Pe tot parcursul anului, „ring” a scris despre toate evenimentele politice importante. Am prezentat de fiecare dată obiectiv actualitatea şi am căutat abordările potrivite. În paginile noastre aţi putut citi opiniile celor mai titraţi analişti, care au disecat fiecare mişcare de pe scena politică. În plus, „ring” a publicat o serie de interviuri cu unii dintre cei mai puternici şi influenţi oameni politici ai momentului. Vă prezentăm astăzi o retrospectivă a celor mai mediatizate dialoguri marca „ring”.
Se încheie un an nu foarte prolific pentru politică. Politicienii nu au excelat şi probabil că îşi încarcă bateriile pentru anul viitor, ce se anunţă extrem de interesant, fiind, în primul rând, unul electoral. Urmează referendumul pentru modificarea Constituţiei şi alegeri comasate, plus faptul că, de acum, primarul va fi ales din primul tur. Primul eveniment important al acestui an a fost semnarea protocolului de colaborare între PSD şi PNL+PC, respectiv înfiinţarea USL. A urmat o perioadă de acalmie, apoi circul de la evacuarea din sediul PRM a lui Vadim Tudor şi scandalul din Parlamentul European în care a fost implicat Adrian Severin. Între timp, Roberta Anastase a primit verdict de neîncepere a urmăririi penale în cazul numărătorii de voturi. Toamna a fost marcată de discursul regelui în Parlamentul României, moment prilejuit de aniversarea a 90 de ani de viaţă ai Maiestăţii Sale. Sfârşitul de an a fost marcat de excluderea lui Mircea Geoană din PSD şi pierderea automată a funcţiei de preşedinte al Senatului. A doua funcţie în stat este acum ocupată de pedelistul Vasile Blaga. Pe plan extern, principalele evenimente au fost: întâlnirea lui Traian Băsescu cu Barak Obama, vizita cancelarului german Angela Merkel în România, dar şi cel mai mare eşec al diplomaţiei noastre: neintrarea în Spaţiul Schengen.


Comenteaza aici: