Ziarul Ring 09.01.2012
Seful Politiei Capitalei: „Va fi audiat si domnul Lucescu”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/seful-politiei-capitalei-va-fi-audiat-si-domnul-lucescu-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

819 (ultima in 09.01.2012)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Dosarul penal privind accidentul în care a fost implicat celebrul antrenor român Mircea Lucescu îşi urmează cursul. La un moment dat, va fi audiat şi antrenorul, dar până atunci şeful Poliţiei Capitalei îi doreşte multă sănătate lui Mircea Lucescu. „În prezent, există deschis un dosar penal, aflat în faza verificărilor preliminare. Se fac cercetări ca în orice dosar penal. S-au făcut cercetări la faţa locului şi de mâine (n.r. - azi) vom trece la audieri, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor privind producerea accidentului. (...) Cu siguranţă că va fi audiat şi domnul Lucescu. Dar... Îi dorim în primul rând sănătate! Sperăm să se facă bine pentru că este un om care reprezintă România cu cinste în străinătate. (...)Sunt puţini români care fac aşa ceva şi, de aceea, eu, personal, mă bucur când văd români care reprezintă cu cinste România”, ne-a declarat, în exclusivitate, chestorul Vasile Viorel.

„Nu s-a început urmărirea penală”
Pentru a nu lăsa loc la interpretări, şeful poliţiştilor bucureşteni a ţinut chiar să facă unele precizări importante: ”Trebuie să se înţeleagă foarte bine că există un dosar penal, că suntem, deocamdată, în faza actelor premergătoare şi că nu s-a început urmărirea penală. Ar fi şi neomenesc să facem acest lucru acum. În funcţie de expertize şi de ce vor spune martorii, vom analiza şi vom vedea ce vom dispune în final. Sperăm ca domnul Lucescu să se facă bine şi asta să fie ultima activitate în acest dosar: o declaraţie la noi. Important este să se facă bine şi să ne reprezinte în continuare cu cinste ţara”.

„Sperăm ca domnul Lucescu să se facă bine şi asta să fie ultima activitate în acest dosar: o declaraţie la noi. Important este să se facă bine şi să ne reprezinte în continuare cu cinste ţara.”, Chestor Vasile Viorel, şeful Poliţiei Capitalei

Comenteaza aici: