Ziarul Ring 13.03.2009
Ajutati-l sa traiasca!
Umanitar. Dreptul la viata a unui baietel de trei ani sta in mainile noastre pentru a-i da sansa unui transplant de maduva
Un înger s-a născut în 2006 sub o stea întunecată. Dumnezeu i-a adus lumina trei săptămâni mai târziu, când familia Florescu l-a adoptat. Acum, Ştefănuţ luptă cu o boală nemiloasă şi doar un transplant de măduvă îl poate salva. Banii necesari intervenţiei sunt mulţi, dar acest pui de om merită o şansă la viaţă şi are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.
Ziarul „ring” a demarat, pe 4 martie, o campanie pentru salvarea lui Ştefănuţ. O mână de om, tot numai zâmbet, care priveşte viaţa cu ochii lui senini, albaştri. La cei trei anişori, nici nu bănuieşte ce destin nedrept are. Simte doar că mama, tata şi bunicile îl iubesc enorm şi îl răsfaţă cât pot. Nu înţelege însă de ce trebuie să mai meargă uneori la doctor şi se teme îngrozitor de seringă. Lunar, Ştefănuţ face analize, pentru ca medicii să ştie dacă tratamentul îi ţine boala sub control şi hemoglobina nu i-a scăzut foarte mult. Are talasemie majoră şi fără un transplant de măduvă nu va putea trăi, iar intervenţia nu se poate realiza în România.
Formularul E 112 nu îl ajută deloc
„Am încercat toate variantele. De la Direcţia de Sănătate Publică (DSP), unde am depus dosarul pentru tratament în străinătate, ne-au spus că formularul E 112, al Casei Naţionale de Sănătate, nu îl poate ajuta pe băieţelul meu deoarece talasemia majoră nu e trecută pe lista bolilor care se pot trata în Uniunea Europeană în baza lui. Pe 6 ianuarie am depus dosarul la DSP şi acum se aşteaptă răspunsul de la a treia clinică. Aşa e procedura. Ministerul Sănătăţii compară ofertele a trei clinici şi o alege pe cea mai convenabilă. La Roma, transplantul ar costa 171.000 de euro, în Ungaria - 175.000 de euro, iar acum se aşteaptă răspunsul unei clinici din Genova”, ne-a explicat Nicolae Florescu, tăticul lui Ştefănuţ.
S-au strâns aproape 3.000 de euro
De la debutul campaniei şi până acum, s-au strâns aproape 3.000 de euro. Nicolae Florescu îşi ia zilnic inima-n dinţi şi merge la bancă pentru a vedea dacă în conturile destinate salvării lui Ştefănuţ s-a mai adunat ceva. „Din clipa în care am aflat de boala lui, n-am mai fost oameni. Am face orice pe lumea asta ca să ne salvăm copilul. Până acum s-au strâns 10.727 de lei şi 275 de euro, în total, la cursul actual, însemnând 2.773 de euro. Disperarea noastră nu cunoaşte margini, pentru că, în ritmul acesta, am calculat că ar trebui vreo 600 de zile pentru a aduna suma de 171.000 de euro. Nu cred că Ştefănuţ va rezista atât de mult. Îmi doresc să sensibilizăm oamenii cu suflet mare şi să ne ajute să-i redăm dreptul la viaţă copilului nostru”, spune, cu speranţă în glas, Nicolae Florescu.
Toţi cei care vor să facă donaţii pentru a-l ajuta pe Ştefănuţ să trăiască o pot face în conturile deschise la BRD, Sucursala Academiei, pe numele Nicolae Florescu:
RON :RO64BRDE410SV25155484100
EUR :RO86BRDE410SV25156014100
USD :RO24BRDE410SV25156284100
Comenteaza aici:
Mai citeste:

