Iubitorii sporturilor de iarnă care nu au reuşit să profite, la finele anului trecut, de un sejur la munte au acum ocazia de a petrece o vacanţă de neuitat la costuri mult mai mici.
Unele dintre cele mai potrivite staţiuni pentru o astfel de vacanţă sunt chiar cele din România. Pe lângă faptul că pârtiile sunt mult mai libere, turiştii pot profita şi de preţurile scăzute ale serviciilor.
Opt pârtii de schi la Predeal
În Predeal, staţiune dotată cu opt pârtii de schi, dintre care trei sunt omologate internaţional (Pârtia Clăbucet Plecare, Subteleferic şi Clăbucet), pentru o noapte de cazare într-un hotel de trei stele veţi scoate din buzunar aproximativ 50 de lei. În ceea ce priveşte costurile închirierii pe zi a echipamentelor, se practică următoarele preţuri: 40-50 de lei pentru un costum complet de schi, 10 lei - închirierea unei săniuţe, 20-30 de lei pentru snowboard.
12 pârtii de schi în Poiana Braşov
O altă atracţie turistică de pe Valea Prahovei este şi Poiana Braşov. Staţiunea situată la poalele Masivului Postăvaru pune la dispoziţia turiştilor 12 pârtii de schi, amenajate pe diferite grade de dificultate. Preţul unei nopţi de cazare porneşte de la 70 de lei, iar pentru închirierea echipamentelor veţi găsi preţuri cuprinse între 30 şi 55 de lei.
Trei pârtii de schi la Vatra Dornei
Una dintre cele mai căutate şi cunoscute staţiuni din România este Vatra Dornei. Situată la o altitudine de 800 m, în partea de nord a ţării, staţiunea beneficiază de trei pârtii de schi (Parc, Dealu Negru, Dealu Runc), dintre care două se află chiar în centrul oraşului. Preţurile pornesc de la 30 de lei pentru o noapte de cazare într-un hotel de două stele. Pentru închirierea echipamentelor sunt preţuri cuprinse între 25 şi 45 de lei, iar o urcare cu teleschiul costă 4 lei.


Comenteaza aici: