avut o mare influenta artistica asupra MM, nu o inhiba si nu-i stergea zambetul de pe fata, ca ....slinosul de pm. Uite cum inflorise alaturi de Serban!
scris de Ro la ora 00:35 in data 15.11.2011
Madalina era iubita de public inca de la debut! Era frumoasa si talentata, ajuta imediat colegii, o dulce si o fina. Pacat ca au omorat-o mircestii astia cainosi .Speram ca memoria ei sa fie reabilitata si criminalii+ complicii sa fie judecati si pedepsiti.
scris de NUMELE la ora 00:23 in data 15.11.2011
Zice si el ce i s-a cerut de catre trustul ProTv
scris de pauli la ora 00:12 in data 15.11.2011
avramescu bate cimpii in momentul in care spune ca totul a fost regizat