Dincolo de exuberanţa arătată pe scenă, ieşeanul Iulian Canaf duce un trai modest, în centrul căruia se situează familia şi bluesul, marile lui iubiri.

„Din cea mai «mare» sumă de bani câştigată din muzică mi-am permis să beau un pahar de coniac fin, să pufăi un trabuc cubanez şi să admir o măslină într-un pahar de Martini. Atât.”, IULIAN CANAF (2009)

În 1999, la 26 de ani, Iulian Canaf păşea în clubul Escape, situat pe străvechea stradă Lăpuşneanu din Iaşi, la parterul unui cinematograf dezafectat. Era un loc frecventat în general de studenţi arabi şi greci, mari iubitori de muzică live. Era o seară dedicată bluesului, iar după ce atmosfera s-a mai încins, unul dintre membrii trupei care concerta l-a chemat pe amicul Canaf pe scenă şi l-a provocat să cânte. Publicul a fost în delir. O nouă stea se năştea.

Idolul Weinberger
Viaţa lui Canaf a fost una liniştită până când în casetofonul lui a intrat o casetă cu A. G. Weinberger. Acordurile de blues l-au „scurtcircuitat”. A fost dragoste la prima vedere. Şi-a propus să ajungă să aibă o trupă proprie şi să trăiască momentul în care va putea cânta alături de idolul lui. Visul de a-şi înfiinţa o trupă s-a realizat repede. În Iaşi, un oraş care musteşte de cultură, mai existau „nebuni”, precum Canaf, care să fie atraşi de jazz şi blues. De nou-născuta Excentric Blues Band a auzit la un moment dat şi Weinberger. Apoi a avut ocazia să-l şi asculte pe Canaf. Se întâmpla prin 2005. De atunci şi până astăzi, pe cei doi îi leagă o prietenie necondiţionată, iar renumitul blues-man nu pierde nicio ocazie de a-l invita pe ieşean să cânte cu el. Un prim vis al lui Canaf se îndeplinise.

Singur împotriva tuturor
Excentric Blues Band a cunoscut un mare succes local şi regional. Trupa a reuşit să obţină premii la festivaluri importante din ţară şi din străinătate, iar acum doi ani a câştigat Festivalul de Jazz de la Sibiu. EBB există şi în prezent, însă într-o cu totul altă formulă decât cea iniţială. Lipsa de câştiguri financiare i-a determinat pe foştii membri ai trupei, muzicieni de certă valoare, să plece din ţară pentru a cânta în hoteluri de lux sau pe vase de croazieră. Trupa şi-a schimbat componenţa de nenumărate ori, însă un singur om a rămas, crezând cu ardoare în idealul lui, acela de a face bluesul apreciat în România: Iulian Canaf.

„Dacă voi câştiga la «Vocea României», cred că voi da jumătate din bani oamenilor amărâţi, de pe stradă.”
Din acelaşi motiv, de a deschide ochii şi urechile românilor cu privire la blues, Iulian Canaf a acceptat să concureze la megaproducţia „Vocea României”. Timiditatea şi modestia l-au făcut să se simtă ruşinat iniţial. Colegii de trupă şi prietenii care credeau în el l-au încurajat. „I-am zis toţi că e şansa lui, că e şansa să le dovedească tuturor talentul lui. S-a lăsat cu greu convins. Ne-a şocat pe toţi cu ce ne-a spus: «Băi, mă duc. Dar nu pentru bani. Ştiţi că banii nu s-au lipit de mine niciodată. Mă duc pentru blues. Dacă va fi să câştig, ceea ce nu cred, oricum cred că voi da jumătate din bani oamenilor amărâţi, de pe stradă». Poate nu-l cunoaşteţi, dar să ştiţi că e în stare să facă asta. E un nebun, dar în sensul frumos. Are un suflet extraordinar”, a declarat, pentru „ring”, unul dintre cei mai buni prieteni din Iaşi ai lui Iulian Canaf.

Locuieşte cu soacra, soţia şi cei doi copii în trei camere
Pasiunea pentru blues nu i-a adus niciodată bani lui Canaf. Doar renume, şi acesta în cercuri restrânse. Lipsa angajamentelor muzicale l-a lăsat aproape fără venit. În Iaşi locuieşte, împreună cu soţia, Nicoleta, şi cei doi băieţi, unul de 15 ani şi celălalt de un an şi câteva luni, în apartamentul soacrei. Cinci suflete în trei camere. Pentru a aduce un venit minim în casă, Canaf a acceptat să intre vocalist într-un proiect de muzică de club, condus de un DJ tânăr din Iaşi, Sean Jay Dee. Recitalurile sunt însă sporadice. În rest, singurii bani în casă vin din partea soţiei care are grijă de „afacerea” familiei: o minusculă tonetă stradală.

Pe jumătate ţigan, a învăţat engleza „după ureche”
Iulian Canaf nu s-a ferit niciodată să admită că are origini rome. „Sunt pe jumătate ţigan”, recunoaşte Canaf în orice grup de prieteni. Practic, bunicul lui, din partea tatălui, a fost rom. „Bunica era blondă-blondă. Bunicul a fost ţigan, însă se poate spune că a fost român pursânge, a luptat în război şi şi-a pierdut şi un picior în luptă pentru ţara asta”, spunea Canaf, în urmă cu câţiva ani, unei publicaţii studenţeşti din Iaşi. La şcoală, Iulian a început liceul, apoi a plecat din ţară, în speranţa unui viitor mai bun. Dezamăgit, a revenit în ţară şi s-a reînscris la liceu, la seral, pentru a-şi termina studiile. Şi-a luat bacalaureatul la prestigiosul Liceu „Emil Racoviţă”, profilul matematică-fizică. A încercat ulterior să facă şi un colegiu de medicină generală, s-a înscris şi la Facultatea de Filosofie, dar a renunţat la studii. Muzica era pe primul loc. Mai puţin ştiut este că limba engleză a deprins-o în şcoală, dar şi-a perfecţionat-o ascultând bluesul electric al anilor ’50-’60, cântat de James Brown, B.B. King sau Steve Ray Vaughan.

Diseară se poate califica în finală
Iubit şi contestat în egală măsură, Iulian Canaf reprezintă deja un fenomen. Cunoscut de toată ţara din show-ul „Vocea României” difuzat de ProTV, ieşeanul are o probă de foc în această seară. El concurează cu Dragoş Chircu, celălalt coleg din echipa Loredanei, pentru un loc în marea finală. Pentru celelalte trei locuri din finala de peste o săptămână se luptă Iuliana Puşchilă şi Irina Tănase (echipa Brenciu), Ştefan Stan şi Cătălin Dobre (echipa Smiley), Liviu Teodorescu şi Cristian Sanda (echipa Moga). Diseară, toţi concurenţii vor cânta câte două piese, una internaţională şi una românească, iar juriul va avea o pondere egală la votare cu sufragiile publicului.

„Canaf îmi aminteşte de Gil Dobrică. Lăsăm vocea lui extraordinară, apetitul, cultul, veneraţia pentru Otis şi Ray, soul şi rhythm&blues, dar apariţia sa prin cluburile bucureştene din anii ’70 a şocat. Exact ca Iulian: mişcare scenică atipică, de o logică... ilogică. Esteţii, puritanii, ignoranţii râdeau. Ca Brenciu. Care le are cu belcanto, opereta, opera, nu şi cu elementul improvizatoric de sorginte rock.”, GEORGE STANCA

„Canaf are mari şanse să-mi calce pe urme. Este o voce şi o prezenţă absolut unice, iar toate acestea îi vin din interior. La fel ca şi mine, el este un minoritar. Dacă populaţia majoritară dintr-o ţară este caracterizată în general de o blazare, dată de siguranţa că poate reuşi uşor într-un domeniu, minoritarii dau întotdeauna 200-300% din ei pentru a cunosşte succesul. Chiar dacă nu va câştiga «Vocea României», Canaf are toate şansele să devină o apariţie inconfundabilă pe scenele din România. Îi doresc mult succes. ”, A.G. WEINBERGER