Parlamentul a adoptat, ieri, după câţiva ani de dezbateri şi mai multe amânări în plen, Legea animalelor, ce reglementează cine răspunde de câinii vagabonzi. Deputatul PDL Ştefan Pirpiliu, unul dintre iniţiatori, a acordat, la cald, un miniinterviu pentru „ring”.

Într-un final, s-a votat Legea animalelor. O consideraţi ca fiind o victorie personală?
E un vot normal ce asigură statutul de civilizaţie. Oferă o posibilitate atât iubitorilor de animale, cât şi celor care au avut probleme cu câinii pentru a rezolva problema asta. Practic, acum, treaba se mută la primării. Există şansa să se rezolve de la sine problema asta pentru că ONG-urile şi cei care iubesc animalele să-i adopte, ţinând cont că acum este şi o presiune. Având legea, administraţiile locale, dacă ONG-urile nu rezolvă, vor trebui să treacă la măsuri. Acestea pot fi radicale - eutanasierea sau, pur şi simplu, sterilizarea, ducerea în adăposturi. E necesar să ne mobilizăm. Eu mă ţin de promisiune, mă implic. Câinii bolnavi să fie eutanasiaţi, aşa cum prevede legea, cei care merită adoptaţi să fie adoptaţi, dar de data aceasta stăpânilor să li se aducă la cunoştinţă că şi răspund de acţiunile câinelui respectiv. Cei care au un câine în curte şi nu este cu pedigri trebuie să îl sterilizeze pentru a nu se înmulţi. E nevoie de voinţă pentru că, dacă o vor tărăgăna, cum s-a făcut în parlament, proiectul a fost depus în 2007, trei ani am discutat pe el şi de cel puţin opt luni îl tot amânăm. Dacă se vor aplica peste patru ani prevederile legii, e clar că nu o să putem rezolva problema câinilor fără stăpân în România.

Ce probleme pot invoca acum autorităţile locale?
O să mai apară un dezechilibru dacă unii o să rezolve şi alţii nu. În judeţul Ilfov vor trebui toţi sterilizaţi, fie că vorbim de cei din curte, fie de cei din stradă. Dacă reuşesc să îi sterilizeze pe toţi, câinii nu o să se mai înmulţească şi nu o să mai ajungă în Bucureşti. Dacă în Bucureşti se ia aceeaşi decizie, va fi foarte dificil să scăpăm de ei, pentru că pe fiecare stradă sunt câte doi-trei câini, iar până ajung ei să îi sterilizeze vor fi câte trei-patru pe stradă. După ce sunt sterilizaţi, câinii aceştia vor sta tot în stradă pentru că nu vorbim de 1.000-2.000 şi zici că le-am făcut un spaţiu. ci vorbim de 60.000 – 70.000 de câini. Asta înseamnă cel puţin 15 spaţii. Unde le găseşti? Banii pe care îi investeşti în infrastructură... Plus să ţii câinii aceştia care în general au o durată de viaţă de 10 ani, câţi bani îţi trebuie, cum facem să-i creştem? Ca pondere, e adevărat, foarte mulţi şi din cei care au semnat au spus că vor să dispară câinii de pe stradă. După aceea se nuanţau părerile. Erau şi cu eutanasiat, şi cu sterilizat, însă cert e că toată lumea cerea să fie luaţi de pe stradă.

Legea le permite consiliilor locale să organizeze refendumuri, să decidă locuitorii care să fie modalitatea?
Da. Pot să se consulte.

Dar nu e obligatoriu?
Nu. Referendum sau decizie a consiliului local. Îşi asumă aşa cum ne-am asumat noi politic în parlament şi trec direct la operat. Pot să se consulte şi printr-un sondaj. Totul se rezumă la ceea ce poţi să faci, pentru că altfel putem să vorbim şi să lăsăm treaba asta să continue încă 10 ani.

Să presupunem că în Bucureşti se aplică legea aşa cum vreţi dvs. În cât timp scăpăm de câini?
Poate să dureze vreo patru-cinci ani până când nu vom mai avea câine pe stradă. Dacă mă iau după specialişti, jumătate din câinii aceştia sunt bolnavi, prin urmare, nu mai trebuie să se cheltuiască nici cu sterilizarea sau cu adăpostirea lor, deci vor fi eutanasiaţi. Dacă pentru jumătatea cealaltă se aplică una dintre variante, să fie sterilizaţi şi adăpostiţi, se va rezolva problema. Dacă vor vrea să le dea drumul pe stradă, asta depinde şi de populaţie. Însă în lege scrie că dacă acel câine va muşca pe cineva, stăpânul poate fi dat în judecată.

„Mulţi mă acuză că sunt criminal, că nu am suflet. Eu am mai spus-o. Şi familia mea are câini, dar ei înţeleg prin a avea un câine a avea grijă de el. Adică îl vaccinezi, îi dai să mănânce, nu-l ţii în frig, îi oferi nişte condiţii.” - Ştefan Pirpiliu