În plin sezon al virozelor şi gripelor, este bine-venită o cură de întărire a organismului. Dintre remediile naturale, cel mai indicat este siropul de cătină, care nu ajută doar la tratarea unor boli, ci creşte şi imunitatea organismului.
Fructul de cătină ajută la tratarea ulcerului gastric şi duodenal, a alergiilor, diareei, urticariei, reumatismului, afecţiunilor neuroendocrinologice, circulatorii şi hepatice.
Tinctură, ceai, ulei sau sirop
Cătina ne poate fi de ajutor sub formă de tinctură, ceai, ulei sau sirop. De exemplu, siropul este preparat cu zahăr invertit, mai puţin nociv decât cel obişnuit, iar tinctura, fiind un produs concentrat, se asimilează rapid în organism. „Cătina este un bun antioxidant şi conţine vitaminele A, B1, B2, B6, B9, E, F, K şi P. De asemenea, este bogată în fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier şi sodiu şi are mai mult betacaroten decât morcovii”, explică medicul.
Combate îmbătrânirea pielii
Efectele benefice ale cătinei sunt cunoscute încă din Antichitate; poate fi folosită sub formă de ceai din fructe, muguri, frunze şi scoarţă, sirop sau ulei. Fructele de cătină conţin 35% acid palitoleic – un acid gras care se găseşte în compoziţia pielii şi ajută la întreţinerea celulelor, vindecarea leziunilor şi previn îmbătrânirea pielii. De asemenea, cătina este eficientă în tratarea arsurilor şi a escarelor, în dermatite, eczeme, cuperoză, acnee şi psoriazis.
„Mugurii de cătină au proprietatea de a stimula şi apetitul sexual.”- Dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS


Comenteaza aici: