Liga I a „luat foc” iarăşi după ce patronul lui FC Vaslui l-a acuzat pe preşedintele Rapidului că i-a contactat patru jucători înaintea derby-ului de azi.
Un an fotbalistic agitat se încheie de-a dreptul incandescent, cu atracţia etapei a 18-a din Liga I, meciul FC Vaslui - Rapid. Disputa dintre ocupantele locurilor 5, respectiv, 3 din campionat a început încă de duminică seara, atunci când patronul moldovenilor l-a acuzat pe fostul lui colaborator, Constantin Zotta, actualmente preşedintele giuleştenilor, că i-ar fi sunat pe Sânmărtean, Milanov, Milisavljevici şi Pavlovici, sugerându-le să nu se întrebuinţeze prea tare în meciul din această seară. „Le-a promis că o să-i transfere prin Rusia sau chiar la Rapid. E un gest anormal, nu poţi suna nişte jucători aflaţi sub contract cu o altă echipă, darămite când e vorba de o formaţie cu care vei juca un meci direct. Ce ar mai fi fotbalul dacă toţi ne-am apuca să procedăm aşa?! Aş fi putut şi eu să îl sun pe Pancu, dar mi se pare absurd. La Zotta însă nu mă mai miră nimic, atâta vreme cât el are aranjamentele în sânge”, a declarat Adrian Porumboiu pentru „ring”.
Zotta - da, Rapid - ba
Din punctul de vedere al omului de afaceri din Vaslui, incidentul îl priveşte doar pe Zotta, nu şi Rapidul. „Refuz să cred că un club de talia Rapidului ar accepta aşa ceva. E vorba doar de acest pungaş de Zotta. De fapt, în această dimineaţă (n.r. - ieri) l-am sunat pe George Copos şi am vorbit şi cu el, şi cu Răzvan Lucescu, erau împreună în birou. Am stabilit cu toţii că acest gest nu trebuie să afecteze meciul. I-am zis lui Copos că Zotta a procedat inacceptabil, iar el fost de acord, dar mi-a zis că nu vrea să mai audă de această poveste, că nu vrea să creadă lumea că el e implicat”, a încheiat Porumboiu dialogul cu „ring”.
Derby plin de incertitudini
Ultimul joc din acest an în Liga I este unul plin de absenţi sau jucători incerţi. La Vaslui, Sânmărtean nu va evolua aproape sigur, după entorsa suferită la Zurich. În acelaşi joc din Liga Europa s-a accidentat şi portarul Cerniauskas, iar nerefăcuţi sunt Cânu şi Annang. La Rapid nu vor evolua Herea şi Glauber (accidentaţi), dar şi suspendatul Burcă. De asemenea, incerţi sunt şi Coman, Roman, Creţu şi Ezequias, toţi din motive medicale.
„Mă doare sufletul că, de-a lungul timpului, m-am înconjurat de colaboratori care m-au dezamăgit crunt. Dar asta e viaţa...” - ADRIAN PORUMBOIU
„N-are nicio probă. Eu am plecat de la Vaslui pentru că nu mă plătise. Cred că atunci când a făcut aceste declaraţii era cu paharul de vin în mână.” - CONSTANTIN ZOTTA
FC Vaslui - Rapid
ora 20.30, Digi Sport
Echipe probabile:
FC Vaslui: Puia, Milanov, Balaur, Farkas, Milisavljevici, Adailton, Wesley, Gladstone, Pavlovici, Raul Costin, Temwanjera. Antrenor: Viorel Hizo
Rapid: Coman, Creţu, Marcos Antonio, Oros, Bozovici, Grigorie, N. Grigore, Teixeira, Roman, Pancu, Deac. Antrenor: Răzvan Lucescu
Arbitru: Istvan Kovacs


Comenteaza aici: