Biserica Sfântul Pantelimon este încă un lăcaş de cult care se adaugă în mod nefericit pe lista monumentelor arhitectonice distruse de incendiile care au afectat Bucureştii de-a lungul timpului. „Focurile cele mari” au provocat distrugeri însemnate şi au înghiţit deopotrivă case, prăvălii, hanuri sau clădiri de interes public. Cel mai grav eveniment de acest fel a avut loc pe 23 martie 1847, în ziua de Paşte, când cea mai mare parte a Capitalei a fost mistuită de un devastator incendiu.

Incendiul de la Biserica Sfântul Pantelimon a readus în memoria colectivă catastrofele de acest fel care au afectat Bucureştii de-a lungul istoriei sale de peste cinci secole şi jumătate. Din secolul al XVI-lea au rămas mărturii preluate de Paul de Alep, care povestesc despre incendierea Bucureştilor de către turci, o dată în timpul domniei lui Mircea Ciobanul, iar a doua oară în 1595, când Sinan Paşa s-a retras, gonit de armata lui Mihai Viteazul. Cele mai multe mărturii de acest fel au rămas însă din secolul al XVIII-lea încoace, multe dintre însemnări depunând mărturie cu privire la marile pierderi materiale însemnate cauzate de incendiile devastatoare.

Focuri de la Curtea Domnească la Sf. Gheorghe
O primă istorisire vine din anul 1704, când printre altele a ars şi Hanul Şerban Vodă, care se afla pe locul unde astăzi este sediul Băncii Naţionale a României. Un alt incendiu s-a produs în 1716, când au ars şi „două prăvălii cu lemnele lor, adică nu numai marfa din năuntru, dar chiar şi construcţia, ce erau proprietatea bisericii din Târgşor”. Doar trei ani mai târziu, în 1719, a ars Curtea Domnească, precum şi „frumoasa Mănăstire Sf. Gheorghe”. Mai târziu, în 1739, focul porneşte chiar din curtea Mănăstirii Sf. Sava şi „mistuie o parte din clădirile mănăstirii”. A mai fost afectată, pe lângă alte trei lăcaşe de cult, şi Biserica Sf. Gheorghe, căreia i-a ars acoperişul şi „o parte din lucrurile dinăuntru”.

Domnia lui Caragea Vodă, marcată de ciumă şi de incendii
Un alt incendiu a avut loc în 1766, când a fost distrusă o parte din Târgul Cucului până la Sărăria Domnească. Se spune că domnitorul Scarlat Ghica s-a dus la faţa locului ca să constate stricăciunile şi, din cauza vântului rece, s-a îmbolnăvit şi a murit o lună mai târziu, fiind înmormântat în Biserica Sf. Spiridon Nou. În 1787, flăcările au distrus chiliile şi hambarele Mănăstirii Cotroceni, precum şi casele domneşti. Secolul al XVIII-lea debutează cu un incendiu în 1804, când au ars hanurile Şerban Vodă şi Sf. Gheorghe. Au urmat incendii în 1812, anul înscăunării lui Caragea Vodă – a ars atunci Curtea Domnească – şi 1823, când au fost distruse hanul Mănăstirii Mărcuţa şi o bună parte din Podul Beilicului (Calea Şerban Vodă).

„Focul cel Mare” a devastat Bucureştiul
De departe cel mai grav incendiu cu care s-au confruntat Bucureştii a fost cel din ziua de Paşte a anului 1847, pe 23 martie. Focul a izbucnit din casa cluceresei Drăgăneasca, aflată în apropiere de Hanul Constantin Vodă (unde azi se află Muzeul Naţional de Istorie a României, fostul Palat al Poştelor), şi peste drum de Biserica Sf. Dumitru, cunoscută şi ca „biserica de jurământ”. „Focul cel mare”, aşa cum este cunoscut în istoria Bucureştilor, a mistuit nenumărate locuinţe, prăvălii şi lăcaşuri de cult, numirea câtorva mahalale afectate de acest dezastru fiind cât se poate de semnificativă: Sf. Dimitrie, Şerban Vodă, Sf. Nicolae (Şelari), Colţea, Curtea Veche, Sf. Ioan Nou, Sf. Gheorghe Nou, Stelea, Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Ştefan, Sf. Vineri, Olteni sau Delea Nouă.

Picturile Bisericii Sf. Pantelimon au fost distruse
Incendiul de luni seara a distrus o mare parte din turla Bisericii Sf. Pantelimon, iar în urma intervenţiei pompierilor apa a distrus picturile murale. Icoanele au fost salvate de preoţi şi de enoriaşi, care au reuşit să le scoată la timp din biserică. Privitor la cauze, o sursă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti a spus că „s-a alcătuit o comisie care va stabili o cauză probabilă a izbucnirii incendiului de la Biserica Sfântul Pantelimon. Este o problemă aici pentru că sunt multe variante care se exclud: nu se pune problema unui foc de artificii pentru că incendiul a pornit din interior, nu s-a pus foc intenţionat pentru că a ars de la turlă, şi nu de la bază, şi preoţii susţin că în acea zonă nu exista nicio legătură cu vreun cablu electric. Mai mult, focul ar fi pornit de undeva dintre lemnul de la interior şi faţada din metal”, se precizează în declaraţie.

„Eri la un ceas după-amiază pe când toată lumea se afla veselindu-se (…), pustiitorul element al focului, sprijinit de o suflare furtunoasă a Austrului, a prefăcut în puţine ceasuri în ruine înfiorătoare o parte din cele mai frumoase, mai populate şi mai bogate cartiere ale Capitalei.” - ,,Vestitorul Românesc”, 1847

Surse:
George Potra, ,,Din Bucureştii de altădată”, Ed. Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981