La finalul intervenţiei chirurgicale, după ce lichidul şi sângele vor fi scoase din cutia toracică, lui Mircea Lucescu i se va face un implant . Pentru a grăbi osteosinteza fracturilor i se vor pune nişte plăcuţe din titan. „Acestea constituie cea mai nouă descoperire în domeniu şi sunt benefice. Ele vor fi fixate cu nişte şuruburi şi se mulează pe coaste. Poate rămâne cu ele o perioadă lungă sau chiar toată viaţa. Recuperarea va dura astfel trei săptămâni, în loc de şase, durerea va fi redusă iar după trei zile pacientul poate face paşi prin salon. Dacă totul decurge normal, la o săptămână i se va scoate tubul de dren şi va putea face plimbări scurte. Eforturile normale pot fi reluate în două-trei săptămâni când plămânul afectat îşi va recăpăta elasticitatea şi capacitatea de a ventila aerul. Dacă nu apar complicaţii în 7-10 zile va fi externat. Acesta este protocolul în astfel de intervenţii”, ne-a declarat prof. dr. Gheorghe Burnei, seful Clinicii de Ortopedie a Spitalului Budimex.


Comenteaza aici: