Un grup de revoluţionari, care, iniţial, se strânsese la sediul Federaţiei Naţionale a Revoluţionarilor din România, a organizat, ieri, în jurul orei prânzului, un protest spontan în Piaţa Universităţii.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat că mitingul revoluţionarilor nu a fost autorizat. „Există o autorizaţie pentru un protest la Piaţa Victoriei. În consecinţă, mitingul din Piaţa Universităţii nefiind autorizat, după indentificarea celor care au iniţiat protestul, aceştia vor fi amendaţi. Urmează să se facă încadrarea juridică a faptelor, vinovaţii riscând sancţiuni contravenţionale conform Legii 60/1991, amenda maximă putând ajunge până la 10.000 de lei”, a spus Georgian Enache.
S-a cerut demisia guvernului
Mitingul de protest, la care au participat membri ai Blocului Naţional al Revoluţionarilor, a degenerat, protestatarii acuzând forţele de ordine că au folosit gaze lacrimogene. Au fost scandate mai multe lozinci, printre altele cerându-se demisia guvernului condus de primul-ministru Emil Boc. Laitmotivul acţiunii de protest a fost, pe lângă revendicările de ordin politic şi material, îndemnul „România, trezeşte-te!”, prin care revoluţionarii au sperat să sensibilizeze opinia publică în legătură cu situaţia în care se află ţara şi, pe de altă parte, cu problemele revoluţionarilor, care riscă să-şi piardă, la 22 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, îndemnizaţiile de revoluţionar obţinute.
100 de revoluţionari au participat la mitingul de protest din Piaţa Universităţii.



Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 13:27 in data 08.12.2011
revolutionari?care revolutionari,ca lumea vorbeste de lovitura de stat,dar daca totusi sunt uni care se declara revolutionar,eu unul iasi impusca,pentru societatea pe care ne-a oferito,o societate care se zice ca ar fi democratica,in care cei de la putere fura voturi,fura bani publici,pe masura ce po****tia saraceste,astai ce a ce ati visat sa obtineti prin revolutie?