Pornind de la un text de Oscar Wilde, Teatrul Masca programează joi, 12 ianuarie, de la ora 19.00, premiera montării „Salome”.
Regizorul Răzvan Alexandru Diaconu a folosit textul teatral căruia Wilde însuşi i-a oferit două variante. Piesa faimosului irlandez a fost pusă în scenă mai întâi în franceză, în 1891, pentru ca trei ani mai târziu să fie publicată în engleză. În 1992, piesa a cunoscut o montare faimoasă pe Broadway, cu Sheryl Lee şi Al Pacino în rolurile principale.
Pentru montarea de pe scena Sălii “Jacques Lecoq” (Bdul. Uverturii nr. 70-72) a Teatrului Masca colaborează Sorin Dinculescu, Anamaria Pîslaru, Emilia Manea, Alexandru Nagy, Victor Apetrei, Denise Ababei, Doina Antohi, Graţiela Bădescu, Iulia Brezeanu, Cornelia Cucu, Fulvia Folosea, Sorina Corneanu şi Gabriela Marin. Salome este cunoscuta prinţesă biblică a Iudeei, fiica împărătesei Herodiada şi nepoata regelui Irod.
În spatele morţii lui Ioan Botezătorul
,,«Salome» este un spectacol despre descoperirea celor mai adânci obsesii din interiorul uman. Obsesii care au la bază încălcarea unei ordini supraumane, unei orânduiri ancestrale pe care omul, în dorinţa bolnavă a căutării şi a asumării puterii totale asupra a tot ce trăieşte, o încalcă uitând că, la urma urmelor, undeva, totul îi stă scris deja”, se menţionează în prezentarea piesei.
,,Dacă aţi venit să vedeţi o piesă despre regăsire, religie şi iubire, plecaţi! Aici, stropi de sânge vă vor sări pe obrajii neteziţi şi curaţi şi vă veţi pierde orice urmă de înţelepciune sau credinţă…”, spune personajul Irod în primul act al montării.


Comenteaza aici: