Vestea că revine în televiziune cu propria emisiune după negocieri avansate cu MediaPro face înconjurul Pământului de câteva zile, însă Teo Trandafir susţine că totul e doar o simplă speculaţie de presă.
Realizatoarea TV a declarat, pentru „ring”, că starea de sănătate nu îi permite încă efortul necesar unei emisiuni aşa cum i se propune ei.
Vrea să nu dezamăgească pe nimeni
„Singura condiţie pentru a putea reveni la TV e ca într-un contract înţelept făcut să se stipuleze dozarea efortului fizic, asta-i tot, că altfel... N-am acceptat ofertele de până acum din respect pentru cei care mi le-au făcut. Îmi era uşor să spun «Da, facem, facem!» şi apoi «Stai, că nu!». Superi pe toată lumea, te dezamăgeşti şi pe tine şi nu are rost. Acum nu se întâmplă absolut nimic, dar nu uitaţi că eu m-am întors în televiziune din şase în şase luni, la diferite posturi TV, în funcţie de felul în care a dorit presa. Dacă presa are la dispoziţie informaţii pe care eu nu le am, nu prea am cum să comentez”, a explicat Teo Trandafir.
În discuţii cu toate televiziunile
Întrebată dacă a bătut palma cu MediaPro, Teo a recunoscut existenţa discuţiilor atât cu reprezentanţii acestui trust de presă, cât şi cu ai altor televiziuni: „De negociat, am negociat cu 100 de televiziuni pentru 100 de proiecte... Am negociat cu toate televiziunile ce am vrut eu să negociez... Există însă o problemă: contractele care mi se propun sunt pentru un om perfect sănătos, ceea ce eu sunt în curs de a deveni. Nu-mi pot lua acum angajamente pe care să nu le pot respecta din pricina unor cauze fizice şi să-mi închid după aceea nişte porţi”, a spus Teo.
Emisiuni TV şi live, şi zilnice
Ce propuneri a primit Teo până acum? „Când îi dai o ofertă doamnei Teo, care îţi poate duce o emisiune în direct în fiecare zi, timp de 15 ani, dovedit, i-o dai, că nu foarte multă lume poate să facă ceea ce face Mircea Badea, de exemplu, să facă emisiune zi de zi... Nu să faci o emisiune săptămânală, să te duci până-n Bali, mai prin Monte Carlo, mai o treabă, mai o atenţie, mai o măslină. Dar zi de zi nu se poate. Ei, noi putem! Şi toată lumea care mi-a făcut oferte evident că a luat în considerare faptul că fac parte dintre puţinii realizatori TV care pot să ducă o emisiune zilnică. Dar eu nu pot în momentul acesta”, a dezvăluit realizatoarea TV.
Încă şase luni de suspans
Optimistă din fire, Teo speră să poată răspunde unei oferte în acest an. „O să pot în trei luni, în şase luni, lucru pe care de altfel l-am şi spus (la negocieri – n.r.). Ofertele vor reveni. Acestea n-au fost niciodată închise, n-a ieşit niciodată cu înjurături sau cu închis nervos de uşi, nici pomeneală! Orice ofertă trebuie tratată cu respect după părerea mea. De ce să-ţi strici relaţiile cu ditamai postul de televiziune, oricare ar fi acesta, doar pentru că promiţi lucruri de care nu te poţi achita?! Starea mea de sănătate se îmbunătăţeşte. Ideea e să nu forţez în niciun fel şi să respect ceea ce îmi cere organismul, lucru ce nu coincide întotdeauna cu ceea ce îmi cer contractele mele”, a precizat vedeta.
„După ce ies din clasă «mă doare organismul»”
Până să-şi revină complet, Teo a revenit la catedră din 1 noiembrie 2011. „La Şcoala de Televiziune «Tudor Vornicu» merg din două în două săptămâni, dar şi aşa, când nu mai pot, mă ridic şi ies (din clasă – n.r.). Pentru mine e un lucru important care însă mă consumă foarte mult. M-aş fi întors mai repede la şcoală dacă n-aş fi ştiut că fac ca toate visele. Mă urc pe masă, râd cu studenţii, plâng cu ei, mă împrietenesc cu ei. Se creează nişte relaţii pe care eu nu le pot rupe sau neglija din cauza stării de sănătate pe care încă nu o pot controla. M-am băgat din nou la şcoală doar după ce mi-am dat seama că pot duce două ore legate. Dar după ce ies din clasă «mă doare organismul»”, a mărturisit realizatoarea TV.
„Analizele mi-au ieşit perfect”
Îngrozită doar de ideea unei posibile reveniri la clinica din Austria, Teo e fericită că medicii nu mai au niciun motiv să o cheme la AKH: „Sper să nu mai fie cazul să merg la control la Viena. Ce a fost de făcut am făcut în octombrie, însemnând o ultimă operaţie şi, după un control, totul a fost OK, analizele mi-au ieşit perfect, chiar dacă nu mă aşteptam. Medicii sunt încântaţi şi nu m-au chemat înapoi. Nu îmi mai trebuie în veci de veci... Nu ştiu dacă vreodată voi putea vizita Viena ca turist. Numai când aud limba şi am un stres”.
„Mi se propun contracte mari, nu o emisiunică de cinci minute pe săptămână, înregistrată.” - TEO TRANDAFIR
„Probabil voi apărea la un moment dat în vreun episod al serialului «Pariu cu viaţa», cine ştie. E un serial stufos în care pot apărea o căruţă de oameni, poate mă vor chema şi pe mine.” - TEO TRANDAFIR


Comenteaza aici: