Una dintre marile speranţe ale fotbalului românesc, jucătorul lui Gaz Metan Paul Pârvulescu are gânduri mari pentru anul viitor. Vrea să ajungă la echipa pe care o iubeşte, Dinamo, dar nu singur. Încearcă să-l aducă în Ştefan cel Mare şi pe cel mai bun prieten al său, brazilianul Eric de Oliveira.
Salut, Paul, cu ce gând ai încheiat anul competiţional 2011?
Păi, să zic aşa, sunt destul de mulţumit de ceea ce am realizat. A fost un an bunicel, iar perspectivele pentru 2012 sunt bune. Sunt cu Gaz Metan în semifinalele Cupei României şi putem câştiga şi noi un trofeu. Am jucat în cupele europene pentru prima dată în istoria clubului şi nu ne-am făcut de râs.
Dinamo rămâne echipa ta de suflet unde îţi doreşti să ajungi?
Să fiu sincer, sper ca în iarna asta să se rezolve acest transfer. Îmi doresc foarte mult să joc la Dinamo.
Ai vorbit cu cei de la Dinamo? Ce ţi s-a transmis?
Am vorbit, dar nu pot să spun mai multe. Visez să ajung la reunirea echipei de după Sărbători.
Se aude că alături de tine în Ştefan cel Mare va sosi şi Eric, ştii ceva?
Eric e prietenul meu cel mai bun şi vorbim foarte des. Ştiu că situaţia lui nu este încă foarte clară, dar el şi-ar dori să joace la aceeaşi echipă cu mine. Ar fi frumos să îmbrăcăm amândoi tricoul alb-roşu. Vreau să vin cu Eric la Dinamo!
El ar vrea să joace la Dinamo?
Mi-a spus de multe ori că ar vrea să ajungă la Dinamo, dar să vedem ce va fi...
Îşi doreşte un trofeu
Dacă ar fi să-ţi pui acum o dorinţă pentru noul an, care ar fi ea?
În primul rând, să fiu sănătos. Asta pentru că ştiu cât de greu mi-a fost când am fost indisponibil, mai ales că mă accidentasem într-o perioadă foarte bună a mea. Apoi, pe plan sportiv, mi-aş dori foarte mult să câştig un trofeu...
Păi, şi crezi că asta se va putea întâmpla cu Gaz Metan Mediaş, ori te gândeşti să câştigi cu Dinamo un trofeu?
Nu vreau să spun mai multe, dar şi Gazul are şanse la un trofeu câtă vreme joacă în semifinalele Cupei României...


Comenteaza aici:
scris de Galatzeanu la ora 15:53 in data 21.12.2011
Pana la moarte..esti Caine pana la moarte!
scris de qwerty la ora 11:20 in data 21.12.2011
esti o mizerie ba .. ai sfidat un intreg stadion cand la finalu meciului gazu dinamo dadeai declaratii in tricoul lui dinamo ..puteai sa-l ti f. bine in mana ..sa-ti fie rusine. bravo lu cindrea ca cere toti banii din lume pe tine ..numa sa nu te poata cumpara aia.