Meteorologii anunţă că, în primele ore ale dimineţii şi seara, vizibilitatea va fi, în continuare, extrem de scăzută.
Fenomenele meteo nefavorabile ce s-au instalat în aproape toată ţara în weekend vor continua şi pe alocuri se vor înteţi în următoarele zile. „În sudul şi în estul ţării vor fi temporar înnorări şi ceaţă, în special noaptea şi dimineaţa, când vizibilitatea va fi redusă. Tot aici vor fi şi condiţii de burniţă. Soarele va fi mai scump la vedere în următoarele zile. În schimb, la deal, la munte şi în regiunea intracarpatică, vremea va fi mai bună”, ne-a declarat meteorologul de serviciu al ANM.
Scad temperaturile
De astăzi, vremea se va înrăutăţi şi mai mult. În depresiuni, mercurul termometrelor va coborî chiar şi până la -10 grade Celsius. De asemenea, maximele vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius, cu până la 4 grade mai mici faţă de valorile obişnuite pentru această perioadă. În Bucureşti, ceaţa va persista, iar temperatura minimă va fi de aproximativ 0 grade Celsius, în timp ce maxima nu va depăşi 6 grade Celsius.
Porturile şi autostrăzile, închise
Ceaţa a creat probleme şi la mare. Porturile Midia, Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia au fost închise, ieri-dimineaţă, în jurul orei 8.00, din cauza ceţii dense, vizibilitatea pe mare scăzând sub o jumătate de milă marină. Activitatea portuară a fost însă realuată în jurul orei 15.00, odată ce vizibilitatea a crescut. De asemenea, şi tranzitul de barje prin ecluza de la Agigea a Canalului Dunăre-Marea Neagră a fost oprit din cauza ceţii. Vizibilitatea scăzută a determinat autorităţile să oprească circulaţia pe Autostrada Transilvania pentru câteva ore. Totodată, ieri-dimineaţă, pe drumul DN72 s-a produs un accident în urma căruia o persoană a murit şi alte patru au fost rănite.
6 grade Celsius este temperatura maximă ce se va înregistra în Bucureşti în următoarele zile.
7 ore au fost închise, ieri, porturile din judeţul Constanţa din cauza vizibilităţii scăzute.


Comenteaza aici: