Emilian Tancău 07.12.2011
Duckadam: „Rusescu trebuie sa ramana modest, sa nu aiba fite de vedeta”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/duckadam-rusescu-trebuie-sa-ramana-modest-sa-nu-aiba-fite-de-vedeta-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

798 (ultima in 07.12.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Steaua a bifat, după şapte ani, o victorie în Ştefan cel Mare. Preşedintele de imagine al „roş-albaştrilor” îi prevede jucătorului meciului, Raul Rusescu, un viitor luminos.

Cum aţi trăit meciul?
Un derby nu poate fi trăit decât la intensitate maximă. Când am văzut că Dinamo primeşte 11 metri, mi-am zis că nu ne părăseşte ghinionul şi nu o să câştigăm. Pierdusem prea multe meciuri la limită, iar norocul nu a fost de partea noastră. Nu e o scuză să invoci ghinionul, însă în fotbal, ca şi în viaţă, ai nevoie şi de noroc pentru a reuşi. Însă după golul egalizator al lui Rusescu m-am liniştit puţin. Impresia era că îi dominăm şi era o chestiune de timp pentru a câştiga, însă am dominat în atâtea meciuri şi nu am luat cele trei puncte, încât aveam îndoieli. De abia după al treilea gol am început să jubilez în sinea mea şi să trăiesc o victorie mare.

În urmă cu o lună, Raul Rusescu era transferabil, acum este vedeta echipei. Care este secretul?
Încrederea este cuvântul-cheie. Ilie i-a transmis asta, iar Rusescu crede în el şi în posibilităţile lui. Totul vine de la nivel mental, pentru că, la capitolul valoare, Rusescu stă foarte bine, ca mulţi dintre jucătorii Stelei. El a jucat oriunde a fost pus, a stat rezervă fără să comenteze, este un tip ascultător. Iar acum Ilie îl foloseşte exact pe postul unde dă cel mai bun randament.

Ce sfat i-aţi da?
Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ, să nu-şi ia aere de vedetă. Să îşi facă treaba la capacitate maximă, meci de meci, şi să marcheze. Trebuie să ştie că una e să marchezi pentru Urziceni, şi alta e la Steaua. Eşti în vizorul echipelor din Europa jucând la Steaua şi, dacă va continua aşa, poate reuşi un transfer la o echipă mare, însă, repet, să nu i se urce la cap. Dar cred că nu va face acest lucru, din câte îl cunosc este un tip echilibrat şi modest.

Au stat două zile în cantonament
Aţi sărbătorit după meci?
Toată lumea era obosită. Băieţii au stat două zile în cantonament, aşa că, după meci, fiecare s-a urcat în maşină şi s-a dus la casa lui să sărbătorească Moş Nicolae. Au primit şi o zi liberă. O să avem timp zilele următoare să-i scoatem pe toţi la o masă în oraş.

Prima de 100.000 de euro promisă de patron credeţi că i-a stimulat?
Nu cred că s-au gândit la bani în aceste meciuri, cu toate că este o sumă consistentă. Ei vor să arate tuturor că merită să joace la Steaua.

Au avut atunci alt imbold în acest meci cu Dinamo?
Ştiu că şi-au dorit ca partida să se joace pe Naţional Arena. Iar faptul că cei de la Dinamo s-au opus a fost o motivaţie în plus. I-a înrăit un pic, în sensul bun. Şi faptul că toţi ne-au dat şansa a doua a creat o emulaţie în vestiar şi o dorinţă foarte mare de victorie.

Wesley, febleţea lui Duckadam
Îi vedeţi pe Wesley şi Sânmărtean la Steaua din iarnă?
Eu, de când am venit la Steaua, am afirmat că Wesley i-ar fi foarte util Stelei. Este singurul jucător pe care mi-l doresc cu adevărat, este un fotbalist complet. Tehnic, marchează, are forţă, dar nu cred eu că domnul Porumboiu îl va ceda vreodată. Nu ştiu ce înţelegere au patronii între ei, dar dacă eu aş alege, Wesley ar fi primul pe lista de transferuri.

Cât credeţi că valorează?
Nu pot spune o sumă exactă. Negocierea aparţine altora. Dar mai întâi să existe această portiţă în realitate, nu doar la nivel declarativ, iar efortul financiar din partea patronului cred că se merită.

7 goluri a înscris Raul Rusescu în acest campionat pentru Steaua.

Comenteaza aici: