Christian Levant 10.01.2012
Socant! Procurorii l-au facut pe profu` de la Monnet „DROGAT“ prin metoda... COPY-PASTE!
http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/socant-procurorii-l-au-facut-pe-profu-de-la-monnet-drogat-prin-metoda-copy-paste-434x326.jpg

Comentarii:

3 (ultimul in 10.01.2012)

Afisari:

2522 (ultima in 10.01.2012)

Rating:

(9 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Incredibil, dar... adevărat! Referatul profului de la „Monnet“ s-a redactat prin metoda „copy-paste“ după un referat privindu-l pe un... recidivist consumator de droguri.

Ce caută un dosar de consumator de droguri (care este de competenţa DIICOT) la un Parchet local, care se ocupă de găinării, violuri şi alte mărunţişuri, asta este o altă poveste. Citiţi în continuare, pe ziarulring.ro, comunicatul Parchetului – venit la trei zile de la pierderea recursului şi punerea în libertate a profului de la „Jean Monnet“ -, dar şi o tulburător de sinceră dezvăluire lămuritoare a magistratului Laura Deriuş, procurorul de caz al dosarului „Profu` de la «Jean Monnet»”.

O „evidentă... eroare materială”?
,,La data de 5.11.2011, la momentul formulării propunerii de arestare preventivă a inculpatului VIŞAN DAN-OCTAVIAN în dos. nr. 18709/P/2011, în cuprinsul referatului întocmit de procuror cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive s-a strecurat dintr-o evidentă eroare materială (de tehnoredactare) menţiunea că inculpatul ar fi „recidivist şi consumator de droguri”. Această eroare materială a fost lămurită în faţa judecătorului ce a judecat propunerea de arestare preventivă, chestiunea fiind ridicată din proprie iniţiativă de procurorul de şedinţă şi consemnată în cuprinsul încheierii prin care judecătorul s-a pronunţat asupra propunerii Parchetului. În cauză s-a procedat la îndreptarea erorii materiale, iar măsura preventivă dispusă în cauză faţă de inculpat nu a fost întemeiată pe eroarea materială strecurată. (...) De asemenea, subliniem faptul că în cuprinsul aceluiaşi referat precum şi în toate actele de procedură exista menţiunea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. (...) În rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului VIŞAN DAN-OCTAVIAN nu s-a menţionat eroarea materială aşa cum în mod greşit s-a insistat în cadrul unor articole scrise sau emisiuni televizate”, se spune, printre altele, în Comunicatul Parchetului Sectorului 1 semnat de procurorul FLORIN MIRCEA POPA, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului.

„Menţiunea «recidivist şi consumator de droguri» a rămas dintr-un alt referat”
Sunând la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 pentru a ne lămuri şi cu privire la alte două presupuse ”gafe” ale Parchetului - aşa-zisa acuză de... ”viol” şi aşa-zisa vârstă ”de 16 ani„ a victimei, criticate ca atare, dar care nu apar în acest comunicat, am aflat, chiar de la procurorul de caz, cum a fost posibilă eroarea materială din cazul profului de la „Jean Monnet“. „În opinia publică pare greu de crezut că poţi să scrii fără nicio noimă «recidivist şi consumator de droguri». Numai că, având în vedere specificul activităţii noastre şi că noi lucrăm pe calculator, şi că, de obicei, în acel referat, nu  mai scrii, de la început, antetul şi toate celelalte date care se repetă... Pur şi simplu, pe referatul anterior ştergi absolut tot ce nu se impune în cauză şi pui număr de dosar, nume de inculpat, date personale, toate cu privire la cazul dat! Ei, şi acea menţiune «recidivist şi consumator de droguri» a rămas dintr-un alt referat pe care s-a construit acest nou referat. Înţelegeţi?!... Deci, vorbim din punct de vedere al... tehnoredactării! Şi, deci, aceea era o evientă eroare materială tocmai pentru că în acelaşi referat există menţiunea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale”, spune magistratul Laura-Aurelia Deriuş, al doilea purtător de cuvânt  al Parchetului J1, dar și procuror de caz în dosarul ”Profu de la J. Monnet - sex cu o elevă”.

„Se fac copy-paste-uri, se fac... Înţelegeţi?!”

Pentru a fi şi mai convingătoare, doamna procuror de caz din dosarul „Profu de la «Jean Monnet» - acte sexuale cu o elevă” mai scoate un as din mânecă şi spune: „Mai mult, în actele de dispoziţie ale procuraturii, acte de care se leagă judecătorul, nu apare referirea la art. 37 din Codul Penal care face referire la recidivă. Deci, toate actele din dosar contraziceau acea menţiune care era, evident, din alt film, ca să zic aşa! Într-adevăr, pentru opinia publică este greu de crezut cum să apară două cuvinte în plus. Asta e! Pentru faptul că noi lucrăm pe calculator, nu se mai bate la maşină şi nu se mai scriu (n.r. - acte noi) efectiv cuvânt cu cuvânt! Se fac copy-paste-uri, se fac... Înţelegeţi?!”.

În loc de epilog, pilda cu... „piatra-n baltă“
Spre a demonstra până la capăt buna-credinţă a Parchetului în a nu profita de eroarea materială, ci, mai degrabă, în a insista pentru repararea ei, doamna procuror Laura Deriuş ne spune, în finalul discuţiei: „În momentul când s-a ajuns la instanţă, înainte să se dea cuvântul inculpatului şi avocaţilor apărării, procurorul de caz s-a ridicat în picioare şi i-a atras atenţia judecătorului cu privire la existenţa erorii materiale şi a făcut precizarea  că înţelege să o înlăture, potrivit Codului de Procedură Penală”. Evident, este de salutat buna-credinţă a Parchetului din ceasul al... 13-lea. Dar bine ar fi dacă procurorii din Bucureşti şi din întreaga ţară ar trage nişte învăţăminte din cazul „Profu` de la «Jean Monnet» - drograt şi recidivist... din eroare”. Şi, în plus, dacă ţin la imaginea instituţiei, ar trebui să ţină cont şi de proverbul cu „nebunul care aruncă o piatră în baltă şi o mie de sănătoşi  se chinuiesc s-o scoată“. Nu se ştie dacă şi reuşesc şi, astfel, ca să-l amintim şi pe nemuritorul Caragiale, PARCHETUL rămâne... CU „ONOAREA NEREPERATĂ”.

„Toate actele din dosar contraziceau acea menţiune care era, evident, din alt film, ca să zic aşa! Într-adevăr, pentru opinia publică este greu de crezut cum să apară două cuvinte în plus. Asta e!” - Procuror Laura-Aurelia Deriuş, purtător de cuvânt al Parchetului J 1

Comunicat - visan eroare materiala

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de EscorteDinRomania.ro la ora 22:23 in data 10.01.2012

    EscorteDinRomania.ro -- masaje erotice si escorte din Romania pe judete

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 14:29 in data 10.01.2012

    Seamana cu rezolutia din cazul Madalinei Manole facut de procurorul Moldovan , "copy-paste" la ce-i convenabil CA SA PICE PE "SINUCIDERE"si la ce-i incrimineaza de CRIMA CU PREMEDITARE--" DELETE" !!!! PANARAME PENALE cu diplome!!!!

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 13:51 in data 10.01.2012

    Cine plateste pentru faptul ca sa facut ogreseala cine plateste ca opinia publica a citit despre baiat ca este drogat si recidivist