Inginerul şi poetul disident Gheorghe Ursu a fost anchetat începând din 1984 de Securtate şi a murit în 1985 toturat în chinuri în beciurile din Calea Rahovei. Puţină lume ştie că, de fapt, cazul Gheorghe Ursu a contribuit efectiv la grăbirea prăbuşirii blocului comunist din Europa, în general, şi, în particular, la căderea regimului Ceauşescu din România.

La fix 27 de ani de la începerea, în decembrie 1984 - absurdul an Orwel -, Andrei Ursu, fiul inginerului poet Gheorghe Ursu, a vizitat redacţia ”ring” şi a acordat un interviu în exclusivitate despre tot ce s-a făcut şi, mai ales, ce nu s-a făcut în cazul Ursu. Ce s-a făcut bun, ca un paradox, s-a petrecut sub regimurile Iliescu (1990 -1996) și 2000- 2004). Culmea că, în așa-zisele regimuri ”de dreapta” dosarele Ursu au stagnat, iar ca o încununare a ”banalității răului”, în 2005, în mandatul ministrului de justiție Monica Macovei (fost avocat al familiei Ursu), colonelul Stănică Tudor, condamnat sub ministeriatul Rodicăi Stănoiu, inițial, la 22 de ani, și, ulterior, definitiv și irevocabil, la 11 de ani de închisoare cu executare, a fost eliberat (fără să facă măcar o zi de pușcărie): cu avizul unor medici, și cu girul unor judecători...mai mult decât suspecți. Cât despre securiști, niciunul nu a fost anchetat. Să nu mai vorbim de trimitere în judecată și de condamnare. Și, atunci, unde este dreptatea în cazul acestei ”asasinat exemplar” din DOSARUL URSU, caz care se poate înscrie foarte bine în crimele regimului comunist, dar și în crime împotriva umanității, crime condamnate deopotrivă de ONU, de PROTOCOLUL de la Nurnberg, dar și de...CODUL PENAL ROMÂNESC!?...

Aşadar, Andrei Ursu, ai venit din nou în România, cum o faci în fiecare an în noiembrie sau în decembrie, pentru a te interesa care mai este mersul dosarelor Ursu. De când luptaţi, tu şi familia ta - sora, mama -, din America, cu dosarele Securităţii? E o luptă cu morile de vânt, e o răzbunare pe un regim nedrept, e o revendicare a unor drepturi şi, mai ales, a unei vieţi... furate?
E o revendicare a dreptăţii, asta e. M-am gândit mult dacă toate cele prin care am trecut în ultimii aproape 30 de ani se pot interpreta ca o răzbunare personală, pentru că este vorba despre tatăl meu şi este dreptul oricărui om să-i facă pe călăi să plătească pentru ce au făcut. Tata mi-a fost foarte apropiat, evident, eu am fost trup şi suflet aproape de el. Şi pe mine m-a anchetat Securitatea, dar, de-a lungul anilor, din ce în ce mai mult mi-am dat seama că trebuie să se facă dreptate pentru că Gheorghe Ursu a fost un simbol şi a fost o victimă a unui regim monstruos, regim pe care, din păcate, mulţi au început să-l uite. Să uite ce s-a întâmplat atunci, în acei ani cumpliţi.

Cu alte cuvinte, tu spui că dosarul Ursu a fost un fel de foaie de turnesol pentru tot ce s-a întâmplat în regimul Ceauşescu în anii ’80?
E adevărat. Dar trebuie să spun că, în 1990, am avut şansa ca nişte oameni remarcabili, care ştiau de cazul Ursu, să intre la Securitate şi să ia dosarele de acolo. Am senzaţia că nu s-ar fi ajuns la condamnarea coloneilor (nr- coloneii de miliție Stănică Tudor și Mihai Creangă), la acel pospai de dreptate, cum spunea, mi se pare, Geo Bogza, dacă nu se intra în sediul Securităţii în ianuarie 1990. Nu s-ar fi făcut nimic dacă nu intrau atunci Gabriel Andreescu, Radu Filipescu şi alţii. Şi, din câte am înţeles, fără ajutorul lui Brucan ei nu ar fi putut intra! Dacă nu ar fi aranjat Brucan intrarea. Probabil că Brucan voia să-şi spele nişte păcate mai vechi.

Speraţi, totuși, tu și familia ta, imediat după moartea tatălui tău, în noiembrie 1985 şi până în ianuarie 1990, că se va mai face ceva pentru aflarea adevărului despre moartea disidentului Gheorghe Ursu?
Sincer vă spun că, în 1985, în perioada aceea, după moartea tatălui meu, nu speram nici să se facă dreptate şi nici că va avea loc o revoluţie în 1989.

A contribuit cazul tatălui tău, Gheorghe Ursu, la căderea comunismului?
A contribuit.

Cum, în ce mod, efectiv a contribuit?
Cazul tatei a contribuit la căderea comunismului pentru că, la doi ani după moartea lui, în 1987, câţiva congresmen americani au susţinut Legea privind retragerea clauzei naţiunii celei mai favorizare, menţionându-se cele petrecute în România în cazurile Gheorghe Calciu şi Gheorghe Ursu.

Dar atunci, în timp ce tatăl tău era anchetat, americanii au făcut ceva?
Atunci, imediat, noi am fost foarte dezamăgiţi, dar, ulterior, am aflat că un grup de senatori americani au intervenit, dar au fost minţiţi. Ministrul de externe Ştefan Andrei a minţit atunci partea americană. Li s-a spus că tata a fost arestat pentru motive de drept comun. În fapt, tata era de la început anchetat şi torturat pentru dosarul politic şi pentru Jurnal. Totul era, în anchetă, să afle: cum a trimis tata scrisorile la Europa Liberă, scrisori legate de eliminarea efectelor cutremurului din ’77 prin spoirea blocurilor – Scala, Patria şi altele - pe traseul pe unde trecea Ceauşescu; cine l-a ajutat pe tata; cine erau prietenii lui; cine mai vorbea urât de Ceauşescu. (...) Securitatea voia să facă un caz mare din povestea tatei, în legătură cu grupul lui de priteni, cu Jurnalul, cu scrisorile care au fost citite la Europa Liberă.(...) De fapt, şi eu am fost anchetat în martie 1985. M-au întrebat ceva despre prietenii lui şi n-am ştiut ce să le spun. Chiar n-aveam ce să le spun. M-au întrebat şi de puşca aceea cu lunetă. Ăsta, cu pușca, era un alt cap de acuzare, pe care însă anchetatorii nu l-au trecut în documente – nu mi-am dat seama deloc de ce n-au făcut asta, de ce nu l-au trecut!? S-au speriat să noteze aşa ceva?!

Ce e cu această lunetă? Şi ce le-ai spus anchetatorilor?
Eu le-am spus că a fost o glumă.

Şi chiar era o glumă?
Aveam noi un plan. Tata se gândea să aducă, piesă cu piesă, din călătoriile lui în străinătate, o armă cu lunetă, astfel încât să nu fie detectat la vamă. O armă pe care s-o asambleze aici în ţară. O armă pe care, dacă el ar fi avut-o, dacă era priceput la aceste probleme tehnice, ceea ce nu era, dar dacă ar fi fost, ar fi făcut-o! Mi-a spus că ar fi făcut-o!

Adică tatăl tău, inginerul şi poetul Gheorghe Ursu, l-ar fi împuşcat pe Ceauşescu?
Da, l-ar fi împuşcat dacă putea. Spunea: „Mor eu, mă prind şi mai mult ca sigur eu nu scap, dar scap poporul, scap 22 de milioane de pacostea asta!”.

Asta o spunea în casă, în familie. Dar o spunea şi printre prieteni? Se ştia şi în alte cercuri, ştiau şi prietenii tatălui tău despre acest proiect extrem?
Se ştia, dar era o chestiune iluzorie. Toată lumea ştia că este o chestiune iluzorie pentru că era o (im)posibilitatea tehnologică să facem chestia asta, dar era o dorinţă, un plan posibil acesta, cu arma cu lunetă, pe care, dacă ar fi ştiut cum s-o asambleze, ar fi făcut-o! (...)

”Securiștii aveau senzaţia că în Jurnal se ascunde ceva mai mult!”
Aşadar, la Securitate, tatăl tău avea două D.U.I (dosare de urmărire informativă): D.U.I. ”Călătorul” şi D.U.I. ”Udrea”. De ce ”Udrea”?
Nu ştiu, era numele de cod. În loc de Ursu, i-au spus Udrea. Toate numele erau contrafăcute. Şi cei acuzaţi, şi informatorii aveau nume de cod.

Când a fost arestat și ulterior ucis tatăl tău, Securitatea era condusă de generalul Iulian Vlad (pe numele lui adevărat, Iulian Vladu). A dat generalul Iulian Vlad, şeful de atunci al Securităţii, unul sau mai multe ordine privind anchetarea tatălui tău? A fost acest general anchetat de generalul magistrat Dan Voinea, a apărut numele lui în anchetă?
Da, a apărut numele generalului Vlad în anchetă pentru că el avea acele note pe dosarul Ursu. Din acele note se putea deduce foarte clar că era ordinul de arestare şi de torturare al lui Gheorghe Ursu. De ce? Pentru că, în clipa când generalul Vlad spunea: «Ce rămâne pentru instanţă, atâta vreme cât Jurnalul, prin natura lui, nu poate fi folosit?»!... Ei (nr- Securitatea) voiau să-i facă dosar tatei pentru propagandă împotriva ordinii socialiste. Şi, de asemenea, ei voiau să-i implice şi să-i ancheteze pe toţi oamenii aceştia pe care vi i-am spus (n.r. - Nina Cassian, Anatol şi Sorin Vieru, Radu Cosaşu şi, dacă ar fi putut să-i aducă de la Paris, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca), ceea ce ar fi însemnat o victorie pentru ei şi ar fi spus: «Uite, am descoperit un complot». Şi de aceea ei voiau declaraţii scrise de tata, din cauză că însemnările din Jurnalul tatei, conform legislaţiei româneşti şi internaţionale, nu puteau fi folosite, şi ei voiau să se acopere de o procedură cât se poate de legală. Avea chestia asta Securitatea, să fie acoperită legal, şi de aceea anchetatorii voiau declaraţiile tatei, chiar dacă informaţiile dorite de ei se aflau şi în Jurnal. Iar tata venea acasă de la anchetă, până să fie arestat, şi spunea: «Iar m-au întrebat de prieteni şi le-am spus că au în Jurnal totul şi de ce mă mai întreabă?!»

Aşadar, într-un fel, securiştii au vrut să rescrie, la patru sau la mai multe mâini, în anchetă, sub tortură psihică şi nu numai, Jurnalul (n.r. - acum dispărut) lui Gheorghe Ursu? Un fel de reeditare sui generis a Jurnalului, în anchetă - ce paradox, ce stranie provocare a absurdului: demnă de romanele lui Kafka?!...
Da, pentru că aveau senzaţia că în Jurnal se ascunde ceva mai mult!... De asemenea ei (n.r. - anchetatorii Direcţiei a Vl-a a Securităţii) încercau să-l facă pe tata să rescrie scrisorile trimise de el la Europa Liberă pentru a avea de la el ceva scris şi semnat, întrucât, cum v-am mai spus, pe baza Jurnalului nu puteau să-l incrimineze. Jurnalul era un material privat pe care nicio instanţă nu putea să-l folosească în calitate de «corp delict». E o lege internaţională, şi chiar şi în România cred că procedura penală nu ar fi permis să fie folosit Jurnalul în instanţă. Şi atunci, de-aia au încercat ei să obţină mărturii scrise de la tata. Iar generalul Iulian Vlad a scris pe dosar la un moment dat: «Ce rămâne pentru instanţă, atâta vreme cât Jurnalul, prin natura lui, nu poate fi folosit?»...

Din câte se pare, în legătură cu arestarea, anchetarea și asasinarea lui Gheorghe Ursu este, probabil, vorba despre o piramidă a complicităţilor, iar până acum, în cazul tatălui tău au fost anchetaţi, dar se pare nu complet traşi la răspundere, pentru că sunt liberi, doar cei de la baza piramidei, nu şi cei care au dat ordine. Eşti la curent cu faptul că zilele acestea generalul Iulian Vlad a ieşit la rampă cu o declaraţie şocantă, cel puţin din modul cum a fost prezentată în media, mulţumind foştilor informatori şi colaboratori ai Securităţii pentru ”faptele bune” pe care le-au făcut. Şi asta se întâmplă la 22 de ani de la căderea oficială a comunismului şi a poliţiei sale politice?
Ce bălăcăreală se întâmplă în ţara asta! Un om care, probabil, este responsabil pentru moartea a mii de oameni (...) în orice caz, sunt convins că a fost implicat în asasinarea tatei, să ajungă să defileze cu aceastră oroare, să le mulţumească celor mai mari canalii pe care le-a produs poporul ăsta!...

Probabil că îţi mai aduci aminte, Andrei Ursu, că generalul Vlad a spus la un moment dat că, sub conducerea lui, Securitatea nu a dat nici măcar o palmă!?...
Ha, ha, ha. Am auzit asta spus de securiştii Dumitraciuc şi Pârvulescu şi în procesul colonelului Stănică. Ei, securiştii, erau martori în procesul miliţienilor Stănică şi Creangă, şi au spus asta pentru că probabil lor, securiștilor, le place să folosească asta: că au fost eroi, că şi-au slujit patria, că au luptat contra KGB şi CIA. Ei ştiu că asta place poporului, că dacă au luptat împotriva KGB au fost eroi!... Ei mizează pe această propagandă puerilă când, de fapt, ei nu au făcut decât să slujească un dictator, unul dintre cei mai odioşi din toată partea asta a lumii, că ajunseseră şi ruşii să le fie ruşine cu Ceauşescu. Ei, securiştii, îşi creează o mitologie, şi-au creat-o încă din 1990, şi se pare că încă prin intermediul acestor relicve care mai sunt în viaţă încearcă să-şi păstreze aceeaşi mitologie.

Apropo de mitologie, a apărut în anii din urmă, pe piaţă, o carte care a făcut vâlvă, „Confesiunile uni cafegiu”, o carte-document care vorbeşte mult despre anii ’80 şi care face trimitere la cazul Ursu? Cunoşti cartea, ce impresie ţi-a făcut?
Declaraţiile domnului Florescu, parcă aşa îl cheamă, pe mine pur şi simplu m-au surprins. M-a surprins că au avut aşa priză la public şi la critică. Poate datorită fantasmelor şi înfloriturilor (sic!), ca o literatură inedită, dar, îmi pare rău, nu au nicio legătură cu realitatea. El nu a fost în perioada în care a fost închis tata, lui nu i s-a luat nicio declaraţie în cazul Ursu, iar acele fapte, mai degrabă pseudofapte -date, ani, relaţii -, care apar în carte sunt complet... imposibile. Deşi pare că este bine intenţionat, că este şi el de partea victimelor şi împotriva călăilor, îmi pare rău, nu au nicio legătură cu realitatea.

Revenind la poliția politică a lui Ceaușescu și la dramatica (și exemplara) poveste a tatălui tău, crezi că mai are putere Securitatea, după 22 de ani, prin ieşiri de tipul acesta, dar şi prin tărăgănarea sau ocultarea unor dosare-simbol, precum cel al tatălui tău, precum dosarele revoluţiei şi mineriadelor, dar şi a unor dosare de corupţie cu mare miză, care încă nu au fost rezolvate?
Prin modul cum nu s-au rezolvat problemele astea, mie mi se pare că au putere. Nu-mi dau seama cum se manifestă puterea asta, nu-mi dau seama cum pătrunde la acele niveluri ale justiţiei, ale politicienilor. Nu le văd acele relaţii, aş vrea să le ştiu. Pe vremea lui Stănică (n.r. - colonelul Stănică a mai lucrat în Ministerul de Interne şi după ’90), aceste personaje mânjite de sânge erau şi în poliţie, şi în SRI. În ’90 însă eu cred că puterea Securităţii s-a transmis mai departe pe filon economic. Stănică, în anii ’90, a fost preşedinte la două bănci pe care le-a falimentat. Probabil că toţi aveau bani atunci. Au aterizat pe moale cu averea pe banii Securităţii şi ai lui Ceauşescu. (...) Au ieşit, cum spunea prietenul tatei de la Paris, Camil Baciu, cu prăvălia pe stradă”. Ei aveau o economie neagră şi sub Ceauşescu, că o duceau bine şi atunci, faţă de restul populaţiei.

Deci, spui tu foarte plastic, Securitatea a ieşit cu prăvălia în stradă după ’90?
Da, Securitatea a ieşit cu prăvălia pe stradă şi au reuşit să-şi păstreze puterea pe care să o propage mai departe în noile sfere politice, fie prin reprezentanţi direcţi, pentru că sunt convins că fiecare partid are securiştii săi, nu mai vorbim de unii care sunt chiar şefi de partide. E foarte greu să ne dăm seama ce... se întâmplă?!?(...) Ce văd eu, de fapt? Văd că s-au făcut nişte progrese remarcabile şi am spus: ”Jos pălăria!”, efectiv, atunci când s-a făcut condamnarea comunismului la nivelul cel mai înalt. Preşedintele Băsescu a condamnat comunismul. Am fost efectiv entuziasmat. Mi s-a părut un document serios, tare. Şi a fost în premieră: a fost primul guvern post-comunist (n.r. - guvernarea Băsescu -Tăriceanu) care şi-a luat nişte angajamente, pentru că eu aşa am citit acel document, la capitolul Concluzii al Raportului Comisiei prezidenţiale pentru condamnare a crimelor comunismului, şi anume: trebuie introduse reforme în justiţie, în sensul modificării Codului Penal pentru a se da posibilitatea celor vinovaţi de torturarea disidenţilor regimului Ceauşescu şi care să nu mai cadă sub incidenţa diferitelor prescrieri care au survenit în timp şi în virtutea cărora ăştia stau bine mersi. Fiindcă esenţa este că, de pildă, în dosarul Gheorghe Ursu, avem mărturii că securistul Pârvulescu l-a torturat pe tata pe motive politice şi avem acolo zeci de mărturii, ale colegilor de cameră, nişte oameni curajoşi care, până la urmă au spus ce auzeau acolo (n.r. - în beciurile Miliţiei şi Securităţii din Calea Rahovei): că tata a fost bătut la anchetă, că a fost adus cu pătura, că a fost lovit de anchetatorul lui, maiorul Pârvulescu. Deci avem aceste mărturii şi, până acum, acest dosar Pârvulescu, disjuns în anul 2000, a lâncezit la Parchetul Militar, a fost ataşat, până la urmă la ”Dosarul crimelor comunismului” şi a rămas tot în nelucrare. Nu văd că s-a făcut nimic, cel puţin nu am fost înştiinţat. Voi merge să depun o cerere de informare pentru a afla ce s-a mai făcut şi să depun o plângere penală împotriva fostului maior de securitate Pârvulescu.

”Raportul Băsescu” - de condamnare a comunismului - a menționat ”cazul Ursu”. Și a cerut rezolvarea lui exemplară: în JUSTIȚIE!
Ce s-a rezolvat până acum şi ce ar mai trebui rezolvat în cazul Ursu?
Cei care au semnat raportul Comisiei prezidenţiale de condamnare a comunismului au spus că acest caz, cazul Ursu, trebuie rezolvat şi cei din Securitate care s-ar face vinovaţi, trebuie pedepsiţi.

Chiar preşedinte Băsescu a citit acest lucru (n.r. - Raportul de condamare a comunismului) în parlament?!...
Da, pentru că, la concluzii, părea că îşi iau angajamentul să rezolve cazul Ursu. S-a menţionat cazul Ursu şi s-a spus că este nedrept ca, la ora actuală, din cauza unei legislaţii... să nu se poată rezolva cazul. Şi se refereau la Decretul 11 din 1988 al lui Ceauşescu (nr- care dădea amnistie tuturor celor cu pedepse sub 10 ani şi înjumătăţea pedepsele de peste 10 ani). Dar este absurd să foloseşti legislaţia unui regim criminal, dovedit criminal şi declarat criminal de preşedintele republicii (nr- de președintele Traian Băsescu) şi acum să foloseşti legislaţia care-i absolvă pe călăii pe care i-a folosit Ceauşescu pentru a oprima populaţia ţării şi să foloseşti acest decret al lui Ceauşescu ca să-i acoperi pe torţionari, invocând amnistia?!... Nemaivorbind că România, de fapt, semnase (nr- încă de pe vremea lui Ceaușescu) Convenţia ONU împotriva torturii şi preluase protocolul de la Nurnberg pentru crime împotriva umanităţii şi astea sunt, evident, crime împotriva umanităţii - crimele din anii ’60, dar şi crimele din anii ’80, cum a fost asasinarea tatălui meu, în tortură, în beciurile Securităţii.

Eşti mulţumit de pedepsele primite de cei care au fost efectiv anchetaţi şi condamnaţi?
Pentru moartea tatălui meu, după câte se ştie, au fost trimişi în instanţă doi foşti colonei de miliţie, Stănică şi Creangă, care au fost vinovaţi şi ei de acest asasinat politic, dar ei nu au fost capii acestui asasinat, nu au fost cei care au luat deciziile, nu au fost cei care l-au anchetat. Nu miliţia l-a anchetat pe Ursu. L-au avut în acel arest de formă, pentru că Securitatea se spăla pe mâini cu miliţia (nr- cu ajutorul/prin intermediul miliţiei)... şi este un fapt cunoscut că mai erau şi alţi deţinuţi politici la miliţie (n.r. - vezi cazul Radu Filipescu, tânărul care împărţise manifeste, vezi cazul unui doctor care spusese bancuri cu Elena Ceauşescu, vezi cazurile Bivolaru & Voican, vezi, mai târziu, cazul Băcanu, arestat de drept comun şi multe altele) pentru că Securitatea nu voia să aibă probleme, iar Ceauşescu nu dorea să se afle că există deţinuţi politici în România. Când l-au arestat, Gheorghe Ursu era un personaj cunoscut, iar sora mea era în SUA şi nu voiau să-l declare pe tata prizonier politic. Ceauşescu nu avea nevoie de aşa ceva. Era clar, au făcut tot ce au făcut cu tata pentru ca Securitatea să nu iasă în faţă, şi, dacă ar fi fost să ajungă, în niciun caz nu trebuia implicat Ceauşescu.

”O experienţă destul de dezarmantă în legătură cu prestaţia domnului procuror Iacob”.
Unde este acum ultima parte a anchetei privind moartea tatălui tău, ancheta care se referă la implicarea fostei Securităţi?
Ultima dată, în 2008, când dosarul încă mai era la Secţia Parchetelor Militare, mi s-a spus că este în lucru. Acum am aflat că dosarul este la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

Este vorba despre secţia condusă până recent de Marius Iacob, acum prim-adjunct al procurorului general al României?
Da. Am înţeles că şi procurorul Iacob şi-a pus rezoluţia pe unul dintre aceste dosare disjunse sau adiacente marelui dosar Ursu. Da, până acum avem, din păcate, o experienţă destul de... de... (n.r. - îşi caută cuvântul potrivit), de... dezarmantă în legătură cu prestaţia domnului procuror Marius Iacob. Am avut un dosar, la un moment dat, unde era arătat foarte clar că doctorii care l-au pus în libertate pe colonelul Tudor Stănică (condamnat definitiv și irevocabil în 2003 la 11 ani de închisoare cu executare) au dat nişte documente suspecte. (...) O adevărată anchetă la Parchet ar putea merge până în pânzele albe, să-i ia pe toţi la scuturat, să desfacă arhivele SRI şi să demonteze maşinaţiunea uriaşă din cazul Ursu, în care au fost implicaţi sute de oameni, mulţi fiind ofiţeri de securitate.

”De-a lungul anilor, din ce în ce mai mult mi-am dat seama că trebuie să se facă dreptate pentru că Gheorghe Ursu a fost un simbol şi a fost o victimă a unui regim monstruos.Sincer vă spun că, în 1985, în perioada aceea, după moartea tatălui meu, nu speram nici să se facă dreptate şi nici că va avea loc o revoluţie în 1989”, ANDREI URSU.

”Securiștilor, le place să folosească asta: că au fost eroi, că şi-au slujit patria, că au luptat contra KGB şi CIA. Ei ştiu că asta place poporului, că dacă au luptat împotriva KGB au fost eroi!... Ei mizează pe această propagandă puerilă când, de fapt, ei nu au făcut decât să slujească un dictator, unul dintre cei mai odioşi din toată partea asta a lumii, că ajunseseră şi ruşii să le fie ruşine cu Ceauşescu. Ei, securiştii, îşi creează o mitologie, şi-au creat-o încă din 1990, şi se pare că încă prin intermediul acestor relicve care mai sunt în viaţă încearcă să-şi păstreze aceeaşi mitologie”, ANDREI URSU.

”În dosarul Gheorghe Ursu, avem mărturii că securistul Pârvulescu l-a torturat pe tata pe motive politice şi avem acolo zeci de mărturii, ale colegilor de cameră, nişte oameni curajoşi care, până la urmă au spus ce auzeau acolo (n.r. - în beciurile Miliţiei şi Securităţii din Calea Rahovei): că tata a fost bătut la anchetă, că a fost adus cu pătura, că a fost lovit de anchetatorul lui, maiorul Pârvulescu. Deci avem aceste mărturii şi, până acum, acest dosar Pârvulescu, disjuns în anul 2000, a lâncezit la Parchetul Militar, a fost ataşat, până la urmă la ”Dosarul crimelor comunismului” şi a rămas tot în nelucrare”, ANDREI URSU

”Nu miliţia l-a anchetat pe Ursu. L-au avut în acel arest de formă, pentru că Securitatea se spăla pe mâini cu miliţia”, ANDREI URSU

”Până acum avem, din păcate, o experienţă destul de... de... (n.r. -îşi caută cuvântul potrivit), de... dezarmantă în legătură cu prestaţia domnului procuror Marius Iacob. (...) O adevărată anchetă la Parchet ar putea merge până în pânzele albe” ANDREI URSU

”Cei care au semnat raportul Comisiei prezidenţiale de condamnare a comunismului au spus că acest caz, cazul Ursu, trebuie rezolvat şi cei din Securitate care s-ar face vinovaţi trebuie pedepsiţi”, ANDREI URSU

Vezi aici declaratiile colegilor de arest a-i dizidentului Gheorghe Ursu
Vezi aici un document SRI despre cazul Ursu
Vezi aici documente din ancheta Securității
Vezi aici implicarea americanilor in cazul Ursu
Vezi aici un poem critic la adresa regimului Ceausescu

Memorialul Durerii-Gheorghe Ursu partea a 2 a

Memorialul Durerii-Gheorghe Ursu partea a 3 a

Memorialul Durerii-Gheorghe Ursu partea a 4 a

Memorialul Durerii-Gheorghe Ursu partea a 5 a